Gînduri de la suflet la suflet
Totul începe cu o zi în care doar păsările dau de veste că o vreme zbuciumată se apropie cu paşi grăbiţi. Mă îndrept către fereastra casei şi privesc surprinsă cum primii fulgi de zăpadă se joacă de-a prinselea prin aer, pînă ce ating haina pustie a pămîntului. Este prima bucurie a mea, pentru că toamna a mai hoinărit pe meleagurile noastre şi a lăsat-o pe doamna iarnă să aştepte pînă la domnirea sa. Ies afară cu capul gol şi mă uit în sus, privind cum miile de steluţe îmi formează o cunună sclipitoare.
Sosind şi domnia iernii, ea se răzbună pe coniţa toamnă, deschizînd ferestrele cerului imens ca un policandru şi lasă roiul de fluturi albi să înfricoşeze natura cu săgeţile lor friguroase. În tot acest timp, fulgii mari ca de wată ne invadează, iar zăpada îşi face şireată prezenţa pe pămînt, acoperindu-l cu un cojoc de omăt cu un praf alb de doi metri.
Casele dezvăluie la suprafaţă doar hornurile care aruncă în aer sumbrele dansatoare de fum, unde hoinăresc în văzduh pînă ce scena se face nevăzută. Oamenii umblă prin tunelele de zăpadă precum nişte furnici mărunte, pentru a-şi aduce lemnele la gura sobei să se încălzească.
Noaptea nimic nu se aude pe afară decît glasul bunicii care povesteşte încetişor lîngă soba călduroasă, cu limbile de foc care le găzduie, că, de cînd s-a născut ea, iarna mai grea ca aceasta nu a existat. În timp ce noi ascultam uimite la basmele din străbuni ale bunicii, pe afara copacii ca nişte soldaţi muţi şi reci, cu zale de gheaţă, plutesc ca nişte fantasme deasupra troienelor de zăpadă şi se imbrăţişează cu crengile gătite cu beteală şi acoperite de mănuşa albă şi lucioasă. Doar o sanie se aude foşnind pe drum trasă de doi cai frumoşi, împodobiţi cu canafi roşii ca sîngele.
Singurele vietăţi care mai dau semne de viaţă sînt vrăbiuţele care-şi caută prin streşinile caselor un cuibuşor.
Peripeţiile acestei ierni ne-au lăsat în gînduri amintiri ce nu le vom uita cît traim, iar noi, copiii care am trăit aceste experienţe, vom fi mîndri să le povestim copiilor şi nepoţilor noştri, iar ştafeta hazardărilor va continua din generaţie în generaţie.
Aceasta este povestea unei ierni nemaivăzute, ce va fi ştiută
multă vreme!
Răducan Florina, Clasa a VII-a,
Şcoala Bordeşti, Jud. Vrancea














