Jurnalism cetatenesc

Optișpe vs. nouășpe

Ziarul de Vrancea
24 mar 2017 773 vizualizări
Oficial, am făcut nouășpe ani. Chiar dacă zilele trecute nu eram atât de nerăbdătoare ca acum un an-doi-trei (ha, credeam că îmbătrânesc!), sufletele frumoase din jurul meu mi-au reamintit că e importantă și ziua mea și că entuziasmul nu trebuie să dispară, orice ar fi. Nu trebuie să mă contrazic, că doar acum vreo trei ani zisei că sufletul ăsta al meu va zburda ca un copil, indiferent de vârstă.

Așa că, deși am avut toane și stări paradoxale (de fapt, imature e cuvântul potrivit, da’ încerc să mă scot) în ultima vreme (nu legate de ziua mea, ci așa, în general, că mă mai apucă și pe mine, ca pe tot omu’), am reînceput, datorită celor care mă iubesc și pe care îi iubesc de habar n-au ei cât, să zâmbesc. Și să-mi recapăt entuziasmul. Și pofta de a trăi fiecare clipă. Și puterea de a depăși orice frustrare sau stare inutilă.

În esență, sufletul a rămas același

De fapt, cam așa a fost vârsta de optișpe ani. Un paradox. O sumă de contradicții. Furtuni și soare. Și iar furtuni. Și iar soare. Când prea cald, când prea frig. Trebuie să recunosc că a fost una dintre vârstele la care am fost atât cea mai mulțumită, cât și cea mai nemulțumită. A fost una dintre vârstele la care am fost frustrată și, câteodată, imatură. A fost una dintre vârstele la care m-am și maturizat, din unele puncte de vedere. A fost una dintre vârstele în care am încercat să mă autoeduc mai mult decât de obicei. Și nu știu dacă mi-a ieșit sau nu. A fost una dintre vârstele la care am plâns mult. Și am râs și mai mult. Cu poftă, cu viață. A fost una dintre vârstele la care s-au produs schimbări atât în exteriorul meu, cât și în interiorul meu. Da’ în esență, sufletul a rămas același. Vârsta de optișpe ani a fost… a fost frumoasă. Nu am știut să văd eu lucrul ăsta de fiecare dată. N-am sufletul miop, nici hipermetrop, nici altcumva – nu mă pricep la oftalmologie. Orb nu e – nici atât! Doar se face uneori – și-i păcat! Îl cert și își revine. Vârsta de optișpe a fost alături de oameni frumoși, sinceri. De la sufletul care îmi ține în brațe sufletul în fiecare clipă (eu una cred în suflete pereche, probabil am zis asta de nenumărate ori), până la familia care a avut mereu grijă de mine. De la colegi până la prieteni, vechi și noi, care m-au făcut să zâmbesc, uneori, și printr-un cuvânt.

Vreau să iubesc în continuare

Acum, la cei (oficial!) nouășpe ani, vreau să nu-mi mai leg sufletul la ochi nicio clipă. Să iubesc în continuare și să am grijă de cei care au grijă de mine necondiționat. Să scriu și mai mult. Să râd cu poftă de viață. Să cresc frumos. Să fiu fericită, optimistă și luptătoare. Să fiu cât mai eu și să trăiesc. Și să nu mai uit nicio clipă să le mulțumesc celor cărora le pasă chiar și atunci când nu-s în cea mai faină stare: Vă mulțumesc!

Adelina Cristiana Bălan

Adelina Cristiana Bălan este colaboratoarea Ziarului de Vrancea, iar pentru că pe 23 martie a fost ziua ei, redacția Ziarului de Vrancea îi urează un călduros „La mulți ani!”. Adelina este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ”Unirea” şi s-a apucat de scris undeva prin clasele primare, pe la 8-9 ani. În ianuarie 2016 şi-a deschis şi blog, www.adelinascrie.ro - unde scrie orice, de la gânduri de dimineaţă până la poezii sau fragmente de proză.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.