Aceasta e părerea mea: Robia modernă
Ați încercat să priviți vreodată prin gaura cheii - acel spațiu infim, prin care unghiul vederii nu are prea multe grade de libertate?Fanta minusculă prin care pătrunde lumina seamănă cu ochelarii de cal prin care cabalina își urmează anevoios drumul, oprită de a privi în jurul ei.
În asta se traduce istoria poporului român care a nădușit și a scăpătat cu speranța că nația noastră își va duce peste timpuri integritatea.
Condamnată la o robie modernă, sub jugul propriului stăpân dar și al străinilor ce o încalecă, bucata asta de pământ românesc poartă în ea vechea îndârjire a dobitoacelor ce trăgeau plugul înfipt în brazdele străbune ce ne-au crescut generațiile.
Plugurile noastre din lemn au hrănit opulența multor cotropitori - de la romani până la bolșevici, de la otomani până la austro-ungari.
Ca un blestem dat să-l purtăm, pseudo-aliații noștri, care își luau tributul de aici fără a respecta nici un fel de alianțe, ne-au lăsat de izbeliște ori de câte ori am avut nevoie de sprijinul lor. Ba chiar ne-au ucis și domnitorii care aveau curajul să rostească adevăruri care nu le conveneau.Tapae, Posada, Rovine, CodriiCosminului, Călugăreni, Selimbăr, Plevna, Mărășești, sunt edificii ale curajului românesc, ale jertfei supreme pentru pământul pe care se află casa în care, peste multe generații, s-a rostit pentru prima dată cuvântul ”Mamă”.
De peste două mii de ani ne-am obișnuit cu greutățile, fac parte din viața noastră și le acceptăm ca pe lucruri firești.Ne întoarcem privirea către bietul cal, obosit de atâția stăpâni, cu sacul plin de fân uscat, atârnat de grumaz. Vedeți în el vreo asemănare cu ceea ce ne povesteau moșii noștri despre vremurile de mult scurse?
Nimic nu s-a schimbat.... doar setea de cucerire a anumitor popoare (cu excepția noastră, care nu am avut niciodată asemenea porniri).Întocmai ca biciul care umplea cu sânge spinarea bietului animal mut, bucuros că seara își primește porția de tain, condamnat spre a dormi din picioare și pregătit pentru o aventură inopinată.
Nu simțiți în spate șaua celor care ne vor cărăușii democrației?
Prea creduli, ascultăm cuvintele urmașilor celor care ne-au promis ajutorul în bătălii trecute...
Și toate acestea, pentru că suntem un popor pașnic, cu frica de Dumnezeu, zămislit din dorința de a păstra în acest spațiu carpato-danubiano-pontic tradițiile unei culturi milenare, mult mai veche ca a multor popoare ce acum sunt stăpânii Europei.
Vorbele înaintașilor sunt icoane brodate pe năframe atârnate deasupra patului, în cămăruțele sărăcăcioase ale țăranilor noștri... Acolo a rămas sentimentul patriotic - în vorbele care ne spuneau acum mai bine de cinci sute de ani, actualizate după Marea Unire (să mă ierte Sfântul nostru Domnitor ce-și doarme somnul de veci la Mănăstirea Putna), că țărișoara noastră “ n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri, şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor”.
Straniu, mulți dintre aceia ce s-au perindat prin funcții contemporane înalte au transformat finalul acestor cuvinte înălțătoare într-un țel suprem, având grijă ca urmașii urmașilor să nu ducă grija zilei de mâine.Cum oare?
Înhămat la o trăsură aurită, același dobitoc, izbăvit de potrivnici ochelari, în vreme de alegeri, mânat de vizitii în fracuri moderne, a găsit drumul impus de hârtii colorate, încărcate de cuvinte frumos tipărite la schimb cu voturile celor cărora unghiul vederii nu le dă, încă, prea multe grade de libertate...Din păcate!
Adrian Matei
Adrian Matei este redactor al revistei „Salonul literar” și colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
