Astăzi despre
Patriarhul dr. Miron Cristea
Primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania
Patriarhul dr. Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români și a primit la botez prenumele Ilie. După mamă, provenea dintr-o familie greco-catolică.
A făcut studiile la gimnaziul săsesc din Bistrița (1879-1883), la gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883-1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887-1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886-1887, Ilie Cristea a fost ales președinte al societății culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.
După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei
Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit
învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.
În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării "procesului memorandiștilor", împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal
erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna
septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații
numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898-1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.
Activitatea clericală
Reîntors
la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din
oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 - 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902 - 1909).
În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și
organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării
frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.
În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.
Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens:
- înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să
acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute
financiar familiile doritoare să învețe meserii;
- participarea la reuniunile "Asociației pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania" (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu;
- susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației;
- înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român;
- înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte;
- publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești;
- sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea
Bisericii. Cristea a inițiat și prezidat conferințe învățătorești;
- întreținerea unei corespondențe ample cu oameni de cultură
contemporani, din toate ținuturile locuite de români. Împreună, între
alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.
-
Mitropolit-primat
Odată înfăptuită Marea Unire din 1918,
episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor
transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca
recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost
ales de Marele Colegiu Electoral,
la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit
primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au
avut loc a doua zi.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române,
recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată
până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o
monografie despre Alexandru Roman (1897) și o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898),
apoi mai multe broșuri care conțineau cuvântări pe teme morale și
patriotice, lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate
din graiul românilor din Transilvania și Ungaria" (1901), iar în anul 1905
tipărise „Iconografia și întocmirile din internul bisericei
răsăritene”, un valoros tratat de artă creștină, republicat ulterior, pe
capitole, în periodicul „Telegraful Român”.
În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare,
Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea
rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești
unificate. Dintre inițiativele în acest sens:
- unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești;
- înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.
-
Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între
care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh
al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1
noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox
românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el
a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:
- revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
- înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
- a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
- a susținut intensificarea învățământului religios în școlile
secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în
raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele
altora noi.
- a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc.
-
Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii
Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin:
- trimiterea de delegații la conferințele interortodoxe de la Constantinopol (1923) și de la Muntele Athos (1930), ca și la întrunirile Mișcării Ecumenice;
- călătoriile sale în Orient, până la Locurile Sfinte (1927);
- intervenția sa la Patriarhia Ecumenică pentru ridicarea așa-numitei „Schismele bulgare" și pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze;
- edificarea a două biserici românești la Ierusalim și la Iordan[necesită citare];
- înființarea Episcopiei Ortodoxe Române în Statele Unite și Canada (1934);
- primirea vizitelor efectuate la București de către ierarhi și reprezentanți ortodocși și neortodocși.
-
Importanța și prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară și-a luat o vreme Sfântul și Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ținut să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.
-
Activitatea politică
Ca lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) și, în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franța), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsuflețit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
A fost succedat în funcția de premier de Armand Călinescu și în cea de patriarh de Nicodim Munteanu [3].
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
