Astăzi - ziua când ironia obtine sigura victorie împotriva ticăloșiei
1902: Se dă sentința în procesul Caion-Caragiale
La inceputul secolului XX, a avut loc un proces ramas celebru in istoria literaturii romane, procesul Caragiale- Caion, primul acuzat de plagiere de catre cel de-al doilea.
In “Moftul roman” din 6 mai 1901, Caragiale publica un articol intitulat ”Un frizer-poet si o dama care trebuie sa se scarpine-n cap”, un comentariu ironic la un text trimis de un tanar preocupat prea mult de parul iubitei, ce semna cu pseudonimul Caion (pe numele sau real Constantin Al. Ionescu). Caion, orbit de ura si impins de cateva persoane din anturajul sau, a imaginat un plan sa se razbune pe Caragiale. Drept urmare, apare un text plin de insulte in “Revista literara” din 30 noiembrie 1901, text intitulat “Domnul Caragiale”, in care autorul “Napastei” este acuzat de a fi plagiat drama sa dupa o piesa ungureasca intitulata “Nenorocul”, scrisa de un oarecare Kemeny Istvan. In numarul urmator, de la 10 decembrie, Caion revine cu rezumatul dramei lui Kemeny.
Vezi si Plagiatul lui Caragiale, o mare farsa
Caragiale a ramas stupefiat, nestiind ce sa mai creada! O clipa a crezut in putinta unei coincidente si s-a pornit sa caute peste tot drama ungurului. Nu a gasit, evident, pe nimeni cu acest nume. Kemeny Istvan era, asadar, un nume fictiv si opera lui, pe de-a-ntregul nascocita. Hotarat sa puna capat echivocului, autorul “Napastei”, napastuitul dramaturg, l-a chemat in judecata pe Caion, cel care il defaimase. Caragiale, aparat de bunul sau prieten Barbu Stefanescu Delavrancea, a castigat procesul. Curtea l-a condamnat pe Caion la trei luni de inchisoare corectionala si la 500 de lei amenda penala, precum si la 10 000 lei despagubiri civile. Ulterior, intr-un alt proces, Caion a fost achitat.
Vezi si Eminescu vazut de Caragiale
Cum a fost insa posibil sa se ajunga in situatia ca un mare scriitor sa fie calomniat in acest mod? Trebuie spus mai intai ca firea ironica si zeflemitoare a lui Caragiale i-a atras multi dusmani. Adversitatea era cauzata, pe de o parte, de prestigiul literar pe care si-l dobandise Caragiale, iar pe de alta parte de invidia grafomanilor ce invadasera publicatiile vremii. Nu poate fi trecuta cu vederea nici dusmania unor literati de seama, dintre care se remarca Alexandru Macedonski, cel care l-a sprijinit si inspirat in multe din actiunile sale pe Caion. Procesul Caragiale-Caion a avut si evidente implicatii politice. Chiar daca marele dramaturg nu facea politica, totusi era unul dintre liderii literari ai „Junimii”, grupare conservatoare adversara fatisa a liberalilor.
Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului ungar István Kemény, intitulată „Nenorocul”. Acuzația a apărut în 1901 în două articole din Revista literară, semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din București, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a acționat in justiție și a câștigat fără probleme, grație pledoariei avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea.Cei 12 jurați au decis însă să-l achite pe Caion, tot scandalul fiind catalogat drept „o impertinență de copil”.[9]
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
