Meditaţie la praznicul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim
Suntem în preajma praznicului Intrării Domnului în Ierusalim sau a Floriilor, aşa cum este îndeobşte cunoscută în popor această sărbătoare. Vă invit pe calea aceasta să rememorăm acel eveniment din istoria mântuirii noastre şi să medităm puţin la însemnătatea duhovnicească a acestei sărbători.
Din istoria mântuirii noastre...
Cu şase zile înainte de Paştile evreiesc, în Sfânta Scriptură, la Marcu capitolul 11, îl găsim pe Domnul nostru Iisus Hristos, venind dinspre Betfaghe şi Betania, în cetatea Ierusalimului, care era la o distanţă de 3-4 km. În momentul acela, Hristos avea o imagine incredibil de bună înaintea conaţionalilor săi. La acest capitol atârna foarte mult faptul că, cu ceva timp înainte, înmulţise pâinile în pustie şi săturase mulţime multă de oameni. Pe lângă aceasta, mai săvârşise şi o minune ce cu greu putea fi cuprinsă de mintea omenească, e vorba de învierea din morţi a prietenului său Lazăr, lucru ce i-a făcut pe toţi contemporanii Săi, să-L vadă ca pe cel mai bun conducător pe care şi-l puteau dori. Şi era normal să fie aşa! Care om putea fi mai iubit decât acela care oferea gratis hrană celor ce-l urmau, şi pe deasupra, „tămăduia şi orice boală şi orice neputinţă în popor” (Matei 4, 24). Să ne gândim că pe atunci metehnele trupeşti apăsau foarte greu asupra firii umane slăbănogite de păcat, cu atât mai mult cu cât medicina nu era deloc una dezvoltată. Aceste fapte incredibile, coroborate cu profeţiile mesianice, erau premisele suficiente pentru a-L aclama pe Domnul Hristos ca pe adevăratul Mesia. Acestea fiind spuse, lumea nu putea să răspundă miraculosului decât prin prosternare, adica prin închinare.
Domnul Hristos, între osanale şi răstignire
Tabloul întrării în Ierusalim conţine în el două planuri suprapuse care, deşi rulau în acelaşi timp, erau însă ca două filme ce aveau conţinuturi diferite. Pe de o parte, într-o linişte interioară mormântală-Mântuitorul; ca şi Fiu al Lui Dumnezeu, ştiind ce urma să i se întâmple, vine cu capul aplecat, blând şi smerit, călare pe mânzul asinei (Matei 21,5). Nu se opunea planului divin cu nimic ci-şi urma soarta „ca un miel spre junghiere” cum avea să spună Sfântul Arhidiacon Ştefan (Fapte 8, 32) citând pe proorocul Isaia (53, 7). De partea cealaltă, vedem un film mult mai zgomotos-oamenii; cântau înaintea lui Hristos strigând: „Osana, Fiul lui David” (Matei 21,9). Tăiau ramuri de copaci de pe lângă gospodăriile oamenilor şi le aşterneau împreună cu hainele de pe ei, pe jos, făcându-I astfel lui Hristos un covor deosebit, covor ce ar fi avut rolul de a-l impresiona pe „Noul Împărat”. Însă acest cortegiu fastuos avea să-i impresioneze doar pe cei prezenţi în cetatea Ierusalimului, căci aflăm din Scripturi că „intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?”(Matei 21,10).
Manipularea maselor funcţiona de minune şi atunci, ca şi acum
Dar minunea „osanalelor” nu avea să ţină prea mult! Căci, omul, care purtând firea păcatului este foarte versatil, avea să schimbe imediat macazul. Astfel, oamenii care Îl venerau acum pe Hristos, la intrarea în Cetatea Sfântă, la numai câteva zile distanţă, îi vom găsim schimbaţi în gândire 100%: plini de răutate, înveninaţi şi revărsând ocări inimaginabile asupra Celui nevinovat. Manipularea maselor funcţiona de minune şi atunci, ca şi acum. Nimic nou sub soare! O mână de oameni ce deţineau în acel moment puterea în Ierusalim aveau să le schimbe tuturor opinia despre Hristos. Acest adevăr este dureros, demn de luat în seamă, având de multe ori puterea unei morale: aceeaşi oameni care te adulează la un moment dat, te poţi aştepta ca, întoarcându-se pe călcâi cu acceaşi însufleţire să te şi hulească, fie pe bună dreptate, sau mai dureros, pe nedrept. Or, pentru noi creştinii, care dorim atât de mult să ne apropiem de Dumnezeu, aspirând adică la asemănarea cu El, ni se cere de praznicul Intrării în Ierusalim să fim cu luare aminte la cât de verticali suntem în gândire, ca nu cumva, manipulaţi fiind, să urmăm prin şovăiala noastră calea pe care au călcat evreii din timpul lui Hristos, care după ce I-au cântat osanale, imediat I-au scuipat faţa, L-au pălmuit, batjocorit, ca mai apoi să-L şi răstignească.
Lumea mai uşor poate fi deviată de la o gândire echilibrată
Grija pleacă în timpurile acestea post-moderne mai ales datorită faptului că prin mijloacele virtuale, sau prin puterea mass-media, lumea mai uşor poate fi deviată de la o gândire echilibrată. Dragi cititori, să fim cu luare aminte, noi, cei care ne considerăm a face parte dintr-o societate civilizată, şcolită, sau măcar temeinic alfabetizată, căci de la noi se cere şi din partea lui Dumnezeu mult mai mult. Talanţii noştrii sunt mai mulţi. La fel şi rodul, ce se cere este unul mai bogat. Dacă ne credem a fi superiori prin cunoaştere şi mod de gândire celor de acum 2000 de ani, acest lucru trebuie să se arate şi în modul nostru duhovnicesc de a trăi. Să avem grijă ca prin faptele noastre să nu ne facem părtaşi unei noi răstigniri a lui Hristos! Ci cultivându-ne potenţialul duhovnicesc, să sporim pe calea desăvârşirii! Să lepădăm din inimile noastre toată răutatea, bârfa, zavistia, judecata faţă de semeni, căci altfel nu vom fi „imago Dei”, adică nu ne putem crea în inimile noastre un chip asemeni lui Hristos. De aceea, în aceste momente de final de post, în care trebuie să sporim sufleteşte, să nu-L punem pe Dumnezeu în spatele uşii, ci mărturisindu-L să-L aşezăm printr-o profundă lucrare duhovnicească la locul de cinste, în capul mesei. Iar „osana” să nu-I cântăm doar cu buzele, ci în special cu inima noastră curată!
Binecuvântat fii Doamne Iisuse Hristose şi ne mântuieşte şi pe noi! Amin.
Pr. Dr. Muscalu Cristinel - Bordeştii de Jos
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
Foto | Povestea de viață emoționantă a focșănencei Valentina Ciubotaru care a murit la Torino, la vârsta de doar de 45 de ani
De același autor
