Jurnalism cetatenesc

Astăzi despre Execuția lui Gheorghe Doja

Ziarul de Vrancea
19 iul 2018 506 vizualizări

Spânzurat, decapitat, jupuit, otrăvit, lapidat, fiert, electrocutat, dezmembrat, strangulat, crucificat, sufocat, gazat, devorat de crocodili sau de bancurile de piranha, strivit de elefant, sfârtecat de cai, ars pe rug, tras pe roată, azvârlit din avion ori ciuruit de plutonul de execuție. Sunt doar o parte a supliciilor cunoscute de victimele pedepsei capitale de-a lungul timpului. În toată această industrie a cruzimii, perfecționată cu drăcească migală de imaginația umană, martiriul lui Gheorghe Doja reprezintă un fel de non plus ultra. Pentru unii, chiar cea mai oribilă execuție din câte s-au consemnat vreodată.

Până la execuția sa, biografia lui Doja a adunat toate ingredientele

unui personaj controversat: tâlhar, cavaler, nobil, criminal, căpetenie

de cruciați, rege neîncoronat al țăranilor și damnat. Nu mai puțin

condimentată e istoria postmortem a secuiului: aproape ignorat

preț de mai bine de trei secole, e recuperat de istoriografia maghiară

abia pe la mijlocul veacului XIX, pentru ca în următorii o sută de ani,

imaginea lui să treacă prin tot malaxorul dezbaterii academice și

publice, de la renegat la supraom.

Nu e ușor să fii erou: după Al Doilea Război Mondial, Doja e revendicat și reinventat de comuniștii maghiari,

dar și de colegii lor doctrinari de la București. Pentru a se legitima,

ideologii luptei de clasă aveau nevoie de rădăcini, de precursori. În

lipsa lor, le-au fabricat. Prin urmare, realismul socialist l-a venerat

pe Doja ca pe un idol pur sânge: s-au scris despre el cărți, s-au făcut

filme, i s-au dedicat poezii și cântece și a fost muza cu bicepși a

artiștilor plastici din epocă. Imaginea de azi a eroului nostru se zbate

însă între indiferență și regrete. Mai puțin în presa americană, unde

Doja a ajuns să conducă topul celor mai ieșite din comun execuții

aplicate conducătorilor din istorie.

Imaginea Transilvaniei de ținut horror, populat de vampiri și

vrăjitoare, nu e doar mit sau fructul imaginație scriitoricești a lui

Bram Stoker. Pe lângă execuția lui Gheorghe Doja, literatura dedicată

istoriei torturii și pedepsei capitale amintește nu o dată și de

execuțiile lui Horea și Cloșca, trași pe roată în februarie 1785, ca să

nu mai vorbim de faptele de cruzime ale lui Vlad Țepeș. Aproape că nu

există muzeu european al torturii în care să nu găsești măcar o referire

dacă nu chiar o statuie a lui „Dracula”.

Level 2

Povestea lui Gheorghe Doja (pe numele său real Székely György și, mai

târziu, Dózsa György) a avut mai multe momente cheie. Două dintre ele

îmi par însă decisive pentru soarta sa, ambele consemnate în anul de

grație 1514, cel în care Doja a condus campania cruciaților împotriva

otomanilor și, apoi, rebeliunea împotriva nobilimii maghiare.

Primul astfel de moment a fost cel care l-a scos din anonimat: duelul

cu Ali din Epir, figură legendară și temut comandant al spahiilor,

corpul cavalerilor de elită al otomanilor. Scena l-ar fi făcut gelos

până și pe Sergiu Nicolaescu:

În ultima zi din făurar, la Belgrad, armata maghiară dădea piept cu

otomanii, conduși de viteazul Ali. Toți îi știau de frică turcului, dar

îi respectau aura de războinic desăvârșit. Nu exista maghiar prezent pe

câmpul de luptă, spune Albert László Barabási, în volumul său Burst, dedicat în bună parte lui Gheorghe Doja, care să nu fi cunoscut măcar un om dovedit de Ali.

„Era un bărbat înalt, cu pomeții lați. Vârfurile ascuțite ale

mustății sale atârnau mai jos chiar decât barba-i deasă. Călărea un cal

puternic și aproape tot corpul îi era acoperit de o cămașă veche din

zale. Pe cap purta o cască ce aducea mai curând cu un vechi bidon de

oțel, prinsă cu o curea de piele la fel de învechită. Scutul său purta

semnele numeroaselor lovituri primite în luptă și abia dacă-i mai puteai

descifra blazonul pe el”, scrie Barabási despre Ali.

