Jurnalism cetatenesc

Astazi despre

Ziarul de Vrancea
29 apr 2017 1290 vizualizări

Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza: „Minunata Principesă” - File de istorie

Ţinuta dreaptă, părul

negru pieptănat în două părţi, în rochii dantelate, cu camelii albe în

păr… Elena Ro­setti-Solescu a fost un suflet sortit să-şi trăiască

destinul ală­turi de ­domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Dacă ­vremurile nu i-ar fi hărăzit

caracterul domol şi sfioşenia, această doamnă (1825-1909) ar fi reuşit

performanţa de a fi mai mult decât „umbra” unui domnitor.

Mica Elena Rosetti

Crescută la ţa­ră, printre mărunţişuri

preţioase, precum mătăniile de mărgean ale bu­ni­căi de la Soleşti.

Fiică a postelnicului Iordache Rosetti şi a soţiei sale Catinca, născută

Sturdza. Atât Elena, cât şi fraţii săi, Constantin, Theodor şi

Du­mitru, primiseră încă din copi­lărie o educaţie aleasă şi severă, sub

supra­vegherea directă a mamei.

„Ca­tinca Ro­setti (…) ca ma­mă fiind

prea volun­ta­ră, gata ori­când să ho­tărască totul în familie, făcu în

acest fel din copiii săi fiinţe slabe şi stân­gace. (…) Elena ră­mase

multă vreme sub influenţa pu­ter­nicei personali­tăţi a Catincăi Rosetti

şi crescu stă­pânindu-se şi cântărind uneori ­până la slăbiciune

efectul vorbelor şi faptelor sale. Cât de deosebită fu astfel din

această cauză de Alexandru Cuza, care era o fire îndrăzneaţă şi

expansivă, bun de gură şi zefle­mist neîndurător!”, notează Lucia Borş

în cartea „Doamna Elena Cuza” (1936).

cuza elena

Pe Elena o surprinsese pragul

adolescenţei cu primele preocupări timide de… cochetărie adolescen­tină.

„În scurtele sale scrisori tri­mise mamei la Soleşti cerea mereu bani

şi sfaturi pentru procurarea celor necesare: «Îmi iau libertatea de a-ţi

cere pentru a doua oară mica ta umbreluţă, care mi-ar face foarte mare

plăcere, dacă bineînţeles nu-ţi va trebui». (…) Pe lângă aceste mici

preocupări ale Elenei Rosetti în ju­rul unei haine sau rochii de indian,

ea se mai străduia să-şi împlinească şi cultura întreruptă, studiind

după îndemnul de la Soleşti.

«Dorinţa mea este să-ţi fac totul pe

plac», scria mamei sale pe la 1840 Elena, în vârstă de 15 ani. (…) Elena

Rosetti ajunse la vârsta de 19 ani, rămânând în fond aceeaşi fire

timidă, plină de stângăcie şi naivitate ca şi în vremea copilăriei. (…)

De această fiin­ţă timi­dă mai aproape de vârsta copi­lă­riei se

îndrăgosti acel pe care contimporani de ai săi îl considerară un

ci­nic.” (Lucia Borş – „Doamna Elena Cuza”). Alexandru Ioan Cuza (fiu al

lui Ioan Cuza – boier „de clasa I-a pe lista boierilor din Moldova” şi

al Soltanei – genoveză de origine) era sortitul…

Stema Principatelor Unite

Stema Principatelor Unite

Cu cinci ani mai în vârstă (născut la

1820) decât ea, plecat încă de tânăr la Paris, nu se întorsese în ţară

decât cu titlul de membru al Societăţii Economiş­ti­lor din Paris, fără

să fi terminat Facultatea de Drept la care se înscrisese du­pă

terminarea liceului. „Când se în­toar­se în Moldova avea 23-24 ani. De

sta­tură mijlocie, cu înfăţişare plăcută, trăsături regulate, ochi

albaştri şi păr castaniu buclat, Alexandru Cuza plă­cea tuturor de la

prima vedere”, nu pier­de din vedere Lucia Borş.

„După obiceiul deprins de la Paris (…),

Ale­xan­dru Cuza îşi petrecea multe nopţi cu prieteni uşuratici, care-i

speculau firea expansivă.(…) Pătimaş de jocul de cărţi, îşi pierdu mai

târziu multe proprietăţi moş­te­nite de la părinţi. Îndată după veni­rea

în ţară (…) întâlni pe Elena Ro­setti, care, deşi nu era fată bogată,

făcea parte din protipenda­dă.”

