Migdale amare
Ca să nu ne pierdem forma după ce-am luptat atît, Băse ne-a adus Reforma, atîrnîndu-ne-o de gît. Neagră, ca un pui de cioară, opărit şi cam ciufut, a cuprins întreaga ţară într-un mod neprevăzut: ca o molimă atroce s-a întins din nord în sud, aruncînd la gard feroce tot ce-i stă în cale nud. Zăbăucă şi diformă ca un ciumafai în frac, nimeni nu-i zice Reformă şi o scuipă ca pe-un drac...
Ţintuită-n ordonanţe ca o acvilă-ntr-un par, se tot, zbate-n alianţe, gîfîind ca un pîndar: gîrbovă ca o bunică ce tămîie-n cimitir, refulată şi calică, aspră ca un glaspapir, incomodă ca o gheată afundată în noroi, doliu de prostituată ca o coadă de cioroi, rece şi aeriformă ca o umbră de hamal – cine zice că-i Reformă, ăla nu e om normal...
Spînzurată-n două labe ca un animal la bîlci, mistică şi poliglotă, suferind mereu de gîlci, clovn în faţa naţiunii bîlbîind un rol mişel, somn bolnav al raţiunii într-un cap de menestrel, stranie ca o tabletă deversată în eter, vis clocit în eprubetă şi împrăştiat pe cer, sîmbure de filodormă încolţit lîngă altar, asta nu mai e reformă, ci un abator murdar...
Valeriu Anghel
