Jurnalism cetatenesc

Ana noastră a bătut-o pe Anna lor

Ziarul de Vrancea
13 apr 2018 850 vizualizări

Bogdan a câștigat meciul cu Blinkova, întrerupt, de două ori și s-a calificat în sferturile turneului de la Bogota

Ana Bogdan a reușit în cele din urmă să se califice în sferturile de finală ale turneului de la Bogota, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Spunem “în cele din urmă” deoarece jucătoarea română și adversara ei cu prenume asemănător, Anna Blinkova (Rusia, 76 WTA) au susținut un meci de două ore și jumătate, întrerupt de două ori din cauza ploii. Așa cum am mai menționat, primul set a revenit rapid rusoaicei cu 6-1. Cel de-al doilea a fost foarte animat, Ana a făcut de patru ori break, dar Anna a revenit de fiecare dată ajungându-se în tie-break. Ana noastră a pornit mai bine, a condus cu 4-2, dar Blinkova a revenit și finalul a fost pe muche de cuțit. Blinkova a avut o minge de meci la 7-6 și Bogdan a avut trei mingi de set irosite (două la 6-4 și una la 8-7), dar pe cea de-a patra n-a mai irosit-o și a câștigat tiebreak-ul cu 10-8. Setul decisiv s-a întrerupt de două ori: în primul game pe serviciul Blinkovei și la 2-2. Rusoaica a început mai bine, a condus cu 2-0, Ana a făcut rebreak-ul și s-a mers pe serviciu până la 4-4. Atunci, Ana Bogdan a condus cu 40-0 pe serviciul Blinkovei, rusoaica a egalat, dar la a patra minge de break, Ana nu a mai ratat. A fost momentul decisiv, Ana Bogdan valorificându-și și serviciul la a doua minge de meci. Scorul întâlnirilor directe dintre cele două jucătoare a devenit 2-1 pentru română. În turul următor, Ana o va întâlni pe chilianca Daniela Seguel (191 WTA), care a învins-o pe principala favorită a turneului, germana Tatjana Maria (62 WTA) cu 6-3, 6-1.

În optimile de finală ale turneului din capitala Columbiei, s-au mai înregistrat, ieri,  rezultatele: Emiliana Arango (Columbia) – Jasmin Paolini (Italia) 7-6, 6-1; Lara Arruabarrena (Spania) – Sara Sorribes (Spania) 6-0, 6-1; Anna Schmiedlova (Slovacia) – Renata Zarazua (Mexic) 6-1, 6-4; Dalila Jakupovic (Slovenia) – Elița Kostova (Bulgaria) 6-2, 6-2; Magda Linette (Polonia) – Fernanda Herazo (Spania) 6-2, 6-1. Programul sferturilor: Daniela Seguel – Ana Bogdan, Arango – Schmiedlova, Arruabarrena – Larsson, Jakupovic – Linette.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.