Jurnalism cetatenesc

Asta e părerea mea:Cum se sărbătoresc 156 de ani la Unirea Focșaniului? Mici, bere, muzică și mult kicth

Cristi Merchea
9 iul 2018 4842 vizualizări

Praf în ochi pe 200.000 de euro? Nuu, doar fum. Mult fum, abureală. „Panem et circensi” cum spuneaau latinii, exact ce trebuie poporașului care înghite orice de dragul parangheliei și a diversității într-un oraș unde nu se întâmplă nimic. Aparte hăcuielile politice. 

Fum, mici, bere, carne la grătare câtă frunză - câtă iarbă, ba chiar o oază cu fructe de mare la care puțini au avut acces din cauza obișnuințelor alimentare și a prețurilor umflate... În rest: multă muzică cu artiști mai noi sau fosile vii deshumate. Pe Bulevardul Unirii tarabele încep din partea de sud cu berea artizanală a celor dein Piatra-Neamț, deja mare lucru în peisajul a ceea ce urmează: kicths pe toată linia, plastic, mult plastic capitalist post-decembrist, ii made în India sau China (adevărate flegme scuipate peste portul nostru) vândute de personaje relativ departe de zona producției, oale și străchini viu colorate sau „fabricate” la Horezu dar, la fel, vândute de niște neamuri îndepărtate ale lor, blănuri - multe blănuri - că, de, iarna se anunță grea, armament și muniție din plastic pentru copii, - viitorii soldați ai acestei țări de apărat -, muzică la trompetă, trombon și saxofon cu o formație la fel de colorată, care a cerut mărunțiș trecătorilor pe tot parcursul primelor zile, un călugăr (cei drept cam bronzat și el de arșița verii) venit tocmai din Argeș pentru a cerși cota la ridicarea unui alt lăcaș de rugăciune, copii și tineret, veșnicii kurtos de peste Carpați și ceva porumb fiert, pop-corn (că nu se mai numește floricele)... Au apărut și infractorii: un vânzător ambulant de baloane umflate, dezumflate de polițiști cu mult zel, asta în condițiile în care mai toți comercianții au vândut fără bonuri fiscale. 

Până și grupurile folclorice, venite din alte zone, poartă costume destul de ridicole, kitcshuite, cu ii făcute pe genunchi și prosoape în față în loc de fuste... O bălăceală pestriță, o lume așa cum place lumii de la noi, pentru că nimeni nu s-a scandalizat și ofensat de spectacolul Zilelor Focșaniului. Ba chiar s-a bucurat că există și aici „ceva”. Nu contează ce și cum, important e că e. 

Creatori sau producători vrânceni? Ați văzut vreun meșter cu opinci, cu fluiere, măști, cu miere sau cașcaval, cu sucuri sau produse din carne? Vinuri? Niciunul pentru că nu aici se face vinul. Aici se fac micii, berea, jucăriile din plastic și cojoacele, vata pe băț și kurtosul... Asta e patria lor și asta au vrut să arate organizatorii că serbează Focșaniul. Nu au avut loc și nici invitați nu au fost. Doar două fete cu lucruri făcute de ele, cu multă muncă și inspirație, înghesuite într-o jumătate de stand, ignorate aproape de vizitatori.

Text și fotografii preluate de pe contul de facebook Cristi Merchea

Cristi MERCHEA este editor al ziarului Emigrantul şi colaborator ZdV


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.