Aceasta e părerea mea: Actualitatea epicureismului
Deșteptată de cultură, moralitatea lui Epicur privește în juru-i ca un prunc abia ieșit din pântecele mamei ce caută în vorba ei dulceața răsfățului.
Extrapolând în poezia zilelor noastre, după regulile actuale, fericirea rațională a unui poet ar trebui să își caute împlinirile în imaginea unor boi care trag in jug, nătângi și mugind sub biciul stăpânului.
Sub îndemnul urmat de răni adâncite în greabănul lor, jugul sărmanelor vite se mută în curtea scribilor actuali, condamnați la a fi loviți cu acuze grele.
Autocrații și-au clădit nimicnicia anulând munca înaintașilor, iar superficialitatea, agramarea și îndeletnicirea meschină sunt plătite, ca în timpuri vechi, din sudoarea norodului pe care îl consideră o plebe inutilă.
"Hăis!", "Cea!" se traduc acum în "Scrieți cum vrem noi, vitelor!".
Cravașa mușcă din literele hăituite de cerneala nopților fără somn și arde pe rug, ca într-o inchiziție clandestină, trupurile gândurilor ce pictează ostentativ sacrificiul etern al muzelor Calliope, Erato și Euterpe.
Adânciți în întunericul indolenței, învârtoșați de-ale lor fapte mârșave, jupânii urlă ca niște sălbatici, fără nici o urmă de empatie.
Timpul scrierilor ce deșteptau în inimi sentimente înflăcărate este înlocuit cu vulgarități, cu asasinate la adresa metaforei și ale altor figuri de stil, în fapt, un atentat la valorile limbii române literare.
De fapt, valoarea este un cuvânt străin celor care se cred păstorii graiului lăsat moștenire, acum două mii de ani, de bravii noștri daci.
Primordial este acum banul. Istoria îngălbenește în muzee. Dacă nu aduce foloase materiale, este destinată uitării.
Marketingul și imaginea, cuvinte care amețesc gândirea, se fac azi pe spatele celor care își doresc cu adevărat să intre în inima iubitorilor de cultură.
Constrânși de idei meschine, “zeii literaturii române“, reîncarnați în tot felul de creatori ale unor Campionate sau Olimpiade ale poeziei, aruncă cu hârtii fără valoare în bieții scriitori, trâgându-i pe sfoară cu nonșalanță.
Nu mai există credință în critica lor, au spart de mult barierele bunului simț și au trecut în zona materialismului.
Dacă ne-am dori să apropiem adolescenții de poezie, ar trebui să facem o analiză complexă asupra versului și al mesajului din care mintea lor ar putea să distingă binele de rău și eleganța de vulgaritate. O analiză, care ar putea fi atât de iritabilă vizavi de "valorile moderne".
Tragedia ce ne adâncește sclavia se naște din faptul că nu are cine să îi judece. Sunt niște Irozi care aleg tâlharul.
Într-un fel sau altul ne doresc moartea, o moarte, ce-i drept, poetică, ca o remunerare a nonvalorii scrisului lor.
Vocea noastră, prea mică în fața grandomaniei lor, e ca un un strigăt de ajutor în adâncul deșertului.
Laurii înfoiati de pe creștetul lor se vor usca, pe când cununile de spini vor lăsa urme eterne pe frunțile noastre.
Un lucru e cert... nu ar trebui să ne fie teamă de zei, nici de moarte, ci ar trebui să căutăm plăcerile simple și naturale ale vieții.
Doctrina lui Epicur, milenară, este la fel de actuală ca în vremea lui, adevărul așezat în versuri, naturalețea scrisului și fericirea desăvârșirii unui poem, rămân elemente esențiale în compasul unui poet prin furtunile prozodiei.
Adrian Matei
Adrian Matei este redactor la revista „Salonul literar” și colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