Când cele două oști au ajuns față în față, Ali s-a adresat

adversarilor săi: „Maghiari! Dacă e printre voi vreun bărbat gata să-și

dovedească voinicia, unul care are încredere în forțele lui, să facă un

pas în față și să se lupte cu mine. De la egal la egal.”

Ali era un tip a cărui prezență înmuia și genunchii celor mai bravi.

Cine să se fi încumetat să se lupte cu el? Invitația la duel a născut

imediat un val de rumoare printre cavalerii maghiari, după care s-a

lăsat o liniște ce devenea tot mai apăsătoare, întreruptă doar de

dăngătul clopotelor. În cele din urmă, cel care a făcut pasul în față și

a răspuns provocării a fost, bineînțeles, Gheorghe Doja.

Duelul a fost scurt. Doja ar fi acționat cu o precizie aproape

chirurgicală, lăsându-l pe marele Ali din Epir fără braț și fără suflu.

Se năștea un nou erou: Doja e făcut cavaler, primește cadou un sat și

dreptul de a purta un blazon simbolizând eroica-i faptă.

Dacă am fi într-un joc video, momentul următor ar fi cel de trecere

la nivelul doi. E marți, 27 mai 1514, ziua în care Doja, aflat în

fruntea celor cca. 40 000 de oșteni ai săi, e oprit din campania de

recucerire a Constantinopolului și se decide să întoarcă armele

împotriva nobilimii. Și își pune oameni să aleagă: ori renunță și pleacă

acasă, ori rămân să lupte cu el.

Sunt înfipte în pământ două cruci. Primii sunt puși să se adune la

cea din stânga, ceilalți, la cea din dreapta. Începe regruparea. Cei mai

mulți o iau spre crucea din stânga, care la un moment dat cade.

Călugărul care o păzea o reînfige și mai zdravăn în pământ, dar crucea

cade din nou. Semn rău! Călugărul reașează crucea și pentru a treia

oară. O parte a celor care voiau să renunțe încep să aibă îndoieli.

„Dumnezeu nu vrea!”, se auzea în mulțime. Câțiva s-au speriat, alții au

ieșit din rând și au luat-o spre crucea din dreapta. În mijlocul

degringoladei, crucea din stângă cade și pentru a treia oară, întâmplare

care declanșează în mulțime un vuiet și apoi incantații sălbatice:

„Dumnezeu nu vrea! Dumnezeu nu vrea! Dumnezeu nu vrea!”

„Prima oară a fost o întâmplare. A doua oară, un semn. A treia oară

nu putea fi altceva decât o minune. Călugării au îngenuncheat, urmați de

țărani. Folosindu-se de moment, Doja se adresează mulțimii: Printre

tunetele și fulgerele Cerului, a trebuit să apară Dumnezeu pentru a da

pildă lumii cu pedeapsa exemplară cuvenită necredinței. <<Dumnezeu nu vrea!>>,

se auzea mai departe din gura tuturor. Și oamenii s-au înrolat într-un

război despre care habar nu aveau împotriva cui trebuie să-l poarte”,

notează Barabási.

A urmat rebeliunea cu care Doja a intrat definitiv în istorie,

încheiată cu luptele de asediere a Timișorii, când armata condusă de Ioan Zápolya

(în maghiară: Szapolyai János sau Zápolya János) a pus capăt aventurii

lui Doja, capturându-l. Ironia sorții a făcut ca victoria să fie decisă

de neconvenționala oaste a secuilor lui Zápolya, a cărei prezență a fost

hotărâtoare în tranșarea victoriei de partea guvernatorului

Transilvaniei și viitor rege al Ungariei.

Într-o Europă în care credința în Dumnezeu era vectorul social

principal, Doja nu era nici pe departe ușă de biserică. Din contră,

înainte de a fi primit titlul de cavaler a fost un tâlhar și un criminal

la drumul mare. Există documente care atestă acest lucru. „Păcatul” său

a fost însă acela de a se fi răzvrătit împotriva mai marilor zilei.

Spaima pe care au tras-o aceștia în timpul rebeliunii țărănești inițiate

și conduse de el le-a întunecat mințile, iar pedepasa aplicată a fost

pe măsura acestei spaime.

