Aceasta e părerea mea: Războiul tuturor și al fiecăruia
Războiul este ,,Judecata de apoi” a popoarelor. (S. Mehedinți)
Deși e clar că lumea se află în pragul unui război total, a un război diferit de tot ce a petrecut omenirea de-a lungul istoriei (luptă armată, război civil, război psihologic, război rece, stare de război, beligeranță, războire, război de apărare, luptă de rezistență, artă militară etc.), nimeni nu pronunță cuvântul magic - război.
Care să fie cauza acestei stări eufemistice: frica sau neînțelegerea problemei pe care istoria ne-o pune în față?
Noi credem că e vorba de ambele, la care am adăuga trufia, inconștiența, iresponsabilitatea și lipsa de solidaritate a oamenilor și a popoarelor, solidaritate care se dezvoltă doar în suferință și durere.
Pornind de la definiția enunțată mai sus de savantul de la Soveja, constatăm că războiul care ne paște, are câte puțin din toate atributele pe care le constată dicționarul și ceva în plus. Ineditul acestui război constă în faptul că nu cunoaștem dușmanul, nu-i putem dibui agresivitatea și forța distructivă.
Omul s-a temut totdeauna de necunoscut, deși l-a căutat ,,cu lumânarea” - ,,vreau să te pipăi și să urlu, este!” (T. Arghezi).
După 75 de ani de pace, am uitat valorile autentice ale muncii și solidarității, am uitat valorile ,,adevărului... adevărat”, am uitat primejdia pe care o reprezintă războiul de orice fel, nu dăm doi bani pe responsabilitate.
În acest război al tuturor și al fiecăruia, atacăm (infectăm), asasinăm pe cei mai apropiați din semenii noștri (crime de paricid) și ce-i mai trist, e că fiecare crede că duce un război ,,drept”.
Dacă privim cu atenție, evoluția biosferei, vom constata că pe pământ există trei mari categorii de vietăți: ierbivore, carnivore și omnivore (se hrănesc cu produse naturale și cu carne).
Într-un studiu despre istoria umanității, Mehedinți afirmă că speciile care se hrănesc cu carne, sunt specii asasine, deci și omul.
Fiecare din aceste specii folosesc asasinatul (vânătoarea) doar pentru a-și asigura existența, singur, omul ucide și din plăcere, singur omul este specia care a traversat cele mai negre momente ale istoriei sale: canibalismul, inchiziția, asasinatul pentru delicte religioase, politice, de stat, războiul civil, iar la noi: războiul român-român. Singur omul și-a schilodit și-și schilodește corpul, supunându-l la suferințe inimaginabile: fumat, băut (alcoolism), droguri etc.
Se pare că simbolul neam, popor, națiune s-a golit total de sensurile pe care le avea în timpurile din urmă, locul lui fiind luat de globalism – ,,ubi bene, ibi patria” –, nu știu, nu vreau să știu, nu mă interesează nimic din ce-i românesc. Străin, european să fie și atunci totu-i credibil.
Care să fie oare motivul pentru care cei aflați în nevoie se întorc în țară? Cum să luăm pretenția lor de a primi de la stat, de a primi totul la nevoie și câte și mai câte?
Care este contribuția lor reală, când vorbim de bunul mers al treburilor de acasă? A existat și există în sufletul și inima lor conceptul ,,acasă”, dacă unii dintre cei plecați nu și-au învățat nici măcar copiii lor să vorbească limba română?
Nu mă gândesc să mai creez încă o falie între fiii acestui neam, risipiți în patru zări albastre, dar cred că fiecare are datoria să devină un luptător adevărat în acest război al tuturor și al fiecăruia.
În războaiele clasice, ,,linia întâi era apărată de armată”, acolo erau cei mai mulți eroi, dar ,,spatele” era sprijinit de tot neamul. Pentru un soldat din linia întâi munceau șapte în spatele frontului.
În această ,,stare de necesitate” trebuie înțelese legile restrictive: Legea de rechiziție, Legea marțialăși alte legi care acționau imediat după ,,Declarația de război”. Atunci când armata nu putea susține linia de apărare, a apărut ,,rezistența”, lupta de gherilă și ,,lupta de partizani”, acum ar trebui să apară lupta individuală – corp la corp.
Pentru aceste motive, spunea Mehedinți că războiul este ,,judecata de apoi” a popoarelor. Războiul ori că-l pornești ori că ești atacat, cere muncă, suferință și sacrificii, războiul cere sânge.
În războaiele clasice agresorul avea un nume și o înfățișare, în ,,războiul tuturor și al fiecăruia”, inamicul este invizibil și în număr infinit. Fiecare om trebuie să devină un combatant activ cu inamicul invizibil, iarlinia întâi să fie apărată de medici și de asistente.
Dacă această linie nu va fi securizată după noile reguli de luptă și apărare, existența omenirii este pusă la grea încercare, dacă nu chiar în pericol. Să nu uităm că acest virus atacă doar corpul uman, nu și alte vietăți, să nu uităm că ,,legea junglei” sau ,,scapă cine poate, scapă cine are bani, cine are titluri” nu exclud pe nimeni, toți suntem la fel de vulnerabili.
Să nu uităm faptul că unii dintre cei care au scăpat din închisorile comuniste, au trăit chiar peste 90 de ani, să nu uităm faptul că Vasile Voiculescu, scriitor și medicul celebru, combatant în Războiul Întregirii, spunea că în Primul Război au murit mai mulți oameni, de boli (tifos), decât de glonte.
Cineva spunea că fiecare om ca și fiecare popor are un moment al lui. Dacă nu folosește acel moment, nu-l va mai prinde niciodată.
După cele petrecute acum sub ochii noștri, cred că deocamdată am ratat startul în acest război al tuturor și al și al fiecăruia și am pierdut momentul favorabil poporului român, iar vina nu e numai a statului și instituțiilor, ci a tuturor, fiind necesare legi care guvernează o țară în asemenea momente speciale, dar și aportul fiecăruia dintre noi, pe măsura posibilităților sale.
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
