Jurnalism cetatenesc

Astazi despre Herta Müller

Ziarul de Vrancea
7 oct 2018 501 vizualizări

2009: Herta Müller, scriitoare și traducătoare germană originară din România, primește Premiul Nobel pentru Literatură

Originea și studiile

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Tatăl ei a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, iar după război își câștiga existența fiind șofer de camion.[6] După venirea la putere a comunismului în România, a fost expropriat de autoritățile statului comunist român.

Mama scriitoarei, ca majoritatea populației de naționalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată[7] în 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo a fost deținută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forțată. Fostul lagăr de la Novo-Gorlovka se află pe teritoriul Ucrainei.

În romanul ei Atemschaukel (Leagănul respirației), publicat la München în anul 2009, Herta Müller a prelucrat aspecte privind deportarea germanilor originari din România în Uniunea Sovietică.[8][9][10]Acest roman, care prin „Fundația Robert Bosch” a fost nominalizat pentru Deutscher Buchpreis (Premiul german al cărții), a ajuns la 16 septembrie în finala celor șase.[11]

Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 19731976.

Persecuția în România comunistă

Începând cu anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenți și scriitori șvabi bănățeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Acest fapt a adus-o în atenția Securității. În alocuțiunea rostită la Stockholm, pe 10 decembrie 2009, Herta Müller i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: „Din fericire am întâlnit în oraș [la Timișoara] o mână de tineri poeți din Grupul de Acțiune Banat. Fără ei nu aș fi citit cărți și nu aș fi scris nicio carte. […] Cu ajutorul acestor prieteni am supraviețuit. Fără ei n-aș fi rezistat represiunilor. Mă gândesc astăzi la acești prieteni. Și la cei pe care Securitatea îi are pe conștiință și care se află astăzi în cimitire.”[12]

După 1977 Müller a făcut parte și din cenaclul literar (Literaturkreis) „Adam Müller-Guttenbrunn”, cenaclu afiliat Asociației Scriitorilor din Timișoara.

Un grup de zece tineri poeți au debutat cu versuri în antologia de poeme tradusă în 1982 în limba română, „Vînt potrivit pînă la tare”, grup din care făcea parte Herta Müller alături de colegii săi Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok etc. Ca urmare a refuzului ei de a colabora cu Securitatea, Müller a fost concediată și expediată pentru reeducare într-un „mediu muncitoresc sănătos”, la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca traducătoare. Ulterior și-a câștigat traiul lucrând în calitate de profesoară suplinitoare în diferite școli, între altele în Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara și la câteva grădinițe, precum și acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină și ucide”.

Volumul de debut, „Niederungen” - „Ținuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura care i-a „defrișat” simțitor manuscrisul, volumul fiind totodată premiat de Uniunea Tineretului Comunist la secțiunea "lucrări în limbile naționalităților conlocuitoare".[13] Peste doi ani cartea a fost publicată și în Republica Federală Germania, exact așa cum fusese scrisă de autoare. Reacția autorităților din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.

Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn”, Franz Thomas Schleich a raportat Securității că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” („Depresiuni”), conține „orientări anti-statale”. Concret, într-o notă datată 16 martie 1982, „Voicu” scria: „Critică, și iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?!”[14] Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller.[15]

Începând cu 1984 i s-au permis trei vizite în Germania Federală, din care se reîntoarce în România.[16]

Ca urmare a interdicției de a publica, Müller a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner. În prima jumătate a anului 1989 a fost afectată de moartea lui Roland Kirsch, de asemenea un apropiat al Aktionsgruppe Banat, găsit spânzurat pe 3 mai 1989 în locuința sa din Timișoara.[17]

Activitatea literară

Herta Müller în timpul prezentării cărții Atemschaukel, la „Deutscher Buchpreis 2009” în Frankfurt pe Main.

Din 1995 este membră a Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă și Poezie).

În anul 1999 Müller a fost propusă de guvernul german pentru Premiul Nobel pentru Literatură.

În anul 2008 Müller a fost propusă pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru acest premiu.

După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, pe 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu.[18] Valoarea premiului este de 10.000.000 coroane suedeze, ceea ce corespunde cu 972.000 Euro.[19] În realitate un asemenea premiu nu poate fi însă cuantificat, el aducând posesorului o valoare uriașă, un capital și o autoritate simbolică. Ceremonia de înmânare a premiului a avut loc pe 10 decembrie 2009 la Stockholm.[20] Odată cu primirea prestigioasei distincții, Műller intră în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toți laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Ca o premoniție, într-un interviu publicat în „Observator cultural” la 27 septembrie 2007, Stefan Sienerth declara: „... cred că dacă Herta Müller ia mâine Premiul Nobel, literatura română și dicționarele de literatură română o vor accepta subit.”[21]

Activitatea politică

În ziarul „Frankfurter Rundschau” din 17 iulie 2008, adresându-se lui Horia-Roman Patapievici, Müller a protestat împotriva invitării foștilor colaboratori ai Securității Sorin Antohi și Andrei Corbea Hoișie de către Institutul Cultural Român la Berlin la conferința organizată la 19 – 25 iulie 2008.[22] Într-un articol publicat în revista „Die Zeit”, ediția din 23 iulie 2009, sub titlul „Die Securitate ist noch im Dienst“ (Securitatea este încă în serviciu) a descris mașinațiile la care a fost și la care mai este supusă până în prezent de către lucrători ai serviciilor secrete românești.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.