Aceasta e părerea mea: De ce nu mai este omul om?
MOTTO: „Atât timp cât oamenii vor avea în suflet invidie, vor da dovadă de josnicie”. ( Juliana Williams )
„Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el și nu în ceea ce e capabil să primească”.( Albert Enstein )
Cu ani în urmă, mulți părinți, oameni simpli și cu frică de Dumnezeu, îi învățau pe copii câteva lucruri simple, dar de o maximă importanță privind viitorul lor social și cultural: să fie harnici, să învețe lucruri importante, să fie buni la suflet, prietenoși, atenți, săritori, înţelegători, miloși, ocrotitori cu cei slabi, binevoitori, amabili, iubitori de copii şi de oameni în general, glumeți, veseli, capabili de succes, apropiați cu oamenii. Se spune că nimeni nu-i perfect și că fiecare este o individualitate, însă trebuie să fim atenți ca toate acțiunile noastre să se circumscrie unui cod general al bunelor maniere, dar și al relaționării sociale. Din fericire, atunci erau destul de puține cazurile care puteau fi arătate cu degetul ca încălcări sau ca abateri de la ceea ce se chema „om de treabă” sau „om de omenie”.
Am făcut această introducere cu scopul de a scoate în evidență contrastul din ce în ce mai mare dintre trecut și prezent, referitor la comportamentul uman, la atitudinea față de sine și de semeni, la relaționarea familială și socială, la respectarea normelor de etică și echitate socială, dar și la respectarea legilor ce guvernează o societate democratică. Cum să nu te întristezi când vezi pe stradă comportamente vulgare însoțite de expresii licențioase la limita acceptabilului, când puterea exemplului nu se mai face simțită nici în familie, nici în societate, când „omul de treabă” s-a transformat în „corupt” sau „țepar”, când „omul de omenie” a ajuns „neserios” sau „lichea”?
Este foarte greu sau chiar riscant să mai ai încredere în cineva, să demarezi un anume proiect pentru viitor sau să acorzi un împrumut, indiferent de natura lui, dacă nu cunoști foarte bine persoana respectivă. Aproape că au dispărut rușinea, frica de Dumnezeu, demnitatea, loialitatea, sinceritatea, bunătatea, onestitatea despre care am vorbit la început. Este la modă între oamenii de afaceri să-și dea țepe unii altora, meseriașul să-l păcălească pe beneficiar, patronul pe angajat, politicianul pe alegător și așa mai departe. Miza pentru care se recurge la astfel de gesturi este banul, care pune din ce în ce mai mult stăpânire pe oameni. Proverbul românesc „Banul e ochiul Diavolului” este foarte actual și reușește să polarizeze societatea și să dezumanizeze pe foarte mulți dintre noi. Dorința de îmbogățire contrastează cu a opta poruncă din cele zece scrise în piatră de Dumnezeu și preluate apoi de Moise în Biblie.
O altă problemă o constituie „bombardarea” omului cu atâtea informații încât îi este foarte greu să le distingă pe cele reale de fake news-uri, dacă nu are un anumit nivel de cultură. Pentru rating, multe televiziuni prezintă emisiuni la limita adevărului sau a bunului simț, iar moderatorii acceptă, tot pentru bani, cel mai urât mod de a se înjosi. Omul modern este nevoit să aleagă între păstrarea demnității și trecerea în lumea plină de „miresme îmbătătoare” din care nu știe dacă va mai putea ieși vreodată ca omul de la început.
Pe cei care și-au pierdut omenia, mânați de diverse dorințe, îi îndemn să citească versurile următoare scrise de George Coșbuc, în poezia „Cântec”:
Mărirea voastră n-o socot!
Nu sunt setos să-mi fac renume,
Nimic nu-nvidiez pe lume;
Să strâng averi, ca voi, nu pot!
De alte griji alţi oameni ştiu –
Eu numai pentru azi port grijă!
Că timpul e cu braţ de spijă,
Şi mâne pot să nu mai fiu!
Ionel Pârlea
Profesorul Ionel Pârlea este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
