Aceasta e părerea mea: Osânda de a fi vrâncean
Nu mi-a plăcut - niciodată! - confruntarea parșivă dintre reprezentanții unor partide politice. Dar… când unii au o atitudine totalmente obraznică, o atitudine lipsită de bun-simț, te apucă nervii - am fost tentat să scriu „dracii”! După ce că te-au umilit, ca pe o jucărie domestică ținută la coteț, acum… te trezești cu o atitudine plină de rânjete false, doar… doar, ți-or mai putea-o trage… măcar o dată!
Totul se bazează pe neștiința unor ființe uitate de-a lungul anilor… observabile doar în prag de alegeri, pe inducerea în eroare a acestor ființe, care formează - ce pompos! - electoratul cu drept decizional. Cât de naivă-i gloata, se vinde pe doi mici - politica mincinoasă, care prinde la electorat, este dovada de netăgăduit a prostiei umane! Mai pe șleau, unii dintre politicieni, cu pretenții locale sau parlamentare, prăjesc, într-un mod meschin, mințile oamenilor necesari doar ca masă de manevră electorală. Problema se raportează la nivel de incultură, de imbecilitate, de impotență în a anticipa rezultatul propriului vot - sau lipsa lui - , de urmarea politico-socială; totul se raportează la neștiința celor care „știu” ce au de făcut în ziua alegerilor, fără un dram de voință individuală - turma-i turmă!
Ca orice om care s-a întrebat - măcar atât! - de ce județul Vrancea este o dărăpănătură - rog… interpretare autentică, gramaticală! - m-am întrebat și eu: „Cum, Doamne… iartă-ne, nu s-a întâmplat nimic remarcabil în această «provincie»… cum, Doamne… iartă-ne, am ajuns mai săraci ca săracii care locuiesc în județele fără pic de potențial economic?” M-am întrebat: „De ce Vrancea, care este un județ cu mari perspective economice, având un potențial de dezvoltare uriaș, este un județ prăpădit, care, dacă ar fi bine administrat, ar ajunge foarte cunoscut, dar… în sens bun, nu așa cum este cunoscut, acum, din păcate, pe cuprinsul Europei (Italia, Spania, Germania, Anglia etc)?” Îmi povestesc vrâncenii… cum că le este rușine când sunt întrebați: „Ești din România, din Vrancea?”
Probabil că este prea vizibil stigmatul înfierat pe soarta vrânceanului, stigmatul sărăciei și neputinței de a exista pentru sine, pentru familia sa, care, în sens religios și nu numai, obligă la atitudine bărbătească… chiar și femeile. Jur - cu mâna pe inimă! Ies, uneori, din județul Vrancea, sunt surprins de cele văzute, la modul plăcut, în alte județe. Progresul este vizibil, schimbările sunt majore, oamenii o duc mai bine. Revin… în Vrancea: NIMIC! Totul este de culoare gri, de culoare mohorâtă, totul este așa cum a fost de-a lungul - și de-a latul! - celor 30 de ani de la Revoluție: NIMIC!
Deduc, în mod îndreptățit, că factorul uman al clasei politice, care a diriguit acest județ, a fost și este alterat spiritual, că este interesat doar de ascensiunea materială. Individuală, colectivă… tot aia-i! Mă simt vinovat față de copilul meu, are mari așteptări de la mine. Cred că mulți părinți sunt în aceeași situație. Ce-i pot spune? Că sunt doar un fost adolescent înflăcărat… cu mari speranțe post-decembriste, un tânăr care, având vârsta pe care o are el, acum, a jurat să facă ceva, care a fost sigur că va reuși acest lucru? M-ar percepe ca pe un mincinos… și ar avea dreptate: nu s-a făcut NIMIC!
Urmează să plece din Vrancea - la fiul meu mă refer! - poate că o să-i fie mai bine… cu toate că mie mi se va frânge sufletul. Dar… nu-i așa, ce poate face, în Vrancea… pe care au dorit-o doar o provincie, așa cum se putea citi, la intrarea în județul nostru, pe o tablă de doi bani, încadrată de câteva cărămizi și beton, până de curând? Unii, mai cârcotași, ziceau că ar suna mai bine… cuvântul „pașalâc”! Am așteptat zeci de ani, am așteptat să dispară această molimă care s-a răspândit pe acest plai mioritic.
Dumnezeu… ne mai dă o șansă! Înțelepciunea românului… are aplicabilitate, ca întotdeauna, și în aceste vremuri: „Dă-i, Doamne, românului, mintea cea de pe urmă!” Român… este și vrânceanul! Dea Dumnezeu puterea de a-l înțelege pe ardelean, care-i tot român! Că… la ei, la ardeleni, până și iarba, până și piatra, până și pâinea… știu ce au de făcut! De ce să-i pizmuim că le merge bine? Nu-i mai bine să facem ca ei… dacă la ei a mers bine? Sper din tot sufletul… să pot vedea ceva bun în acest județ! Nu de alta, dar m-am săturat de comuniști și protejații lor… de caracatița cu tentacule roșii, de caracatița care a cuprins, în mod nociv, aproape toată suflarea Vrancei.
Cine nu crede la cele scrise de mine, poate citi ce s-a scris despre „provincia” Vrancea, despre cei care au obidit-o necruțător, despre arborele lor genealogic, despre „cumetrizarea” inșilor cu apucături familiare în a înfige laba - era să scriu… mâna! - în banul public! În presa locală și centrală, mai sunt jurnaliști cu coloană „infinită”… consacrați ADEVĂRULUI! Rog aprofundare și îngăduință.
Ion Apostu - membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
Ziarul de Vrancea, 20 apr 2024
