Jurnalism cetatenesc

„Doamne, de țara asta se mai ocupă cineva?”

Ziarul de Vrancea
29 aug 2019 3203 vizualizări

MOTTO : „Care om mai rămâne om după ce dobândește puterea”

Cu mulți ani în urmă, să fie vreo patruzeci, am venit de la Odobești la Focșani cu o mașină a cărui șofer avea între cincizeci și șaizeci de ani. Am observat că făcea cruce când trecea prin dreptul fiecărei biserici, iar la ieșirea din Odobești numărul acestora era și atunci destul de mare.Cu o oarecare timiditate, l-am întrebat dacă este preot, dar răspunsul a fost negativ. Văzând că și el este deschis unui dialog pe această temă i-am spus că mulți nu fac acest lucru, iar el observase că și eu eram în eceeași categorie cu ei, întrebându-mă:

Am făcut această introducere deoarece situația în care ne aflăm noi, românii, astăzi constituie un mare necaz național, iar singura salvare  ar fi ca Dumnezeu să ne întindă o mână, luminând mintea decidenților politici în așa fel încât poporul acesta să aibă liniște, dar și speranță în viitor pentru mai binele copiilor/urmașilor noștri. Nu știu dacă am fost blestemați că ne-am ucis conducătorul în 1989, așa cum au spus unii, nu sunt sigur dacă una din cauze ar fi balcanismul din noi, nu sunt convins că Herodot a avut dreptate în finalul caracterizării dacilor când a încheiat cu afirmația ...„dar să nu aveți de-a face cu ei”.

Situația internă a României din prezent este foarte complicată, iar vinovații sunt cei din interior, nu cei din exterior. Ni se potrivește teribil o vorbă de-a lui Murphy ,, Dacă nu-i poți convinge, măcar încurcă-i”.Ne încurcăm între noi, nu acceptăm ideile bune ale altora, nu dăm dovadă de altruism, de empatie, de bunătate sufletească, de patriotism și nici de frică de Dumnezeu. Mulți din cei care ne conduc ,, nu sunt duși la biserică”, nu au niciun pic de rușine față de oameni, sunt lipsiți de scrupule, de bun simț, de respect față de cei care i-au votat.   În campaniile electorale sunt toți prietenoși, discută și cu vlădică dar și cu opincă, pupă pe toată lumea, au numai miere în glas, fac toate promisiunile de care știu că poporul are nevoie, au idei, au ,,intenții bune”, știu ce trebuie pentru țară dar și pentru poporul ei, sunt ,,geniali”. După ce-și ocupă funcțiile, adică după ce-și văd visul împlinit, devin aroganți, sfidători, îi interesează doar scopul lor și promovează legi care să-i favorizeze numai pe ei, iar celor care le-au acordat credit le dau ,,flit”(scuzați expresia) sau niște firimituri ca să le închidă gura. Pe acești oameni sau mai bine neoameni, nu-i putem acuza de prostie, ci de viclenie, pentru că de la bun început știau ce ne doare, ce ne trebuie, știau cu ce fel de promisiuni ne pot lua voturile, iar urâțenia caracterului lor s-a putut vedea în ceea ce au făcut ulterior. De ce la lansarea candidaturilor îi invită pe toți, iar, ulterior, la majoritatea ședințelor de guvern presa și votanții nu mai au același acces ? Treburile țării sunt secrete ? Nu trebuie să știm și noi dacă ei lucrează pentru popor, pentru binele lui ? Nu trebuie să știm dacă ne reprezintă doar pe noi ? De ce trebuie să aflăm intențiile lor doar după ce deciziile au fost luate și publicate în M.O.? De ce deciziile controversate sunt luate noaptea târziu, ca hoții ? Din păcate, poporul a rămas doar cu întrebările. Vina este și a noastră, a poporului, că nu-i tragem la răspundere la timp, așteptând patru ani până la următorul vot. Cazul Caracal arată destul de clar ,,caracatița românească”, unde nepăsarea, incompetența,  rea-credința și legăturile dubioase au dus la posibila pierdere de vieți și au inflamat opinia publică românească, arătând străinătății, în special țărilor democratice, cât de slab este statul român. Discrepanța dintre promisiunile electorale și bilanțul realizărilor dintr-un mandat este catastofală și atunci ne întrebăm:

De țara asta se mai ocupă cineva?

