Aceasta e părerea mea: Patriotism surghiunit
Urma vetrei satului se șterge de pe fața pământului. Casele vechi din chirpici își dezgolesc oasele ascuțite în bătaia vânturilor. Doar steagul negru, așezat deasupra ușii dinspre drum, mai susține pereții despuiați de lut. Drumurile sunt atât de urâte și de posomorâte, încât este firesc să fie și pustii. Cu fiecare an ce trece gardurile sunt mai putrezite, copacii mai încovoiați, buruienile mai mari iar liniștea mult mai adâncă.
Cizmele bărbaților, încărcate de noroaie, nu mai lasă brazde pe ulițe. Vocile oamenilor, amestecate cu cele ale animalelor nu mai despică aerul din zori până în noapte. Din forfota plină de viață a satului au rămas ici-colo câteva stafii, câteva mogâldețe, abia perceptibile, mișcându-se anevoios prin pustietatea asta atât de mare. Bătrâni și bolnavi, cu frica lui Dumnezeu în suflet, părinții noștri își petrec ultima parte a călătoriei lor în această lume cu gândul la prunci.
Tare mult și-au dorit să aibă copii, să îi vadă ajunși mari, să își facă și ei un rost în viață și, cel mai important, să fie sprijin la bătrânețe. Nedrepte au fost rugile lor, pentru că într-adevăr s-au îndeplinit: copiii lor au ajuns sprijin la bătrânețe... dar nu pentru părinți, ci pentru alți bătrâni, din alte colțuri ale Europei...
Acum 30 de ani, sărmana mamă, după o săptămână de muncă grea la CAP, se trezea sâmbăta cu noaptea în cap, tăia și curăța o găină din curte, umplea cu lapte o oală de lut, se urca în rată și ducea la oraș merinde copiilor.
Când vreun urmaș apărea în familie, îl primea plocon să-l crească, că de... "ăia de la țară au vacă, au de toate și se descurcă ei cumva". În vacanțele școlare din iarnă și vară ograda lor se umplea de nepoți care făceau tot felul de năzbâtii, una mai mare ca alta.
Obosiți, bieții țărani adormeau în ceas de noapte, veghind la sufletele ce le umpleau inima de bucurie
Timpul a trecut, generațiile au crescut, a venit Revoluția din 89, intrarea României în UE din 2007 și odată cu ele și mirajul unui câștig mai mare în afara granițelor țării.
Exodul sărăciei, generat de corupția celor care au fost la putere, a despărțit copii de părinți și bunici de nepoți.
Este absolut dureros că a șaptea țară a Uniunii Europene ca număr de locuitori să își piardă a zecea parte din populație, în mare formată din oamenii cu cea mai putere de muncă.
Satele și orașele românești plâng după suflul energic al mâinilor pline de vigoare. Mulți dintre bărbații noștri activi pun umărul la dezvoltarea altor economii din Europa, iar multe dintre femeile noastre au devenit îngrijitoare (sau, dacă doriți, badante... că tot e la modă). Toate astea pentru un pumn de euro în plus care nu le aduce un nivel de trai mai ridicat, având în vedere prețul traiului din țările europene unde s-au stabilit și traumele psihice generate de îndepărtarea propriilor copii, lăsați deseori tot în grija bunicilor.
Este clar că sistemul politic poartă o vină indiscutabilă în această tragedie a nației române.
Este evident că tânăra generație actuală a României refuză indolentă dreptul esențial și constituțional de a merge la vot. A căuta vinovații într-un neant al minciunilor electorale este echivalentul unei lupte inegale cu morile de vânt, pentru că, asemenea unei pisici, cei responsabili au șapte vieți de iresponsabilitate.
E timpul ca țara să fie din nou întreagă, ca diaspora să aibă curajul să se repatrieze pentru a pune umărul la dezvoltarea națională și, mai presus de orice, să ofere acel pahar de apă promis la bătrânețe părinților, încărunțiți acum la tâmple, oameni care și-au sacrificat tinerețea.
Patriotismul surghiunit nu va ține loc niciodată durerii ultimelor clipe ale unui părinte ce se stinge cu lacrimi în ochi și în suflet, așteptând să își revadă copiii.
Mormântul multor părinți, transformat acum într-un monument impozant, și-ar dori să aibă pe lespedea-i rece lacrimile lumânărilor aprinse din sufletul celor care ar fi trebuit să le fie sprijin la bătrânețe.
Adrian Matei-redactor la revista „Salonul literar”
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
