ATAVISMELE ISTORIEI LA ROMÂNI
„Spirtul“ şi „litra“ legii în care se complăceau politicienii „patri(h)oţi“ din vremea lui Haşdeu (atît de mulţi şi la modă astăzi) au fost aşezate pe masa românilor acum trei sute de ani. La acel sfîrşit de secol XVII şi început de secol XVIII, occidentalii nu prea aveau timp de Ţările Române, englezii, francezii, olandezii etc. îndreptîndu-se cu precădere spre pămînturile noi ale Americii. La gurile Dunării aveau interese majore turcii şi ruşii.
Aşa se face că domnitorul Dimitrie Cantemir, primul nostru cărturar de reputaţie europeană, care studiase la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol şi se manifesta în mai toate disciplinele ştiinţifice şi umaniste ale vremii, se alia cu Petru cel Mare al Rusiei. Forţele ruso-moldave fiind însă învinse în 1711 de turci pe Prut, Dimitrie Cantemir (fiul celui care poruncise decapitarea lui Miron Costin în 1691) s-a refugiat la Moscova, unde, peste cinci ani, va scrie, la cererea Academiei din Berlin, „Descriptio Moldaviae“. Este prima lucrare în care se vorbeşte pe larg despre Ţara Vrancei şi locuitorii ei.
Dintr-o intenţie generoasă (Petru cel Mare avea să racordeze Rusia la valorile occidentale), alianţa cu ruşii, aruncată în neant de victoria turcilor, ne-a adus pe cap domniile fanariote. A urmat o perioadă de 110 ani (1711-1821) în care domnitorii erau recrutaţi de Înalta Poartă din pătura avută a grecilor din Istanbul. În Ţara Românească s-au succedat 40 de domnitori, iar în Moldova 36, unii domnind prin rotaţie de mai multe ori cînd într-o ţară, cînd în cealaltă.
Constantin Mavrocordat, de exemplu, a domnit de şase ori în Ţara Românească şi de partu ori în Moldova, dominînd viaţa politică a românilor din stînga sau din dreapta Milcovului patru decenii. De numele lui se leagă totuşi atribuirea Munţilor Vrancei locuitorilor săi în 1735, documentul fiind întărit un an mai tîrziu de Grigore al II-lea Ghica printr-un înscris care a stat la baza ieşirii din boieresc la începutul secolului XIX.
Pe ansamblu însă, domniile fanariote au frînat dezvoltarea economică a Ţărilor Române, pierderea relativă a autonomiei politice contribuind la întîrzierea descompunerii feudalismului. Descendenţii fanarioţilor de atunci au părăsit Istanbulul pentru Washington şi Bruxelles, jaful turcesc din epoca fanarioţilor fiind amplificat azi de sultanii finanţei internaţionale. Detaşarea de comunism i-a ajutat să se emancipeze pe românii de rînd cît şi dezrobirea de acum două secole şi jumătate pe iobagi. Să fim oare blestemaţi să suportăm mai mereu spasmele istoriei?
Prof. Valeriu Anghel
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
