Aș plăti toți banii!
1989, Decembrie, 22. Libertate!
Eram un tânăr, naiv, ce abia dădea piept cu viața, acea viață despre care am învățat cum ar trebui să fie, într-un mod ce era cu totul diferit de realitatea în care am fost invitat să trăiesc. Dar ce mai contează?... eram tânăr, naiv, cu dorință de a experimenta, și cu dorință de a fi ceea ce nu am fost învățat să fiu, ci să fiu acela izvorât din propria mea înzestrare, din propria mea personalitate, pigmentată cu morala celor șapte ani petrecuți în ograda unui sat de munte, unde își duceau traiul doi oameni greu încercați de istorie, bunicii mei.
Am fost un rebel, însă doar atât cât să nu jignesc bunul simț, și fără să fiu un individ aventuros am pășit pe drumuri nici anevoioase, dar nici line, cu speranța și dorința de a mă dezvolta frumos și sănătos, nu în acel sens al educației comuniste, dar nici în acel tipar al moralei creștine, acel tipar fiind cunoscut de mine mult prea puțin, se înțelege de ce, fiind conștient de creștinătatea mea mult mai târziu.
Ca urmare am trăit experiența începutului de democrație cu efervescența și euforia unui tânăr ce și-a imaginat o mare de așteptări de la lumea nouă ce s-a deschis spre a-mi fi cunoscută, așteptări ce și-au găsit răspunsuri, deși răspunsurile nu întotdeauna au fost pe placul principiilor mele despre viață, naivitatea acelui tânăr a făcut să treacă mai departe și să spere că lucrurile vor merge și se vor construi în conformitate cu visul occidentului către care priveam cu toții în acele vremuri, sau poate așa îmi imaginam eu. Și ca orice tânăr responsabil al acelor timpuri am primit cu respect privilegiul de a mă considera parte a unei națiuni, parte a unei țări, iar penru aceasta mi-am pus fărâma mea de contribuție la cultivarea acestui sentiment de apartenență. M-am însoțit cu femeia ce o iubesc și am desăvârșit în numele acelei însoțiri o familie, de care m-am îngrijit să fie frumoasă, fiind binecuvântat și cu un viitor de care m-am preocupat să crească frumos sub toate aspectele.
Am lăsat trecutul istoriei, purtând cu mine învățămintele ce am considerat că sunt folositoare vieții în condițiile noii democrații, și lepădându-mă de năravurile bolnăvicioase, vicioase ale fostei orânduiri, mi-am pus amprenta vieții mele în arealul în care existența mea a fost utilă societății, și fără a mă declara patriot, mi-am dorit și am crezut că propria mea existență în societate a fost una nu doar în folosul meu, ci și în slujba societății, a țării, asemeni tuturor celor ce au pus umărul la construcția acestei case numită țara mea, țara ta, țara noastră. Am contribuit prin minuscula mea roboteală, disciplinată, conștiincioasă și mai ales încrezător în viitor, în acel viitor care să mă convingă că odată ajuns la vârsta la care nu voi mai fi util țării, țara nu mă va condamna să devin povara copiilor mei, țara se va îngriji cum se cuvine de umerii atât de hârșâiți de povara purtării țării pe ei vreme de aproape 40 ani. Doar că azi trăiesc dezamăgirea de a fi un privitor inert al modului în care se consumă țara, nu atât de privitor și nici atât de inert cât să nu îmi scriu această dezamăgire, nu doar cu îngrijorarea unuia care se îndreaptă îngozitor de repede spre vârsta propriei neputințe, ci cu revolta tuturor acelora care au ajuns la această vârstă, și pe lângă propriile lor dezamăgiri, trăiesc astăzi cea mai umilitoare dintre dezamăgiri, anume aceea că țara le dăruiește cu mare abnegație un mare șut în dos.
Țara este din cale afară de îngrijorată astăzi de propășirea sinecurelor politice, nicidecum de îngrijirea cum se cuvine, și de cultivarea respectului pentru cei care o vreme, au purtat pe umerii lor destinele ei, țara pare să fi uitat astăzi de speranțele cu care eu, asemenea multora, tânăr fiind, naiv, acum mai bine de 30 de ani porneam în viață cu înreaga mea contribuție, sperând că undeva viitorul să facă cumva să pot trăi într-o țară care să se apropie de visul către care ne-am indreptat cu toții în acel an 1989. Realitatea este că acel vis a fost ocupat de intruși ce l-au acaparat de-a lungul timpului, mineri ce căsăpeau studenți în anii 90, doar fiindcă erau o castă studioasă ce nu corespundea vremurilor, urmare a acelor derapaje aș spune că își are miezul în care este gândită actuala societate educațională, turnători ce umileau destine, au continuat să facă asta și în peisajul noii democrații, urmare a acestui fapt s-au pus cărămizi trainice la neîncrederea într-o clasă politică, despre care se pot spune multe, mai puțin că ar fi empatică, onorabilă. Ce e drept, clasa politică a ajuns în acel vis, mai lesne și mai providențial, proliferând, în vreme ce noi, contribuabilii am sărăcit, oricât de multă trudă ar fi fost în acest tumult, am sărăcit economic, moral, spiritual.