Picturi dintr-o execuție

Nu există execuție consemnată de istoriografia maghiară de o cruzime

precum cea a lui Gheorghe Doja. Mai mult, nici istoria altor popoare nu

prea cunoaște ceva similar. În fine, dacă ar exista vreo scală sau un

indice al suferinței, crucificarea lui Isus ar fi sub cota martiriul lui

Doja.

Conform calendarului Gregorian, 20 iulie 1514, data execuției lui

Gheorghe Doja, a căzut într-o zi de luni. Începea o nouă săptămână și,

se credea, o nouă lume. Peste numai 12 ani, însă, în 1526, regatul

Ungariei era îngenuncheat de turci, la Mohács, într-unul din momentele cele mai negre din istoria maghiarilor.

Doja nu era străin de acest deznodământ: zdruncinarea status quo-ului

prin rebeliunea condusă de el a slăbit într-atât unitatea și

funcționalitatea statului maghiar încât puținii ani trecuți de la

sfârșitul rebeliunii nu au fost suficienți pentru redresare. Dacă, în

schimb, rebeliunea țărănească și-ar fi atins scopurile, istoria întregii

regiuni s-ar fi scris altfel. „Ceea ce nu s-a realizat niciodată e la

fel de important ca și lucrul împlinit”, conchide Barabási. Dar asta e o

altă poveste. Să vedem însă cum s-a scris istoria execuției acestui

personaj legendar.

Odată prins, nobilii responsabili cu judecarea lui Doja s-au pus pe

strâns metode de tortură și pe elaborat regia execuției sale. Imaginația

lor nu a cunoscut limite, zecile de grozăvii propuse fiind de un sadism

bestial. La final, versiunea demo a execuției suna cam așa: Doja să fie

așezat pe un tron încins, să i se pună pe cap o coroană încinsă și să

poarte în mână un sceptru încins și el. Corpul viu al victimei urma să

fie sfâșiat de comandanții lui de încredere.

Pedeapsa trebuia să fie exemplară pentru a tăia elanul oricui s-ar

mai fi încumetat să se răzvrătească împotriva nobilimii. Exemplară a

fost și execuția fratelui lui Gheorghe Doja, Gergely, care s-a bucurat

însă de clemență: a fost doar decapitat, cu sabia. La ordinul lui Ioan

Zápolya, călăul a tăiat apoi corpul lui Gergely în trei, sentința fiind

executată sub privirile lui Gheorghe Doja. Acesta nu a cerut și nici nu

ar fi primit clemență, deși știa că nu-i va fi ușor. Și-a păstrat

prezența de spirit și caracterul puternic până în ultima clipă. A cerut

doar, susțin unele mărturii, ca măcar fratele său să fie cruțat.

Sarcina gealațior era ingrată: dacă nu lucrau cu suficientă precizie,

victima sfârșea prea repede. Zápolya voia, însă, un eveniment

spectaculos, care să dureze cât mai mult și să aibă un efect cât mai

puternic asupra oamenilor. Și i-a ieșit.

Oroarea a început cu pregătirea scenei pentru sângeroasa ceremonie:

un scaun înalt, coroana și sceptrul, toate din metal. După ce au

potrivit „tronul”, călăii au bătut în pământ, în fața lui, un țăruș de

fier cu care urmau să fixeze victima. Au încălzit apoi tronul, coroana

și sceptrul. Doja, mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat, a fost așezat pe

tron (metodă folosită deja de Inchiziția spaniolă) și, cu un clește

metalic, călăii au pus pe capul lui coroana și, în mână, sceptrul.

Supliciul a fost completat de clemența acordată comandanților lui

Doja în cazul în care acceptau să mănânce din corpul viu al liderului

lor. Asta, după ce au fost ținuți în condiții atât de mizere încât unii

dintre ei au murit încă înaintea execuției. Cei care au supraviețuit, în

număr de nouă, se spune, au fost duși la locul execuției după zile de

înfometare. Mulțimea adunată îi privea ca pe niște umbre ale vitejilor

de odinioară. Au fost puși să danseze în jurul lui Doja și să muște apoi

din corpul lui. Cei care nu au acceptat umilința, au fost omorâți pe

loc.

