Jurnalism cetatenesc

Scriu și sunt fericită

Zilele astea mi-am dat seama că mi-am găsit echilibrul în ale scrisului. Inspirația pare să mă viziteze destul de des, aproape zilnic, iar când nu o face ea, mă duc eu să o trag de mânecă și-i zic: Hai, nu crezi că e timpul să ne-ntâlnim și noi să-mblânzim cuvinte? Nu mai aștept să vină momentul potrivit pentru a scrie ideea potrivită. Dacă ideea există, atunci momentul potrivit e chiar acum, în clipa prezentă. Am obosit să mai stau să analizez orice idee, să mă gândesc și să mă răzgândesc ca, într-un final, să ajung de unde am plecat – în punctul în care foaia e goală și eu neputincioasă.

Scriu cu sufletul, cu mintea, cu tot ce sunt

 

Mă agăț orice idee care îmi vine, indiferent cum e ea, și scriu. O notez măcar, ca să nu o uit. Scriu oriunde îmi e la îndemână: la școală, în mașină, acasă, în notițele telefonului, pe ultima foaie a caietului sau pe laptop. Nu mai am pretenții să fiu singură, acasă, și să-mi creez mediul potrivit pentru a scrie. Dacă ideea e, trebuie să mă agăț de ea și s-o scriu. Să nu o pierd, să nu o las să-și piardă din strălucire, să nu plece… Nu mai stau să o analizez din toate punctele de vedere. Scriu. Scriu cu sufletul, cu mintea, cu tot ce sunt. Scriu mulțumitor, mai puțin bine sau prost. Dar scriu. Iar asta contează enorm pentru mine. Simt că m-am regăsit pe deplin în ale scrisului, iar regăsirea asta a început undeva prin perioada liceului.

Scriu, scriu, scriu… și-s fericită!

Timp de doi ani, prin gimnaziu, am avut o pauză serioasă în care mințeam că scriu. Mințeam și mă mințeam. Da, recunosc, nu am scris nimic, cel mult niște cuvinte aruncate pe foaie, și alea mâzgălite sau tăiate apoi. Aveam prea multe pretenții și gândeam excesiv. Credeam că nimic nu e bun. Credeam că niciodată nu am dispoziția necesară de a scrie. Am suferit în tot timpul ăsta în care credeam că mi-am pierdut cuvintele, am plâns, m-am enervat, m-am simțit neputincioasă. Nu le-am pierdut. Niciodată. Acum simt că m-am regăsit… și e atât de bine! Nu mă forțez să scriu. Pur și simplu nu mai am atâtea pretenții, nu mai gândesc în exces, nu mai analizez în exces orice idee. Scriu, scriu, scriu… și-s fericită!

Adelina Cristiana Bălan

Cine este Adelina Cristiana Bălan

Adelina Cristiana Bălan este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ”Unirea”, profilul filologie. S-a apucat de scris undeva prin clasele primare, pe la 8-9 ani. A devenit mai mult decât o pasiune, un stil de viaţă. De asemenea, îi mai place şi să citeasca şi să vizioneze filme. Îşi doreşte să intre la UNATC, la Facultatea de Film, secţia de Comunicare Audiovizuală. În ianuarie 2016 şi-a deschis şi blog, www.adelinascrie.ro - unde scrie orice, de la gânduri de dimineaţă până la poezii sau fragmente de proză.

 

---