Şi se va că­să­tori cu ea… Iar ea îi va

scrie mamei sale imediat după căsă­to­rie: „Crede-mă că noul sentiment

pe care-l simt pentru bărbatul meu nu mă va putea împiedica să te pot

iubi şi pe tine, scumpă mamă”…

Alexandru Ioan Cuza

Când Cuza a fost numit pârcălab la

Galaţi, în 1852, au apărut primele neînţelegeri în căsnicia cu Elena

Ro­setti-Solescu. Numeroasele sale infidelităţi au devenit subiect de

bârfe, ajunse şi la urechile mamei Elenei. „… Nu aş fi crezut niciodată

că soacra mea va îngădui cuiva să vorbească despre mine nemernicii în

prezenţa ei (…). Ah! Cât este de incalificabilă o anumită lume. Mizerie

şi iar mize­rie! Toate acestea nu merită căs­catul unui somnoros”, se

plângea Alexandru Ioan Cuza într-o scrisoare trimisă în 1852 cumnatului

său din Ga­laţi (cf. Lucia Borş – „Doamna Elena Cuza”).

Şi a venit anul 1859… Mai precis noaptea

de 5 ianuarie 1859. O siluetă tremurândă îşi frământă mâinile cu

disperare în plină noapte. Vorbeşte singură: „Sunt prea slabă, prea

fi­ra­vă, alături de un soţ prea aspru. Nu pot suporta această povară.

Dar cu­raj. Dum­nezeu mă va ajuta…”. Pri­mi­se vestea alegerii: adunarea

electivă de la Iaşi îl proclamase în unanimitate domn al Moldovei pe

Ale­xandru Ioan Cuza. La 24 ianuarie, Bu­cureştiul îl va alege domn al

Mun­teniei pe acelaşi candidat. Ele­na, care nu putea suferi eticheta, a

simţit imediat povara co­roanei dom­­neşti.

Anturajul o conside­ră o micuţă

conservatoare care gân­dea că viaţa politică nu li se potriveşte

femeilor. Era nepregătită pentru noua situaţie. Iată ce îi scria mamei

sale: „Am trăit întotdeauna departe de societate şi nu cunosc nici

eti­cheta, nici obligaţiile pe care trebuie să mi le asum”. Iar el… El

cu cât devenea mai popular, cu atât se bucura mai mult de aprecierea

femeilor. „Iubea sexul frumos”, spunea Dimi­trie Bolintineanu.

Dimi­trie Bolintineanu

Dimi­trie Bolintineanu

Momente delicate

Alte responsabilităţi, alte pro­vo­cări.

„În saloanele Palatului din Iaşi în­cepuse a se arăta regulat de câte

ori se afla şi Alexandru Cuza fru­moa­sa văduvă, Principesa Maria Efrem

Ob­re­no­vici, mama viitorului Princi­pe al Serbiei, Milan, şi fiica cea

mai mare a antiunionistului înfocat ce fusese Cos­tin Catargi.” (Lucia

Borş – „Doamna Elena Cuza”).

Mai tânără cu zece ani decât soţia

principelui Cuza, Ma­ria a reuşit să-l seducă pe Cuza, din 1860 destinul

ei intersec­tându-se cu cel al lui Cuza. Elena a preferat să-şi

gă­sească liniştea într-un exil în­de­lungat la Paris, ratând astfel

pre­zenţa alături de soţul său la eve­ni­men­te majore. La

insis­ten­ţele mamei sale, care îi cerea să re­vină la „locul” ce i se

cuvenea, Elena răs­pun­dea: „Prinţul nu doreşte să mă întorc şi trebuie

să mă supun voin­ţei lui”. Va reveni incognito în ţară în primăvara lui

1862. Încă îl iu­bea pe Cuza, în ciuda infidelităţii sale.

Maria Obrenovici

Maria Obrenovici

Elena se străduia să se ridice la

ni­­velul aşteptărilor şi al îndatoriri­lor so­ciale care îi reveneau ca

Primă Doam­nă a ţării. Putea fi găsită deseori cro­ind haine pentru

săraci. Aten­ţia ei se îndrepta mai ales asupra or­fa­nilor. A creat

azilul care îi poartă numele, ins­talat la Cotroceni, în 1862. S-a

preocupat şi de educaţia femeilor, de proble­mele bătrânilor, de

îmbunătăţirea con­­­diţiilor din spi­­tale, a întemeiat mu­zee şi a

ctito­rit monumente publi­ce.

