Astazi despre: Descoperirea mormântului Tutankamon, în Egipt
1922: Exploratorul englez Howard Carter a descoperit mormântul lui Tutankamon, în Egipt
Londra anilor ‘20-‘30 a fost cutremurată de aşa zisul “Blestem al lui Tutankamon”, după ce mai mult de 20 de oameni care au avut legatură cu deschiderea mormântului faraonului au sfârşit în condiţii suspecte.
Pe 4 noiembrie 1922, exploratorul englez Howard Carter descoperea mormântul lui Tutankamon, arheologii fiind uimiţi de bogăţiile găsite în interior. La scurt timp însă, mai multe persoane care au avut legătură cu deschiderea sarcofagului şi-au pierdut viaţa în următorii ani, presa vorbind la acea vreme de un blestem care-i ajungea pe toţi aceia care “au profanat” sarcofagele faraonilor, invocând puterile supranaturale ale egiptenilor antici.Printre cei care au murit atunci se numără secretarul lui Carter (care a sfârşit înecat) si tatăl acestuia (care s-ar fi aruncat de la etajul şapte). Apariţia unei noi cărţi, “ Blestemul Londrei: crimă, magie neagră şi Tutankamon”, scrisă de istoricul englez Mark Benyon, lansează o nouă teorie cu privire la întâmplările pline de mister de la acea vreme. Aceasta susţine, pe baza unor dovezi nepublicate până acum, că vinovat pentru şase dintre morţi ar fi satanistul Aleister Crowley, comparat de autor cu Jack Spintecătorul.Crowley, autointitulat “Marea Bestie”, ar fi avut motivele sale să defăimeze descoperirea lui Carter, zeiţa Thelema in care acesta credea se trăgea din cultura antică egipteană, iar orice atingeri la mormântul lui Tutankamon ar fi putut fi percepute ca un sacrilegiu si i-ar fi putut trezi dorinţa de răzbunare. "Sunt destule dovezi
care îl leagă pe Crowley de toate aceste crime, iar jurnalele şi
cărţile sale sunt pline de indicii legate de crime. Eu doar am pus toate
piesele puzzle-ului împreună. Am fost fascinat să cercetez crimele din
Londra anilor '20 şi '30. La suprafaţă, totul e învăluit în mister, ceea
ce a reprezentat un cadru perfect pentru crime. Toată lumea a fost
obsedată de blestemul lui Tutankamon, dar nimeni nu s-a gândit că ar
putea fi vorba despre crime", susţine Benyon.Tutankamon (1341 î.Hr.-1323 î.Hr), a fost un faraon din dinastia a 18-a, conducătorul Egiptului între anii 1333 î.Hr – 1324 î.Hr., urcând pe tron la nouă ani. El este fiul faraonului Amenhotep IV (Akhenaton) și al reginei Kiya, făcând parte din Noul Regat, dinastia a 17-a, numită și Epoca de aur a faraonilor.