Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei: Istoria zilei de 10 martie

Ziarul de Vrancea
9 mar 2017 553 vizualizări
241 î.Hr.: Primul Război Punic: Victoria decisivă a romanilor asupra Cartaginei în bătălia de la Insulele Aegates pune capăt primului război punic.

1291: Românii din Transilvania sunt menționați, pentru prima dată, ca participanți la Dieta specială convocată de regele Ungariei, Andrei al III-lea, la Alba Iulia.

1835: Teodor Diamant, socialist utopic, pune bazele primului falanster de tip fourierist din România, la Scăieni, Județul Prahova, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi. Societatea a fost desființată de autorități un an mai târziu.

1855: Se inaugurează linia telegrafică București-Giurgiu.

1857: Apare, la Paris, apoi la București, săptămânalul Buciumul, sub direcția lui Cezar Bolliac.

1871: Față de continuarea manifestărilor antigermane, Carol I convoacă guvernul și ia hotărârea de a părăsi țara chiar a doua zi. Renunță la ideea abdicării cu condiția constituirii unui guvern care să obțină votarea bugetului și să rezolve problema concesionării căilor ferate. Guvernul liberal condus de Ion Ghica demisionează. Lascăr Catargiu își ia răspunderea noului guvern.

1876: Alexander Graham Bell a făcut cu succes primul apel telefonic, spunând "Domnule Watson, vino aici; am nevoie de tine".

1920: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște ca în Ziua Înalțării Domnului să se oficieze slujba parastasului și pomenirea eroilor în toată țara. Pomenirea eroilor va fi interzisă din 1948.

1927: A fost înființată Societatea de Chimie. Până la această dată, a funcționat ca secție a Societății Române de Știință.

1945: Bombardiere americane aruncă aproape 2.000 de tone de bombe incendiare asupra orașului japonez Tokyo, distrugând mari părți din capitala Japoniei și ucigând 100.000 de civili.

1974: Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial după ce a învins în finală echipa RDG-ului cu scorul de 14 - 12 și a devenit pentru a patra oară campioană mondială.

2006: Informaticienii de la institutul german Fraunhofer au prezentat, la târgul CeBit de la Hanovra, un prototip de calculator care poate citi gândurile persoanei aflate în faţa sa, transformându-le în fraze care apar apoi pe un monitor.

2007: Miliardarul român Ion Ţiriac a devenit primul român aflat în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume; el figurează pe locul 840 în clasamentul pe 2007, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari. Între 1958 și 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale. În 1970, a câștigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros. Talentul său pe teren s-a materializat mai ales la dublu, câștigând alături de Ilie Nastase, în afară de Roland Garros, numeroase alte turnee. Ion Țiriac devine proprietarul unui număr mare de firme în domeniul bancar, auto și cel al transporturilor. Este primul român care a intrat în lista Forbes a miliardarilor lumii fiind cotat.

2007: A şasea brăţară dacică, reperată de statul român într-o galerie de arte din New York, a fost cumpărată contra sumei de 42.500 de dolari printr-o firmă de intermediari.

2010: A încetat din viaţă părintele profesor Dumitru Popescu, membru de onoare al Academiei Române (n.1929).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.