Jurnalism cetatenesc

„E singurul care funcţionează şi vor şi pe acesta să îl distrugă!”

Dana Chiorescu
12 ian 2012 1383 vizualizări
Proiectul de lege care prevede modificarea sistemului medical pune pe jar întreaga ţară, pentru că Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) ar putea fi desfiinţat. După ce subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a spus că noua lege a Sănătăţii ar putea închide SMURD, pe internet a început să circule petiţia „Spune NU desfiinţării SMURD”. Aceasta pentru că în proiectul aflat în dezbatere publică deşi nu este menţionată explicit desfiinţarea SMURD, după cum a explicat şi Raed Arafat, se spune că serviciile de urgenţă pot fi acordate de echipe de tip SMURD şi nu se specifică concret statul actualului SMURD. Cum comentează interlocutorii şi cititorii noştri această situaţie puteţi afla din sondajul următor.

Fănica Costache, învăţător, Suraia

„M-a revoltat, efectiv! Nu sînt de acord cu desfiinţarea SMURD-ului. Mie mi se pare că au făcut o treabă foarte bună şi chiar avem nevoie de acest serviciu. Noi sîntem obişnuiţi cu el şi din această cauză ni se pare că o altă formă de organizare a serviciului de urgenţă nu ne-ar oferi aceeaşi încredere, aceeaşi siguranţă. Lucrez într-o zonă în care SMURD-ul a făcut multe fapte bune pentru femeile însărcinate, pentru oameni în perioada inundaţiilor… Îmi pare rău pentru Arafat că a renunţat! Eu consider că a făcut un lucru foarte, foarte bun pentru ţara asta, mai ales că nu e roman şi s-a implicat atît de mult. Romanii noştri lasă aşa… totul în seama altora.”

Sica David, asistent personal, Focşani

„Am urmărit şi la Tv… Nu ar trebui să îi desfiinţeze. Dacă numai i-ar moderniza, ar fi foarte bine. La cîte vieţi salvează şi cît bine ne fac, de ce i-ar desfiinţa? Nu ştiu cît de bine ar fi să mai apară şi alte servicii private. Şi aşa plătim medicamentele, plătim medicii… dacă m-ai plătim şi salvarea… nu e deloc în avantajul nostru. Nu ne lasă nici să murim, nici să trăim. Nu ne-ar avantaja deloc! E singurul care funcţionează şi vor şi pe acesta să îl distrugă! Murim cu zile…”

Mihaela, profesor, Focşani

„Eu ţin cu Arafat! Opinia lui este corectă şi este un model pentru toţi oamenii din societate, dar în special pentru cei aflaţi în funcţii de conducere! Este un model de urmat! Este primul om cu caracter implicat într-o astfel de situaţie. Tot respectul! Credeam că nu mai există oameni de genul acesta… Crede în ceea ce spune şi ca urmare a demisionat. Sînt nişte aspecte tehnice ce nu pot fi înţelese dacă nu eşti în sistem. Preşedintele cred că nu şi-a ascultat consilierii cînd a decis să intre în direct. Probabil avea chef de discutat… Nu sînt de acord cu serviciile medicale private. Eu nu cred că un privat va acorda primul ajutor unui boschetar... Astfel de oameni, ca Arafat, sînt necesari în toate domeniile, nu numai în sistemul de sănătate. Cu o mînă de oameni ca acesta s-ar mişca ceva în ţara asta! Se simte nevoia. Vrem o schimbare, vrem să se întîmple ceva.”

Anonimă, Focşani

„SMURD-ul funcţionează foarte bine. Este singurul care ne face să ne simţim în siguranţă. Nu trebuie desfiinţat, asta-i clar, şi nici  nu cred că serviciile particulare ar fi o soluţie. Poate doar tot în avantajul celor cu bani.. Noi… murim în casele noastre…”

Sondaj realizat de Dana Chiorescu

www.ziaruldevrancea.ro – opinii de la cititori

Silvia

Lăsaţi SMURD-UL să funcţioneze! Dacă mama mea care are 73 de ani cu o pensie de 700 lei, cardiac/ şi diabetică, cade pe stradă, credeţi că va putea să se descurce cu o salvare particulară?

Ambulanţistul
... măi, voi aţi citit legea? Şi ştiţi "totul" despre SMURD? Legea spune ceva despre înfiinţarea unor servicii alternative de ambulanţă/ urgenţă!!! - nimic despre "desfiinţarea" SMURD! Şi, pentru că e vorba de asta – ştiţi că SMURD a Arafat a folosit bani din donaţii (ONG fundatiapentrusmurd.ro) şi, din poziţia de secretar de stat încă din 2006, bani de la buget, punînd pe butuci ambulanţa (serviciul public, de stat)? Singura "problemă" a lui Arafat este diminuarea scurgerii de bani bugetari exclusiv pentru SMURD! Căutaţi pe net – insistaţi, sînt mulţi orbiţi de "eficienţa" SMURD! Şi încă ceva: ştiţi ce "pregătire" au cei de pe ambulanţele SMURD? Cîteva luni! V-aţi nimerit la intervenţiile lor? Căutaţi, informaţi-vă!”

Un muribund
Domnule Arafat , te văd un OM , nu un gunoi ca şi cel care fără nici un pic de jenă încearcă să ridice capul la nivelul dv. Vă rugăm din suflet nu-i faceţi jocul unui nimeni. Aţi demonstrat tot timpul că sînteţi mai roman decît toţi romanii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.