Doja, care se spune că ținea cu mândrie sceptrul înfierbântat, nu a

cedat nici atunci. „N-a plâns, nu s-a văitat și n-a fost marcat de cele

trăite”, nici măcar când foștii lui comandați, îngroziți de spectrul

execuției, mușcau din el. Grație puterii sale trupești și sufletești, a

rămas conștient și în acele clipe, strigând vorbe de ocară subalternilor

săi. Nu putea însă îndura prea mult. În scurt timp, chinurile l-au

doborât și și-a dat duhul.

Câteva detalii tehnice. Legenda spune că cele trei instrumentele

metalice folosite la execuție au fost încălzite până la incandescență.

Totuși, oricâtă putere de caracter ar fi avut Doja, n-ar fi putut

rezista torturii, organismul lui ar fi cedat și și-ar fi pierdut

conștiința, susține istoricul Zoltán Géczi. Scopul execuției era de a

lungi cât mai mult suferința. E mult mai probabil, așadar, ca

instrumentele să nu fi fost incandescente, ci doar încălzite până la

limita suportabilului. Mai mult, dacă tronul ar fi fost încins, cei puși

să mânânce din corpul lui Doja nu s-ar fi putut apropia de el, din

cauza căldurii eliberate de metalul încins. Nici durata de o oră, cât

susțin unele mărturii că ar fi durat execuția, nu pare verosimilă.

Oricât de rezistent ar fi fost fizicul secuiului, n-ar fi putut suporta

60 de minute de astfel de chinuri. Exagerările sunt rezultatul

imaginației populare și al propagandei nobilimii, care avea tot

interesul ca povestea execuției lui Doja să îngrozească cât mai multă

lume.

Oribilul spectacol nu s-a terminat însă aici: călăii au strivit

membrele și vertebrele de la gâtul cadavrului lui Doja, după care l-au

decapitat și l-au tăiat în patru. Cele patru părți ale corpului său au

fost expuse, spre luare aminte, la Buda, la Pesta, la Belgrad și la

Oradea. Capul său a fost trimis de Zápolya judecătorului-șef al

Seghedinului, Balázs Pálfy, apropiat al lui Doja.

Malpraxis

Tulburătoarea poveste a martiriului lui Gheorghe Doja are și un post scriptum. Se spune că atunci când Ioan Zápolya a fost uns rege al Ungariei și i-a fost pusă Sfânta Coroană,

aceasta i-a alunecat de pe cap. Proaspătul monarh a prins coroana din

aer și a mai salvat din situație. Nobilii prezenți la penibilul moment

nu l-au menajat însă: „Ia uitați, nu vrea coroana să-i stea pe scăfârlie

pentru că a fost neîndurător cu regele țăranilor. L-a pedepsit Dumnezeu

că l-a încoronat pe Doja cu o coroană încinsă.”

Am scris cu ceva vreme în urmă un text

despre cele mai ratate execuții din istorie, pentru că, nu-i așa?, au

și gealații scăpările lor, greșesc precum greșesc greșiții lor,

legiuitorii. Uneori, eroarea era antologică, spre drama celor ajunși la

eșafod. Alteori, de-a dreptul revoltătoare. Se cunosc cazuri în care

spânzurătoarea s-a reluat de două sau chiar de trei ori sau victima era

reanimată și pusă din nou în ștreang ca să sfârșească. În alte cazuri,

paloșul era inadecvat și prelungea calvarul sau era luat curentul în

timpul șarjelor de la scaunul electric. Sau călăul era pur și simplu

beat criță. Cum se îmtâmpla nu o dată și cu condamnații.

Execuția lui Doja, un martiriu în toată regula, ține un pic și de

acest univers. Malpraxisul nu a fost însă de partea călăilor (nu trageți

în pianist!), ci a celor care au decis și regizat martiriul. Ioan

Zápolya a vrut spectacol și specacol a avut. Unul răsunător, despre care

lumea să afle și să se cutremure. Numai că lumea nu se mai cutremură de

mult la ce ar putea păți urmând modelul Doja, ci de diabolica minte a

celor care l-au pedepsit. Martori ai supliciului de la Timișoara spun că

pe 20 iulie 1514 a coborât din cer însăși Maica Domnului, pentru a-l

lua în Rai. Moment de care amintește și azi monumentul

ridicat în Piața Maria din oraș, simbol al execuției lui Doja și, peste

secole, kilometrul zero al unei alte revolte de proporții, cea din

decembrie 1989. Zápolya și ai lui au vrut un antimodel și au creat, în

schimb, un supererou.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.