Jurnalism cetatenesc

De la Sfintul Valentin la Valentin's day

Valentin Muscă
14 feb 2006 765 vizualizări
Sfintul Valentin a trăit la Roma în timpul împăratului Claudiu. A fost martirizat pentru că îndemna pe tineri să întemeieze familii, în timp ce împăratul avea nevoie de soldati. Sărbătoarea în amintirea sfintului a devenit celebră în timpul cruciadelor. Valentin's day este varianta comercială, americanizată a vechii sarbatori romane.

Imagine simbol a indrăgostitilor, Sfintul Valentin, personaj real al Bisericii crestine, a avut parte de o posteritate iesită din comun. Putini sint tinerii care trec nepăsători pe lingă această sărbătoare a prieteniei si iubirii. Nu există tară in care San Valentino, sărbătoarea romanticului preot crestin Valentin - martirizat pentru că a căsătorit tineri, in secret, pe timpul împăratului Claudiu - să nu fie celebrata. Relicvele blindului sfint roman stau mărturie la Roma si mii de pelerini vin si se inchină la moastele celui mai romantic sfint crestin.


Ziua Sfintului Valentin este, de departe, cea mai romantică sărbătoare crestină, iar inimioara rosie, pe care tinerii si-o oferă de 14 februarie, este unul din simbolurile cele mai cunoscute de pe glob. Este simbolul care a reusit să transgreseze frontierele religioase si culturale, pe care-l intilnim, atit la crestini, cit si la necrestini. De Sfintul Valentin se vind inimioare la Paris si New York, dar si in tările musulmane si in cele africane. în fata puterii emotionale a acestei sărbători, reactiile contemporanilor sint

impărtite. Motivul, ca intotdeauna, lipsa unei cunoasteri atente a aparitiei acestei sărbători si a dezvoltării variantei comerciale a Sfintului Valentin.


Lupercaliile, sărbătoarea dragostei la romani


Crestinismul nu a inventat o sărbătoare pentru a slăvi iubirea. La toate religiile există asemenea momente, in care dragostea - sub toate aspectele sale - este slăvită. Născut in Palestina, dar dezvolat in lumea mediteraneană, crestinismul a preluat de la religiile greco-romane multe din cutumele si traditiile scrise. Una din sărbătorile romane care a influentat peste secole sărbătoarea dragostei a fost "Lupercaliile", o sărbătoare care avea loc la jumătatea lunii februarie, cu un pregnant accent pe fertilitate. Era momentul cind fetele nemăritate incercau prin varii mijloace să-si găsească iubitul. Intrată in crestinism in primele secole ale mileniului I, sărbătoarea dragostei la romani a devenit, la inceputul

mileniului al II-lea, cu deosebire in timpul cruciadelor, sărbătoarea dragostei crestine. în secolele X-XII, in momentul cind cavalerii occidentali au plecat să elibereze locurile sfinte, departe de iubiti si iubite, menestrelii au impus in traditia occidentală amintirea preotului Valentin. La aceasta s-a adăugat un bogat folclor romantic ce a hrănit această sărbătoare pină in zilele noastre. Pentru iubitii plecati să elibereze Ierusalimul, iubitele trimeteau inimioare crosetate si obiecte care să le amintească de dragostea lor. Asa s-au născut inimioarele, iar dacă tinerii de astăzi oferă la rindu-le inimioare, inseamnă cu iubirea este un sentiment etern, iar anii si moravurile nu au reusit să o terfelească.


Valentin\'s day versus Dragobete?


Pentru cei care nu cunosc istoria acestei sărbători, tinem să le amintim că sărbătoarea Sfintului Valentin nu are nimic impotriva crestinismului, fiind o sărbătoare de sorginte crestină. Mai mult chiar, este un moment in care ar trebui să fie amintită istoria extraordinară a acestui sfint roman, care a preferat să moară, indemnind tinerii să se căsătorească, decit să trăiască in afara căsătoriei. Ceea ce poate deranja este doar acest aspect comercial al sărbătorii, venit după al II-lea război mondial in

Europa, odată cu soldatii americani. Pe de altă parte, talibanii ortodocsi care scriu tot felul de texte "anti-valentin\'s day" ar trebui să să vadă frumusetea gestului unui indrăgostit, care oferă o inimioară rosie persoanei iubite, de Sfintul Valentin. Este scris undeva in Sfinta Scriptură vreun text in care să fie condamnati cei care-si mărturiresc iubirea? Pe de altă parte, Sfintul Valentin nu se opune cu nimic sărbătorii romanesti a dragostei, Dragobetele, pe care-l sărbătorim pe 24 februarie. Să deranjeze pe cineva că avem două sărbători ale iubirii, intr-o epocă in care avem, mai mult ca oricind, nevoie de iubire? Cu sigurantă este numai o lipsă de informare si necunoastere a fenomenului Valentin\'s day care au dus la cele două extreme: comercializarea excesivă de către tinăra generatie si respingerea zilei de Sfintul Valentin de către o anumită parte a ortodoxiei valahe. Decit să polemizăm sine die pe marginea unor lucruri care nu mai au nevoie de explicatii, am putea să oferim, de două ori, inimioare personei iubite, de Sfintul Valentin si de Dragobete, si atunci viata ar deveni mai frumoasă, iar stresul va fi inlocuit de poezie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.