Aceasta e părerea mea: Contradicțiile a două generații
MOTTO : ,,Amintirea e o petală care se aşază pe inimă şi-o tulbură”. (Alda Merini )
Fiecare om are un anumit trecut de care vrea sau nu să-și aducă aminte, în funcție de momentele pe care le-a trăit atunci, plăcute sau dimpotrivă. De cele mai multe ori ne aducem cu drag aminte de anii copilăriei, cea fără de griji și sarcini importante. Cine nu are amintiri este un om sărac, iar cine nu dorește un remember al copilăriei înseamnă că acea etapă a vieții a fost una tristă. Octavian Paler spunea că ,,Dorul e focul în care ard speranţele, dorinţele, durerile, iar cenuşa ce rămânere prezintă amintirile”. Nu toate amintirile zâmbesc, unele lăcrimează, dar le păstrăm într-un album al sufletuluişi le respectăm locul în viaţa noastră.Uneori, amintirile devin terapie pentru că pot vindeca neajunsurile noastre din prezent. Jean Paul a afirmat că ,,Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniţi”, iar Paul Valery a concluzionat într-un mod mai rece că ,,Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute”.Așadar,amintirile pot adăposti lacrimi sau zâmbete, emoţii, doruri şi sentimente profunde. Fără ele viaţa noastră nu ar mai avea farmec. Ele ne sunt adăpost, mângâiere şi alinare, nostalgie şi putere.
Scopul intervenției mele este de a scoate în evidență o anume diferență dintre viața a două generații diferite, în două perioade distincte a câte treizeci de ani fiecare: 1960 - 1990 în contrast cu 1990 – 2020. Subiectul abordat este destul de sensibil deoarece fiecare vede lucrurile într-un anume fel, în funcție de trăirile avute, iar tema poate constitui un prilej de reflecție pentru cei din a doua categorie, a tinerilor. Dictatura apoi democrația au determinat omului percepții diferite despre viață. Până în `90 omul era supus interdicțiilor și cenzurii și era conștient că doar răbdarea poate fi soluția. După `90, fiecare a înțeles libertatea în felul lui, iar cei mai mulți au ales varianta greșită. Refularea post revoluționară s-a manifestat negativ asupra multor români, atât în atitudine cât și în comportament, cauza fiind nivelul de cultură cât și de percepție a realității. Tumultul prezentului contrastează cu liniștea oarecum aparentă din trecut. Deși existau foarte multe aspecte negative referitoare la calitatea vieții, la deschiderea spre cultura universală, la libertatea de circulație și de manifestare, totuși exista o siguranță a locului de muncă, o stabilitate de cinci ani a prețurilor, o siguranță a locuinței, toate acestea creau o anumită liniște interioară, iar egalitatea dintre oamenii muncii privind salarizarea elimina senzațiile de nedreptate. Acea calmitate se datora și faptului că foarte mulți nu cunoșteam aspecte din viața occidentală și nu puteam face comparații. Precizez că nu sunt nostalgic și nici nu am motive să fiu,deoarece în 1985 am fost reclamat la CC al PCR pentru acuze aduse Primului Secretar al Vrancei, iar în 1987 mi s-a respins, fără explicații, o excursie în țările socialiste. Cu toate acestea, adevărul despre lucrurile bune trebuie știut. Un alt lucru bun consta în faptul că natura nu era atât de poluată, deoarece suprafața împădurită era de trei ori mai mare ca acum, alimentele nu erau la fel de chimizate și nici stratul de ozon nu era așa de subțire ca acum, iar grija pentru natură era sfântă pentru că fiecare cetățean major avea obligația de a presta șase zile/an pentru igienizarea și înfrumusețarea localității în care locuia, fără a comenta sau a se împotrivi.
În prezent, situația e cu totul alta. Avem democrație, avem libertate de manifestare, avem dreptul la liberă circulație în Europa și în lume, avem magazine pline cu produse diversificate, avem mașini și gadgeturi performante, etc. Dar liniște interioară și confort psihic avem?Avem senzația că există dreptate în societate, că legea ne apără pe toți în mod egal, că politicienii țin toți cu România și că apără bogățiile ei, că spitalele și școlile au dotările necesare, că tinerii sunt motivați să lucreze aici, că această țară bogată nu e jefuită cu bună știință? Așa trebuie să arate binele pe care l-am așteptat aproape cincizeci de ani? Avem o țară de jefuitori și de jefuiți, de parveniți și necăjiți, de ,,fanarioți”(conturi în afara țării) și tributari, de șmecheri și ,,proști”. Avem o țară unde politicienii se ceartă permanent pentru beneficiile lor și nu ale poporului, dar cârdășia afacerilor merge în continuare. Dovada că nu sunt nici patrioți, nici cinstiți o reprezintă lipsa curajului de a stopa jaful național. Iată de ce unii nu uită trecutul, deși nu s-ar mai întoarce în timp. Când prezentul e bun, trecutul nu mai contează, numai că, din păcate, această sintagmă are și o reciprocă. Pentru a obține voturi toți spun că au planuri și proiecte, dar nu le duce nimeni la bun sfârșit, de aceea batem pasul pe loc sau avem mersul racului. Ce încredere și ce așteptări poți să mai ai când certurile lor continuă. Nu poți să spui decât că:”Politicienii sunt oamenii care, atunci când văd luminiţa de la capătul tunelului, aleargă să mai cumpere un tunel.” (John Quinton)
Ionel Pârlea
Profesorul Ionel Pârlea este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