Alecsandri îi va dedica „Mariei Sale

Doamnei” vo­lumul de poezii populare, ca un semn al legă­turii dintre

sufletul ei şi al poporului român. Deja în cercu­ri­le înalte era numită

„Minu­nata Principesă”. A căutat să-şi impună soţul celor care nu-l

priveau cu ochi buni. Trecea peste intrigi, răutăţi şi boieri

in­vi­dioşi cu obişnuita ei ţinută dreap­tă: strân­gea mâna tuturor şi

zâm­bea. Deşi via­ţa sentimentală tumultu­oa­să a lui Cu­za a creat

deseori mo­men­te „de­li­ca­te”, marcate de mai scurte sau mai lungi

perioade de des­­­păr­ţi­re, când Ele­na pleca în străi­nătate (la

Paris, de obicei), o anume diplomaţie a re­pre­zen­­tat totuşi punc­­tul

ei forte. Prin­ci­pesa dorea să îşi recapete locul la Pa­lat şi să

„obţi­nă” plecarea Ma­ri­ei.

Stu­poare însă: Cuza a infor­mat-o că

Ma­ria îi năs­cuse un fiu nelegitim, Ale­xan­dru. În 1865 i-a urmat un

al­tul, Dimitrie. Atunci s-a gândit Elena pentru prima oară la

posibilitatea unui divorţ.

Theodor Aman -Proclamarea Unirii

Theodor Aman -Proclamarea Unirii

Sfârșitul

Se spune că organizatorii loviturii de

stat de la 11 februarie 1866 au plă­nuit astfel lucrurile încât să îl

sur­prin­dă pe Cuza în pat cu Maria Obre­novici. Conspirato­rii au avut

grijă să izoleze apartamentul Elenei, care în­cerca să ajungă la soţul

său, dar i s-a răspuns că nu se mai află în Palat. Acesta părăsea ţara

doar cu aman­ta, fără să o mai aştepte pe soţie…

Elena va afla abia la 26 februarie că ei

ajun­seseră deja la Viena. Întreaga familie i-a cerut Elenei să

divorţeze, dar che­ma­rea datoriei a fost mai puternică: soţul său era

acum un exilat şi ea do­rea să-i stea în preajmă. Împreună cu copiii din

flori (Elena nu putea avea copii, prin ur­ma­re, trecând peste

re­sen­timen­te, i-a înfiat pe cei doi băieţi rod al iubirii

domnitorului cu Maria Obre­novici), şi-a urmat soţul în exil.

Elena Cuza

Anii de exil ai lui Cuza au fost cei mai

fe­ri­ciţi pentru ea: au călătorit îm­pre­ună la Ems, Paris, Aix les

Bains, Rei­chenhall, şi-au cumpărat o casă la Dabling, lângă Viena, o

altă vilă lângă Florenţa, pentru a se stabili în final la Heidelberg.

Îşi câşti­gase res­pectul lui Cuza, chiar dacă nu şi dra­gostea. L-a

îngrijit, cât a fost bolnav, în ultima perioadă a vie­ţii, l-a ve­gheat

când i-a murit în braţe…

După moartea sa, Elena s-a întors în

ţa­ră. Această doamnă deosebită a murit la puţin timp după aniversarea

unei ju­mă­tăţi de veac de la Unirea Principatelor. La 24 ianuarie 1909

îi primise la căsuţa sa din Piatra-Neamț pe studenţii aduşi de

profesorul Nicolae Iorga. A avut emoţii năucitoare pentru o femeie de 83

de ani. I s-au adresat omagii din toate colţurile ţării, cărora le-a

mulţumit “în numele lui Alexandru Ioan Cuza”.

“Am supravieţuit tuturor”, îşi spune ea

cu mândrie. Într-adevăr, Elena Doamna, bătrânica în negru, supravieţuise

tuturor celor care îi marcaseră viața în vreun fel.

Doamna Elena in ultimii ani ai vietii

Doamna Elena in ultimii ani ai vietii

„În dimineaţa de 2 aprilie 1909, la ora

5, îşi dete sfârşitul, des­fă­cându-se de legăturile sale pă­mânteşti.

(…). Fu îmbră­ca­tă în rochia neagră, pe care şi-o pregătise singu­ră.

(…) În urma morţei sale, Mi­tropo­li­tul Moldovei trimise ordine ca pe

tot întinsul Moldovei să se tragă clopotele bisericilor şi mânăstirilor,

«pentru ca râul, pădurea şi muntele să afle că a murit Doamna Elena

Cuza».


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.