Necazul mare este că nici o idee politică, nici un fundament politic de ieri, de astăzi și îndrăznesc să cred, de mâine, nu a făcut și nu face ca eu, cel de astăzi să fiu încrezător într-un viitor în care nu voi deveni povară copiilor.
Privesc stupefiat cu câtă nonșalanță protipendada politică din tot spectrul se comportă superior, inoculând în mentalul cetățeanului plătitor de taxe și impozite vinovăția propriului eșec, în egală măsură cu vinovăția înavuțirii eșicherului politic și sinecurelor plantate în posturi și funcții inventate cu acel scop „nobil” de a îndestula impostura, de a o ridica la rangul de „jupâni” care fac și desfac, făuritori de destine, care decid cariere profesionale, ei înșiși nefiind mandatarii unor profesii ori a unor destine născute din împărăția onoarei ori a demnității, astfel călcând demnități în picioare fără urme de regret ori compasiune, împrăștiind veninul ipocriziei lor în inima societății, societate ce se zbate iremediabil bolnavă de promiscuitate, neajunsuri, frustrări, bolnavă de ură și neîncredere.
Eu însumi, astăzi nu sunt încrezător că nepoții mei pot primi o educație folositoare viitorului lor și al țării, nu sunt încrezător că voi avea un spital decent unde să-mi tratez bolile, nu sunt încrezător că traiul civilizat își va afla liman pană la sfârșitul viții mele, în multe din comunitățile locale din România, nu sunt încrezător că știința de carte nu va fi sufocată de impostură, și mai ales nu sunt încrezător că voi avea o bătrânețe în care să nu fiu povară, deși eu, cel naiv de ieri, același neîncrezător de astăzi, mi-am pus în slujba țării o părticică din viață, truda mea, toți banii pe care țara mi i-a cerut, la schimb, eu nedorind din partea țării decăt respect, țara arătându-mi calea prin care eu pot redeveni la fel ca acum mai bine de 30 de ani, încrezăor.
Văd însă la orizont, îngrozit, un mare „picior” ce țara se pregătește de zor să mi-l dea în dos.
Clasa conducătoare
La bâlci de stele căzătoare
S-au prigonit pe veci hotare,
Ce-au pus zălog pe minți deștepte
Ce nu știu farmece s-aștepte,
Și-au terfelit „cristaluri” scumpe
Vânzând arginți pe mutre tâmpe,
Ce se-nvoiesc să le-nsoțească
În strâmbă datină lumească...
Și le-au croit din zdrențe, rupte,
Averi din care să se-nfrupte,
Ne-ndurători, fără de teamă,
Fără moral, de bună seamă,
Au înjosit și bunul simț al firii,
Aidoma nuntașilor ce-njură mirii
Ce i-au poftit să stea la masă
Și-au mulțumit, furând din casă...
Împovărând a lumilor destine
Au transformat „Olimpul” în ruine,
Și-au rânduit poveri pe viață
Ei, nedând vieții nici o importanță.
Focșani /martie 2022
Volumul II – Fluturi albi în plete
(nepublicat)
Ce de hoarde!
Ce de hoarde!...ce de lei!
Au dat sfat în târla toată,
Să mă sperii eu de ei!?
n-o s-o vadă, niciodată!
Ce de hoarde!...ce de lei!
Intriganți fără morală,
Niște simpli derbedei
Ce nasc vieții îndoială,
Ce de hoarde!...ce de lei!
Împănați cu-a lortrufie
Transformați în corifei,
Cântăreți de zurbaghie...
Ce de hoarde!...ce de lei!
Lunecoși ca parafina,
Se cred culți, ori „Dumnezei”
Și nu vor a știce-ivina,
Ce de hoarde!...ce de lei!
Iubitori de-a lor trădare,
Fără noimă, ori temei
Fură vieți la drumul mare...
Ce de hoarde!...cemișei!
Că doar lei... n-au fost vreodată,
Sunt și-au fost doar derbedei
Cu, coloana ... cocoșată.
Răcoasa / iunie 2021
Volumul I – Amintiri de ieriși de mâine 2022
Florin iacob / Focșani / 01-04 iunie 2023 / IV
Colaborator „Ziarul de Vrancea” și „Gazeta Culturală
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
