Jurnalism cetatenesc

Aceasta e părerea mea: Scriitorii trăiesc în trecut

Adrian Matei
17 iul 2021 5033 vizualizări
Adrian Matei
Adrian Matei

Dacă scriitorii clasici ar trăi în vremurile actuale, de unde și-ar mai fi luat inspirația?

Natura, poate cea mai prolifică temă a scrisului de acum mai bine de un secol, a devenit atât de searbădă încât nu își mai ridică peisajele la înălțimea metaforelor bine ticluite de condeiele înaintașilor.

Iarna pe uliță e o toamnă rece, plină de stropi căzuți din ceruri ce ar fi trebuit să înfunde străzile cu troiene impozante, nu cu noroiul ce ține ascunse săniile copiilor prin poduri. Epopeea năsucurilor înghețate și a ciuboțelelor lipite de glezne, sub zăpada topită, din păcate, a luat sfârșit.

Mugurii florilor de primăvară îngheață sub gerurile lui prier, aduse de încă vreo anomalie atmosferică, în directă legătură cu poluarea, distrugerea stratului de ozon sau încălzirea globală. Păsărelele își făceau cuiburi sub lemnul crăpat de soare al streșinilor îndoite, dar, acum, au dat peste iadul încins al acoperișurilor din tabla glorificată de mijlocirea actuală.

Pârâul rece și limpede, dătător de viată în arșița verii, fie a secat, fie vine prea învolburat, încărcat cu peturi, distrugând fără milă ecosistemele care erau descrise, atât în poezie, cât și în proză, ca niște colțuri de rai. Veșmintele martore la tainicile întâlniri  (ia, catrința, altița, brâul, și multe altele), în care se ascundeau nurii  fecioarelor, a fost înlocuit cu minione piese vestimentare asfixiate de vulgaritate.

Toamna a furat din căldura verii și pârjolește recoltele, pustiind câmpiile și livezile atât de îmbelșugate în vremurile de demult. Întinsul ruginiu al naturii capătă culoarea tăciunilor arși în furnalele tulburărilor climatice.

Iubirea, o altă temă însemnată a inspirațiunii literare, a ajuns să fie o faptă animalică, bazată doar pe instinct și dorința de reproducere. Afecțiunea este astăzi un cuvânt pe cale de dispariție, sentimentele s-au mutat spre zona financiară, iar preludiul... of... preludiul... se rezumă doar a ne despuia cât mai repede trupurile și de a trece la satisfacerea poftelor carnale. Versurile de amor au fost înlocuite cu onomatopee și îndemne scurte, războinice, fără nici o valoare lirică. Ritualurile și obiceiurile strămoșilor noștri, în care se găseau elemente captivante ale înfiripării dragostei, sunt înlocuite astăzi cu un portofel doldora de bani sau cu o injecție cu acid hialuronic.

Timpul, o altă temă arhaică, s-a aliniat la ritmul de viață haotic devenind grăbit, mai neiertător în trecerea lui și îmbrăcând haina grijilor cotidiene cu mult mai multă aplecare. Viața, din cauza, sau datorită (după unii), exploziei tehnologice, se pare că și-a înjumătățit secunda. Acea secundă în care muza își făcea de cap în cămăruțele creierului, acum este pierdută într-o mare de (dez)informări venite din tot feluri de gadgeturi.

Istoria, o altă temă fundamentală din trecut, așezată în multe pagini îngălbenite de ani, nu mai naște nici un fel de aplomb patriotic în sufletele condamnate la uitare. Nu mai vibrează sufletele la auzul numelor marilor noștri domnitori, nu se mai aprind în piepturi flăcările patriotismului ce nu ne-a lăsat țara pradă cotropitorilor, eroii plâng sub vechile morminte, uitați de nepăsarea noastră...

Și ar mai fi multe teme de inspirație, aduse la tăcere de cotidian, dar timpul ne presează (inevitabil în aceste vremuri) și revenim la clasicii noștri.

Dacă ei au fost și poate mai sunt încă etaloane ale literaturii române (pentru alții, nu), scriitorii zilelor de azi ar trebui să privească și spre trecut.  Doar acolo vor mai găsi temele de inspirație literară în formele lor pure, destoinice și creative.

Chiar de comercialul și-a făcut loc prin librării și pentru unii cititori tineri numele marilor noștri scriitori sunt niște denumiri ale unor străzi, sunteți datori, purtătorilor de condei, să aduceți, măcar pentru câteva minute pe zi, cultura adevărată în casele românilor!

P.S. Reiterez ideea că roata lumii se învârte...

Adrian Matei


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.