La fel de grav este și faptul că politizarea instituțiilor statului afectează grav calitatea muncii pentru că nu se promovează meritocrația, ci mediocritatea, clientelismul, oportunismul, etc. Folosirea banului public în alte scopuri decât cele de dezvoltare a devenit o marcă românească. Noi dăm pensii speciale, desi mereu se invocă principiul contributivității, noi oferim facilități financiare ca nimeni alții și unor asistați sociali buni de muncă, dar votanți siguri, noi oferim salarii gigantice unor directori de deconcentrate, etc. Ce fac acesti directori ca să ia un salariu de cinci ori mai mare decât un medic sau de zece ori mai mare decât un profesor ???De aceea ne pleacă tinerii și nu mai avem forță de muncă, de aceea hectare de teren rămân nelucrate, de aceea îi vedem pe acești asistați aducând alimentele de la cantina socială cu taxiul, iar pe cei de la țară îi găsim la prima oră la crâșmele din sat. Nici unii, nici alții nu-și trimit copiii la școală desi primesc rechizite gratuite sau alte facilități materiale pe care nu le merită.Oare politicienii nu au depistat adevăratele cauze sau le convine această situație?

În satele țării aceste ajutoare i-au făcut pe mulți să renunțe la creșterea animalelor, la lucrul pământului și la multe alte activități specifice omului de la țară. Guvernanții, ministrul agriculturii, ministrul muncii, să facă un studiu pe această temă ca să vadă relitatea din satele țării, să observe din statistici efectele grave ale acordării nejustificate ale acestor ajutoare bănești, bani care puteau fi folosiți eficient în alte sectoare pentru dezvoltare. Omul de la țară care are o bucată de pământ poate deveni independent din punct de vedere alimentar, cu condiția să fie harnic, gospodar, fără să ceară ajutoare de la stat. Anomalii de acest fel sunt multe și trebuie corectate urgent.

Revenind la anomaliile politice mă uit cu îngrijorare acum la unele candidaturi la președinție, deoarece se observă de la o poștă că se încearcă același stil pervers, caracteristic multor carieriști, jocuri ascunse, deoarece s-a văzut că avantajele sunt colosale, chiar dacă nu faci nimic în tot mandatul: salariu imens, sporuri, avantaje indirecte, pensie specială, toate nesimțite. În grupuri restrânse, chiar ei recunosc aceste lucruri. Aduceți-vă aminte de invățătoarea ,,grevistă”, fără diplomă de licență, care a ajuns deputat ALDE, de Olt. Ce a promis și ce a făcut ?. Numai tâmpenii. Aceasta este una din dovezile stilului pervers, specific multor politicieni și din păcate a multora care râvnesc la o carieră politică, indiferent de natura ei. Aduceți-vă aminte de aroganța maximă a unui membru PSD, care a motivat inițiativele controversate cu sintagma „pentru că putem”, de afirmațiile recente ale fostului Ministrului al Justiției, care vrea acum să se spele de păcate,spunând că el s-a opus unor inițiative guvernamentale controversate. Dar până atunci, cât rău a făcut ? Toți merg pe ideea că românii uită repede și sunt și iertători. Slugărnicia este o altă caracteristică a multora dintre românii cu funcții de rang inferior sau simpli angajați. „Mă pun bine cu șeful” pentru a-mi fi cald și pentru a nu avea probleme la serviciu. Acest stil dăunător și găunos moral face ca lucrurile să meargă foarte prost, acolo unde el s-a cuibărit.

