Educaţia sportivilor - mijloc de combatere a violenţei
Educaţia reprezintă o direcţie de evoluţie a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane care implică transformarea obiectului educaţiei în subiect al educaţiei, capabil de evaluare.
Din educaţie derivă autoeducaţia, un proces larg care implică valorificarea unui ansamblu de acţiuni educaţionale realizate la un nivel calitativ superior.
Voi, sportivii, trebuie să înţelegeţi mai întîi de toate educaţia sportivă care o primiţi ca beneficiari ai unui grup integrat într-o ramură sportivă. Din prisma antrenorului, cel supus instruirii este sau ar trebui să fie în primul rînd educat din familie, iar apoi sportivul este supus activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii sale prin jocul sportiv pe care-l practică.
Valorile educaţionale se completează, se împletesc pentru a determina în final valoarea-scop şi anume personalitatea lui multilateral dezvoltată, aptă pentru a recepta noul şi a se conforma noilor situaţii care apar în societate.
Trebuie să ştiţi că voi, sportivii, în general, reclamaţi abilităţile necesare pentru utilizarea cunoştinţelor, capacitatea de transmitere a cunoştinţelor, aptitudinilor pentru sport, precum şi iniţiativă şi obiectivitate în activitate.
De asemena, sportivii trebuie să dispună de o bună competenţă psihosocială capabilă de a stabili relaţii cu colegii de echipă, antrenorii, arbitrii, spectatorii, părinţii lor şi tot ce e legat de fenomenul sportiv.
Fenomenul sportiv trebuie să se adapteze cerinţelor societăţii, dar o societate în care „sistemul” funcţionează cu adevărat. Echipele care participă în competiţii trebuie astfel educate de antrenorii lor încît să identifice foarte repede valoarea adversarului şi să aplice metode şi tehnici adecvate echipei rivale pentru a obţine victoria, dar asta într-un spirit de „fair – play”, fără violenţă pe terenul de joc.
Educaţia sportivă a grupului, a echipei, depinde şi de regimul de viaţă ordonat care predomină, de o alimentaţie adecvată, necesară în efortul optim al sportivului. Respectarea unui regim de viaţă riguros rezultă din educaţia şi autoeducaţia sportivilor în raport cu obiectivele pe care şi le propun. Acest regim de viaţă, uneori „spartan” (ordonat) va fi „metronomul” sportivului care-i va influenţa pozitiv sau negativ cariera.
Munca serioasă exclude excesele din viaţa particulară.
Marii sportivi aplică maxima: „Est modus inrebus”, adică „este o măsură în toate”.
Educaţia sportivă este strîns legată cu îndatoririle sportivului: renunţarea la fumat, alcool, plăceri personale, nopţi pierdute, alimente şi susţinătoare de efort nerecomandate şi nu în ultimul rînd drogurile. Dopajul este un fenomen care a cuprins astăzi mai toate vedetele sportive din sportul de performanţă. Din păcate, sînt sportivi care dispar repede din galeria marilor sportivi.
Respectarea cu stricteţe a unui regim de viaţă adecvat, renunţarea la excese, tăria de a rezista tentaţiilor – denotă un sportiv cu o înaltă educaţie şi cu satisfacţia unor performanţe de prestigiu începînd cu echipa şcolii şi finalizînd cu loturile naţionale.
O educaţie şcolară exemplară, o educaţie sportivă adevărată poate înlătura efectele negative din viaţa elevului sportiv, influenţînd astfel performanţa şi înlăturînd semnele instalării fenomenului de violenţă.
Prof dr. Ionel AMBROSIE – Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
