Jurnalism cetatenesc

Teneliştii îşi aleg al doilea preşedinte într-un an

Iulia Crețu
18 nov 2013 1343 vizualizări
Chiar dacă locurile eligibile sunt dedicate în special nevestelor de politicieni, tinerii liberali sunt puşi să se bată între ei pentru un fotoliu de eurodeputat, la alegerile din 2014

Sambătă, 23 noiembrie, juniorii liberali vranceni sunt aşteptaţi la alegeri. Acest lucru se întamplă pentru a doua oară în acest an, după ce la finele lunii martie şi-au desemnat liderul judeţean, Vladimir Duşinschi. Acesta însă nu a beneficiat de un mandat liniştit, retragandu-se din funcţie în vară, din motive personale, locul său, interimar, fiind luat de preşedintele de la TNL Focşani, Ciprian Epure. Foarte probabil, acesta din urmă îşi va oficializa poziţia la alegerile din week-end, programate a avea loc într-un local din Focşani, de la ora 11.00. Precedentul tur de alegeri avusese loc la Ateneul Popular. În altă ordine de idei, juniorii liberali au participat, la sfarşitul săptămanii trecute, la lansarea oficială a proiectului „10 pentru Europa”. Din partea TNL Vrancea au participat Dragoş Ciobotaru, membru BPN al TNL, Cătălin Profir – vicepreşedinte COATL, Alexandra Nedelcu – preşedinte interimar la Cluburile Studenţeşti Liberale şi Tatiana Ciobotaru – secretar TNL Vrancea. „10 pentru Europa” este un proiect de pre-campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, menit să dea şansa oricărui tânăr din aceste organizaţii de a fi candidat pentru o poziţie de eurodeputat pe listele PNL. Cel puţin oficial, pentru că se ştie că locurile eligibile sunt dedicate în special nevestelor de politicieni PNL, aşa cum este Adina Vălean sau chiar Claudia Benchescu, tinerii putand intra pe locurile neeligibile pentru a duce greul campaniei. „Principalele atribute ale proiectului sunt competiţia, educaţia civică şi implicarea politică. Comunicarea proiectului se va desfăşura atât online, cât şi offline”, se arată într-o informare de presăa TNL. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
dana n., acum 4625 zile, 2 ore, 29 minute, 13 secunde
succes celor doi tineri de mare viitor in politica,Tzipri Rabbit & Dragos Vama (cu toata familia lui). intrebare: de ce se tin alegerile intr-o bomba (restaurant) , sa fie tipic pentru cei doi sau citeste integral
Antena 3, acum 4625 zile, 2 ore, 37 minute, 8 secunde
STIRE DE ULTIMA ORA !!! Epure si-a luat amenda datorita faptului ca nu a avut autorizatie la folie de geam fumurie auto De mentionat insa este ca acesta se plimba linistit pe jos pe bulevard cand citeste integral
Fantoma lui Cioaba, acum 4625 zile, 2 ore, 46 minute, 24 secunde
Urez succes verisorului meu Epure, viitor rege, nascut cu mir in frunte care il iubeste femeile multe Ciobotaru Fanica Junior se pastreaza pt prezidentiale unde va castiga fara a transpira prea citeste integral
famiglia Epure, acum 4625 zile, 4 ore, 40 minute, 6 secunde
La aceste alegeri vor mai candida Marioara Ciobotaru, sora d-lui Dragos Ciobotaru, Cornel Ciobotaru, fratele domnului Dragos Ciobotaru si Mimi Pampon amanta domnului Dragos Ciobotaru.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.