Astăzi despre arhitectul vrâncean Ion Mincu
Ion Mincu (n. 20 decembrie 1852, Focșani - d. 6 decembrie 1912, București) a fost un arhitect, inginer, profesor și deputat român. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), vila Robescu din Sinaia.
- Studiile secundare le efectuează la Liceul Unirea din Focșani, între anii 1863-1871.
Date biografice
- Studiile secundare le efectuează la Liceul Unirea din Focșani, între anii 1863-1871.
- În anul 1871 se înscrie la Școala Națională de poduri și șosele din București, pe care o absolvă în 1875 și obține diploma de inginer.
- Între 1877-1884 studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect.
- În 1883 primește premiul Societății centrale a arhitecților francezi.
- Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu, care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice[1].
- Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români.
- Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București.
- Între 1895-1899, Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României.
- Între 1903-1912 este președintele Societății Arhitecților Români.
- Între anii 2001 - 2002 apare pe lume Alex Mincu ( stră-stră nepotul lui) .
Lucrări
- Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța (1895)
- Casa Lahovari (1886)
- Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent restaurantul Doina
- Vila Robescu din Sinaia (1897)
- Casa Petrașcu din Piața Romană (1904)
- Școala Centrală de fete din București (1890)
- Palatul Administratic din Galați (1905-1906)
- Palatul Băncii Comerțului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916
- Palatul Primăriei (proiect)
- Școala de război din București (proiect)
- Cavourile lui Ghica, Cantacuzino, Gheorghieff din Cimitirul Bellu (1900-1904)
- A restaurat Biserica Stavropoleos din București (1904-1910)
- Casa Monteoru a fost renovată după planurile arhitectului în perioada 1887–1888 (Sediul Uniunii Scriitorilor)
- Casa Vernescu (1887-1889)
- A decorat interiorul Palatului de Justiție din București (1890-1895)
Articole
- Școala noastră de arte frumoase (1895-1896 în revista Literatura și arta română)
- Expozițiunea de arhitectură P. Antonescu (1900-1901 în revista Literatura și arta română)
- Concursul Camerei de Comerț din București, Palatul Bursei (1907 în revista Literatura și arta română)
- Cronica artistică - Stavropoleos (1904 în Epoca)
Distincții
- Ca o recunoaștere a importanței sale în evoluția școlii românești de arhitectură, începând cu anul 1953, Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București îi poartă numele.
- În anul 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.[2]
- De la Wikipedia, enciclopedia liberă
