Amintiri din copilăria unui mocan din munţii Vrancei
În rest, prilejuri să se adune lumea satului laolaltă nu prea erau. Numai dacă se mărita vreo fată, ori se însura vreun băiat, aveau oamenii motiv de adunare şi petrecere! Numai cu aceste ocazii mai îmbrăcau mocanii costumele tradiţionale cu iţari şi opinci, cu ii şi catrinţe împodobite cu fir de mătase, cu bujori înfăşuraţi în crenguţe verzi, înşiruiţi pe la mânecile şi poalele cămăşilor, de-i făceau pe flăcăi să pară veniţi din poveste. Aşa mă îmbrăca mama uneori, în straiele de sărbătoare, păstrate în cufărul vechi, în camera cea mare. Opincile şi iţarii, cămaşa cusută la lumina lămpii, căciula de miel şi brâul cu flori îmi erau aşa de dragi, că uneori mă duceam pe furiş şi le îmbrăcam. Şi unde încingeam câte un burdui, un joc de la noi din sat, de se zdruncina pardoseala casei. Bunica, vieţuind aproape de noi, credea că iarăşi s-a pornit vreun cutremur în munţii Vrancei. Nu v-am spus că ştiam să cânt la fluier şi ce altceva se potrivea mai bine cu hainele mele, decât horele şi doinele pe care le cântam pe prispa casei şi îmi închipuiam că sunt pe scenă la festival, în Dealul Tojanului. Copacii aplaudau, aplecându-şi crengile în adierea vântului. Festivalurile de la Paltin, de la Năruja sau Reghiu, de la Andreiaşu sau de la Odobeşti erau pregătite cu mare grijă. Mândre mai erau fetele în catrinţele împodobite cu fir auriu, cu poalele albe ieşind de sub ele. Abia puteai să le zăreşti genunchii ispititori, peste care cădeau broderiile albe ca neaua. Cămăşile frumos colorate ascundeau fragede trupuri de copile, abia trecute de cincisprezece ani. Rămâneam cu gura căscată, uitându-mă la ele. Îmi spunea câte una: “Închide gura, băiete, că-ţi intră muştele în ea!” Îmi intra câte o fătucă la inimă de mă prăpădeam şi mă tot gândeam cum să fac să ajung şi eu mai repede băiat mare. Eram şi eu un pui de ursoian, mocan din Ursoaia! Nu mi se potrivea numele ăsta! 
Eram eu locuitor de munte, dar îmi lipseau turmele de oi. Cum sărbătorile nu durau tot anul, aţi ghicit că altceva nu făceam decât să colind poienile şi pâraiele din jurul căsuţei noastre. Se înţelege că luam caprele de funie şi trăgeam de ele până ajungeam în pădure unde le slobozeam, să mănânce pe alese. Afurisitele, nu mâncau iarbă, numai frunză de corn şi gârneaţă. Dacă le-o aduceam la bot, o miroseau, strâmbau din nas şi se uitau plictisite spre mine. Trebuia să înţeleg că nu le era pe plac, nu voiau pomană, se cocoţau pe stâncile de la marginea prăpastiei şi se întindeau la cea mai depărtată creangă. Mi-era frică să nu cadă şi să se prăpădească. Asta-mi mai trebuia, să mă duc acasă şi fără capre şi cu poftă de lapte! Alergam desculţ prin poienile cosite în lung şi-n lat fără să iau în seamă tălpile tăbăcite, pline de zgârieturi. A doua zi o luam de la capăt. Alteori, adulmecam mireasma fânului proaspăt şi răcoarea copacilor din marginea pădurii, şi adormeam. Nu aveam ceas, mă orientam după cum stătea soarele să scapete peste Dealul Alunişului. Când se apropia la o lungime de prăjină, o luam uşurel spre casă. Odată, m-am trezit târziu, se înserase. Când să intru pe poartă, mi-am adus aminte de capre. M-am întors să le caut. Le-aş fi căutat toată noaptea dacă una dintre ele nu ar fi behăit din fundul grajdului, să mă anunţe că ajunsese cu mult înaintea mea acasă! Seara adormeam buştean şi somnul era aşa de dulce încât visele mă purtau prin basme cu final fericit, aşa cum erau toate basmele copilăriei.
Gheorghiţă Mocanu
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
VIDEO Astăzi despre Generalul aviator Ioan Dicezare. As al aviației de vânătoare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A făcut parte din celebra Flotilă Udett, care executa cele mai riscante misiuni. Încarcerat de comuniști la Malmaison şi Piteşti
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
Lilioara, acum 4702 zile, 7 ore, 37 minute, 33 secunde
Cititor, acum 4703 zile, 2 ore, 15 minute, 50 secunde 
