Multi soferi sau soferite au un carnet pe care-l nu merita
Sa conduci o masina este sau ar trebui sa mai reprezinte si o placere pentru amatorii de sofat. Din pacate, acest lucru nu se mai poate afirma pe soselele noastre, poate doar daca faci un loc special amenajat. De cele mai multe ori, stirile din media abunda cu accidente de masini, care din pacate se soldeaza si cu pierderi de vieti omenesti. Nici Vrancea nu face exceptie la acest capitol, chiar daca, spre deosebire de alte judete, agentii de politie isi fac meseria pe soselele noastre. Ce parere au soferii vrinceni de siguranta traficului de pe drumurile noastre puteti citi in rindurile urmatoare:
Paul Bajenaru, 41 ani, sofer microbuz, Dumbraveni
"Ca sofer de microbuz nu fac imprudente la volan, dar ca sofer in timpul liber mai fac si eu o depasire riscanta, circul cu o viteza mai mare, dar doar cind sint singur in masina si mai ales cind ma grabesc. Intilnesc pe traseu diversi soferi imprudenti din cauza carora se pot produce multe accidente. Depinde si de cit este de aglomerat traficul. Eu fac curse Focsani - Dumbraveni, care este un traseu usor, dar ma minunez destul de des de unii soferi de pe traseu si tot ei te injura. Le plac viteza, depasirile riscante, mai ales ca au masini bune."
Cristi Gherman, 29 ani, asociat firma transport persoane, Tulnici
"Fac curse Focsani - Tulnici si, in principiu, pot spune ca se circula in mod civilizat. Mai sint insa impatimiti de viteza, de depasiri, dar se circula in mod civilizat pe acest drum, cel putin. In ceea ce priveste siguranta circulatiei pe drumurile din judet pot spune ca in principiu drumurile sint bune, multe sint in lucru, iar Politia din Vrancea isi cam face datoria. Intilnim din pacate pe traseu cai, carute, care pot produce accidente urite, cum a fost si cel de saptamina trecuta cu tinarul decedat de la Vrincioaia. Daca Politia Rutiera si-ar face datoria si in comunele mai sus de Vidra, asa cum o fac de aici spre Focsani, ar fi mult mai bine in ceea ce priveste siguranta ciculatiei. Trec de exemplu prin Cucuieti, o zona cu populatie de etnie roma, si ei ies din curte cu caruta fara sa se asigure."
Dorinel Gherman, 32 ani, asociat firma transport persoane, Tulnici
"Sint multe accidente la noi, fiind implicati cei care au masini bune, dar trebuie sa te gindesti si la riscuri si consecinte. Daca ai o anumita masina, nu inseamna ca trebuie sa cauti tot ceea ce poate ea, pentru ca poti avea necazuri mari. Drumurile care trec prin localitati sint pline de animale lasate nesupravegheate si de carute nesemnalizate, mai ales acum, toamna."
Marin Toma, 50 ani, sofer microbuz, Suraia
"Cele mai multe accidente se produc din cauza celor care au bani multi si, bineinteles, masini bune. Nu tin cont de nimic, de treceri de pietoni, de linie continua, depasesc riscant, deoarece chiar daca ii vede Politia nu sint stresati pentru ca au spatele asigurat. Sint destui astfel de soferi in fiecare zi in trafic. Eu fac traseul Focsani - Suraia si pot spune ca acum drumul E 85 prezinta probleme in dreptul centrului comercial deschis recent. Fac toti stinga sa intre acolo, ceilalti care ies fac acest lucru destul de greu, asa ca cel mai bun era un sens giratoriu, cum este in alte orase in dreptul acestui centru comercial. La Onasis este semafor, de exemplu, ceea ce este foarte bine."
Catalin Paraschiv, 35 ani, sofer, Focsani
"Eu cred ca producerea multor accidente pleaca in primul rind de la acordarea permiselor auto. Adica instructorii sa-si faca mai bine treaba, iar Politia sa nu acorde cu atita usurinta sau pe bani frumosi permisele de conducere. Multi soferi sau soferite au un carnet pe care-l nu merita. Fac soferie de 15 ani si am vazut ce cunostinte au unii soferi."
Sondaj realizat de Ramona NICOLAE