Jurnalism cetatenesc

VIDEO:Conferința motivațională PROVOCAREA #V revine cu a doua ediție

Gabriel Sava
12 mai 2017 1011 vizualizări

PROVOCAREA #V este un eveniment care constă într-o conferinţă motivaţională şi de orientare în carieră organizat de tineri pentru tineri

Un eveniment destinat tinerilor și adolescenților, cu precădere, dar nu numai lor, conferința motivațională PROVOCAREA #V are loc sâmbătă, 13 mai, la Focșani, la Teatrul municipal “Mr. Ghe. Pastia”. Evenimentul este la a doua ediție, prima fiind organizată în urmă cu un an, în luna aprilie, sub coordonarea Silviei Vrânceanu Nichita, redactor șef al Ziarului de Vrancea. Cotidianul nostru a fost de la bun început partener media în acest proiect, iar sâmbătă, evenimentul poate fi urmărit și live pe canalul de youtube al Ziarului de Vrancea. "Aflată la a doua ediţie, Provocarea #V invită tinerii la o discuţie despre viitor cu șase profesioniști de succes: un regizor din noua generație, un purtător de cuvânt din mediul universitar, un trainer, care face parte din echipa TEDx România, un tânăr care a reprezentat tinerii din țara noastră la ONU și președintele celui mai tare ONG din România. Toți vor veni la întâlnirea cu liceenii din Focşani, pe 13 mai. Mulţumim vranceaaltfel.ro pentru postare, multumim partenerilor: Teatrul Municipal “Maior Gh. Pastia” Focşani, Asociaţia de Tineret “Eu, Tu şi Ei”, Clubul de jurnalism Tineret în (re)acțiune şi Forumul Tinerilor din România. Nu în ultimul rând, le mulţumim sponsorilor, care ne susţin evenimentul: Pandora, PACO Market, Clubul Rotary Varana Focşani, ROMANs, Laris Copy Shop, On Media Design și DOR “Decât o revistă””, este mesajul organizatorilor postat pe pagina de Facebook a evenimentului. Un lucru foarte important: intrarea este liberă, iar la eveniment și-au anunțat deja prezența peste 100 de persoane. Anul trecut, au participat ca speakeri medical oftalmolog Laurențiu Bodolan, manager la Clinica OCULUS MED, Matei Dragomir, biolog, coordonator al Centrului Zonal de Îngrijire și Tratament pentru Animale Sălbatice din Crângul Petrești, înființat de ACDB Focșani, Tudor Leu, inginer Software la Google New York (mesaj Google Hangouts), Lucian Onea, inginer, dezvoltator Sofware la compania Endomondo, în direct prin Skype din Copenhaga, Aurora Martin, Doctor în filosofie, expert în politici publice la Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, Maria Murgoci, interpretă de muzică populară și director al Ansamblului Folcloric Profesionist "Țara Vrancei", Tibi Borza, consultant resurse umane, trainer, antreprenor MindOff Group, și Irina Ionescu, Trainer și facilitator la Școala de Valori București. (G. SAVA)

 

 

CASETĂ:

În secțiunea webTV a Ziarului de Vrancea vă invităm să urmăriți mesajul organizatorilor Provocării#V de sâmbătă!

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.