Jurnalism cetatenesc

Astazi despre Ludwig van Beethoven

Ziarul de Vrancea
15 dec 2017 312 vizualizări

16 decembrie 1770: se naste Ludwig van Beethoven, compozitor german (d. 1827)

Succesul primei audiții a Simfoniei a IX-a care a avut loc la Vienaa fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful

Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza îmbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele arhiepiscopului Maximilian Franz, binefăcătorul său.

În noiembrie 1792 Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri.

În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige

favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această

ocazie căpătând faima de virtuoz pianist și de compozitor. Grație

acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică

unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe

care și-a dorit-o cândva și Mozart.

În martie 1795

apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său

concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798,

seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în

Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea

ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul

"Testament de la Heiligenstadt" (1802)

Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot

mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie

de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele

trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata

pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră,

simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste

compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi

ani în Viena:

orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și

operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Prin anul 1818,

Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu

interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în

loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică,

în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820

se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale

sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a

IX-a. În ziua de 7 mai 1824

a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost

triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu

cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia

imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a

dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care

se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se

petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita

pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public,

putând astfel să-și trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827,

în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au

luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit

poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Evoluția stilului muzical

Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:

Moștenirea artistică

Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din

perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la

compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil)

aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine,

odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o

necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra

compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis, de la Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg,

ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este

considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii

tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii

contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi

generații de muzicieni și al unei alte atitudini față de creațiile

compozitorilor.

Simfonia a 10-a

Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, Barry Cooper a

reconstituit ceea ce el consideră a fi Simfonia a 10-a, în Mi bemol

major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o

finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise

în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că

el intenționa să mai compună o simfonie.

De la Wikipedia, enciclopedia libera 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.