Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei: Istoria zilei de 11 aprilie

Ziarul de Vrancea
10 apr 2017 467 vizualizări
2008: Ministrul de Externe Adrian Cioroianu şi-a prezentat demisia de onoare, ca urmare a cazului Crulic. Românul Claudiu Crulic a murit într-un spital polonez, după ce a intrat în greva foamei, protestând faţă de arestarea sa de către autorităţile de la Varşovia. Crulic a fost arestat în Polonia la 10 octombrie 2007 şi a decedat la 18 ianuarie 2008, după ce autorităţile poloneze l-au eliberat din închisoare, în scopul internării într-un spital, condiţia sa fizică fiind precară din cauza grevei foamei.

1680: Apare, la Iași, Psaltirea de-nțăles a sfântului împărat proroc David, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei (cunoscută sub denumirea de Psaltirea slavo-română).

1814: Tratatul de la Fontainebleau pune capăt Războiului celei de-a Șasea Coaliții împotriva lui Napoleon Bonaparte, și îl forțează să abdice necondiționat pentru prima dată.

1814: A avut loc abdicarea lui Napoleon I, care a fost exilat pe insula Elba. Cariera sa a început în rândurile armatei revoluţionare, ajunge general la doar 24 de ani şi devine unul dintre comandanţii cei mai renumiţi ai epocii. Înlăturând în 1800 Directoratul printr-o lovitură de stat, devine Prim Consul al Republicii Franceze. Apoi, în urma unui plebiscit, devine Consul unic pe viaţă, cu dreptul de a-şi alege succesorul.

1834: Se reprezintă, la Iași, Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni, primul spectacol muzical în limba română.

1877: Trupele țariste trec frontiera României, îndreptându-se spre frontul din Balcani.

1880: Ia ființă prima direcție a Căilor Ferate Române.

1919: A fost creată Organizația Internațională a Muncii, cu sediul la Geneva. România este membru fondator.

1932: Este prezentat în România filmul Visul lui Tănase, o coproducție româno-germană. Acest film-scheci de N. Kirițescu a fost realizat la Berlin, iar rolul principal l-a avut Constantin Tănase.

1945: Al doilea război mondial: trupele americane eliberează lagărul de concentrare Buchenwald.

1949: Are loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

1961: Începe procesul Eichmann în Israel. El este unul dintre organizatorii soluției finale (omorârea evreilor în lagărele naziste). La 31 mai1962, este executat.

1968: România stabilește relații diplomatice cu Republica Volta Superioară.

1969: Are loc, la Teatrul Mic din București, premiera piesei Iona, de Marin Sorescu.

1990: Înființarea Centrului European de Cultură din București.

1992: S-a înființat Eximbank, bancă specializată în susținerea comerțului exterior al României prin istrumente financiar-bancare și de asigurări specifice, atât în nume și cont propriu, cât și în numele statului.

1992: În cadrul reuniunii Delegației Permanente a PNL, președintele partidului, Radu Câmpeanu, anunță retragerea acestei formațiuni politice din Convenția Democrată Română.

2000: Guvernul României solicită Agenției Standard and Poor's să precizeze care sunt sursele de documentare în baza cărora a fost elaborată evaluarea României.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.