Acestea sunt doar o parte din problemele țării pe care poporul i le reproșează politicului, care odată învestit nu aude și nu vede adevăratele probleme majore cu care se confruntă țara.

Ce e de făcut ?

Pentru ca un partid să mai fie credibil, trebuie să vină cu propuneri de noi legi care să prevadă măsuri de resetare a statului. Încerc să vă prezint doar o parte dintre acestea, care îmi vin acum în gând:

  1. Eliminarea „sponsorizărilor” pentru partidele politice – cu scopul de a opri ,,cumetriilor” politice.
  2. Introducerea răspunderii ministeriale – răspunderea administrativă sau penală pentru abaterile făcute.
  3. Depolitizarea tuturor instituțiilor statului și ocuparea funcțiilor de conducere prin concurs.
  4. Punerea în practică a rezultatelor referendumului privind numărul de parlamentari.
  5. O restructurare masivă a guvernului și a fiecărui minister în parte.
  6. Eliminarea pensiilor speciale pentru orice categorie de politicieni și generalizarea principiului contributivității.
  7. Confiscarea rapidă a tuturor bunurilor materiale dobândite în mod ilicit de către orice român.
  8. Eliminarea ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă și dispariția cantinelor sociale.
  9. Alegerea candidaților prin vot uninominal în ideea de a nu mai pătrunde mulți neavizați sau sinecuri.
  10. Fiecare persoană care candidează pentru o funcție politică să aibă la dosar cinci referințe date de foști colegi de muncă prin completarea unui chestionar și asumarea prin semnătură a aprecierilor făcute.
  11. Crearea unei platforme online pentru evaluarea anuală de către popor a președintelui, a primului ministru,a miniștrilor, a prefectului, a președintelui Consiliului Județean și a primarilor pe baza fișei postului, așa cum se procedează în orice instituție. Și ei trebuie să știe că e nevoie de performanță în sectorul lor. Accesul în platformă să se facă numai pe baza datelor personale și completarea unei declarații pe proprie răspundere care să prevadă și sancțiuni, în cazul în care nu este respectat codul etic.

Platforma să fie funcțională tot anul, iar la sfârșitul fiecărui an administratorii ei să prezinte un rezumat al tuturor intervențiilor pentru acordarea unui calificativ anual: Nesatisfăcător, Satisfăcător, Bun și Foarte Bun.

Persoanele alese (președinte, președinte de C.J., primar) care au obținut calificativul Nesatisfăcător într-unul din anii de mandat să nu mai aibă dreptul de a candida în mandatul următor.

Persoanele numite – prim-ministru și miniștri –care au obținut calificativul Nesatisfăcător într-unul din anii de mandat să fie schimbate. Pentru primul ministru, partidul care l-a susținut să facă o altă nominalizare, iar miniștri să fie remaniați de noul prim-ministru.

Stabilirea criteriilor de performanță și a calificativelor pentru miniștri trebuie stabilite de un ONG cu atribuții în domeniu în urma consultării cu fiecare sindicat pe ramura respectivă.

Să sperăm că dacă vor fi eliminate toate avantajele necuvenite pe care politicienii de astăzi le au, nu vor mai fi atât de groase rândurile cu oportuniști și vor pătrunde în politică doar oameni care vor să facă ceva pentru țara lor, oameni integri, cu idei și cu responsabilitate față de proiectele naționale, care astăzi nu vor să intre în politică pentru că nu acceptă compromisul. Sper că nu voi fi acuzat de un optimism exagerat, dar e momentul să punem capăt acestei avalanșe de politicieni ariviști, cu interese obscure, fără dragoste de oameni și de țară, care candidează doar cu dorința de îmbogățire, văzând că se poate. Și ca să vedeți că am dreptate am să vă pun o întrebare retorică:

Câți dintre politicienii de astăzi au donat patrimoniului national ceva?  Înaintașii lor au făcut aceste gesturi.

Ionel Pârlea

Ionel Pârlea - este profesor la Școala Gimnazială "Alexandru Vlahuță" Focsani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.