140 de ani de Independenţă a României
În 1859, prin Unirea Moldovei cu Muntenia, Alexandru Ioan Cuza punea bazele statului naţional român. Au urmat o serie întreagă de reforme pentru modernizarea statului nou creeat, reforme care au fost baza de temelie a independenţei de mai târziu. Pentru că în ciuda unirii celor două principate, noul stat român continua să fie vasal Imperiului Otoman, trebuind să-i recunoască suzeranitatea şi să plătească anual tribut. De asemenea, România trebuia să recunoască şi să accepte stăpânirea otomană în Dobrogea. După venirea regelui Carol I pe tronul României, independenţa ţării devenise idealul tuturor românilor. Deşi s-a încercat obţinerea independenţei pe cale paşnică, cu trecerea timpului a devenit tot mai evident că acest lucru nu se putea întâmpla decât cu forţa armelor. Contextul favorabil s-a ivit în aprilie 1877, odată cu izbucnirea războiului ruso-turc, în care România s-a implicat activ, cu gândul la ieşirea de sub dominaţia otomană. Mai întâi, guvernul român semnează cu Rusia un acord de „liberă trecere” trupelor ţariste, în condiţiile în care Imperiul Rus garanta apărarea şi menţinerea integrităţii teritoriale a României. Implicarea României în război a fost oficializată prin actele Adunării Deputaţilor şi Senatului, în 29 şi 30 aprilie 1877 şi putem spune, pe bună dreptate că a decis soarta conflictului. Astfel, Parlamentul României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman şi recunoştea existenţa stării de război dintre cele două state. Pe 9 mai 1877, ministrului de externe al României, Mihail Kogălniceanu declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Kogălniceanu, rostea faimoasele cuvinte: „ suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă... Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.O „declaraţie de independenţă” sub forma unui document nu a existat. Adunarea a votat moţiunea prin care “ia act că resbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. Tot în aceeaşi zi, de 9 mai, Senatul a votat, tot în unanimitate, o moţiune asemănătoare. A doua zi, la 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou, dar de data aceasta de Camerele reunite, după care declaraţia de independenţă a fost promulgată de către domnitorul Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul armatei.
Recunoaşterea independenţei cucerită cu arma în mână
Dintre marile puteri europene, Franţa a primit cu rezervă Proclamaţia de Independenţă, iar Regatul Unit al Marii Britanii chiar cu ostilitate, în timp ce Imperiul Otoman a reacţionat dur la acţiunile politice şi militare ale românilor cu măsuri de descurajare: diplomaţii români de la Constantinopol au fost suspendaţi, nave româneşti cu cereale au fost sechestrate, oraşele Brăila şi Reni au fost bombardate, iar pichete de frontieră au fost atacate. În iunie 1877 a început războiul ruso-româno-otoman pe 2 fronturi, unul în Balcani şi altul în Caucaz. Alături de armata rusă din Balcani au luptat armata română, sârbii, muntenegrenii şi bulgarii. În bătăliile de la Plevna şi Griviţa tupele române, conduse de Regele Carol I, s-au comportat admirabil, iar cucerirea Vidinului a încheiat participarea victorioasă a armatei române la Războiul de Independenţă. Armata română şi-a făcut intrarea triumfală pe Podul Mogoşoaiei din Bucureşti pe 8 octombrie 1877. Pe 13 iulie 1878, prin Tratatul de la Berlin, marile puteri europene au recunoscut independenţa României, în a cărei componenţă intrau Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea, până la linia de la est de Silistra - sud de Mangalia. Cele trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei - Cahul, Bolgrad şi Ismail - reveneau Rusiei. În secolul al XIX-lea, în amintirea marilor bătălii din Războiul de Independenţă, cele patru mari artere ale Bucureştiului au fost botezate Calea Victoriei, Calea Griviţei, Calea Plevnei, şi Calea Rahovei. (Dana LEPĂDATU)