Consilierea părinților
Strigăte, certuri, răceală, nesiguranță, frică, egoism, acreală, iritabilitate, care toate converg în ură și în răutate. O depărtare ca o prăpastie de mare, de vreme ce unul doarme în salon și celălalt în dormitor, înfășurați în vinovății și dorințe. Și copiii? Râniți în adânc, copiii care peste zi sparg vitrine, beau, se îmbată, se droghează, iar noaptea tremură și se tem de întuneric. Au nevoie de o luminiță în cameră pentru a putea adormi, căci candela e stinsă de multă vreme. Copii orfani, cu părinți în viața. Bani care la început s-au cheltuit pe petreceri, pe excursii, pe vacante, pe podoabe, se duc acum pe avocați și pe judecăți, pe pensii alimentare – și, lucrul cel mai trist, toate au pornit de la scena clasică copiată din filme: „Nu pot trăi fără tine, te iubesc, viața mea...” (Arhim. Andreas Konakos, 2011) În general, părinții solicită consiliere pentru schimbarea atitudinii și comportamentelor copiilor pe care le consideră indezirabile. Își doresc ca aceștia să dețină cunoștințe, priceperi, deprinderi, să se comporte civilizat, să aibă un limbaj adecvat, să relaționeze cu alți copii de vârsta lor, să se adapteze programului grădiniței/școlii, să evite comportamentele nepotrivite.
Părinții ar trebui să se implice activ în educația propriilor copii
Părinții au nevoie de informații, de exercițiu, de sprijin, de educație pentru a contribui la dezvoltarea copiilor sau pentru a preveni unele situații de risc.
Așadar, una din principalele preocupări ale consilierii este aceea de a motiva părinții să se implice activ în educația propriilor copii. Sprijinul consilierului vizează atât dezvoltarea rolului de părinți, cât și dezvoltarea personală a adultului care se găsește într-o situație problematică. Consilierea părinților se adresează și crizelor parentale sau dificultăților pe care le au părinții în îndeplinirea rolurilor lor. Părinții de astăzi, cu realizări profesionale deosebite, unii dintre ei, au eșuat în temele mari ale vieții.
Principalele traume psihice ale copilului sunt:
Abuz fizic – loviri, scuturări, bătăi, ciupituri, mușcături, aruncări, izolare etc.
Neglijare – copilul nu beneficiază de hrană, adăpost, îmbrăcăminte, îngrijire medicală; părintele nu oferă copilului sprijin emoțional, atenție; copilul nu reușește să relaționeze adecvat cu mediul fizic și social;
Expresii utilizate de către părinți:
„nu ești în stare de nimic!”
„m-ai făcut de rușine!”
„niciodată nu reușești să...”;
„faci ca mine, ca altfel...”;
„te rog să taci, nu ai dreptul să spui nimic, ai greșit!”
Oare cum s-ar simți părinții dacă șeful le-ar adresa astfel de expresii?
În aceste condiții, mai reușește familia contemporană să răspundă nevoilor de dragoste și încurajare ale copiilor? Sau încercăm să plătim singurătatea lor, părăsirea pe care le-o oferim, cu daruri, cu haine, cu școli scumpe, cu excursii, cu petrceri în centre moderne? Mai târziu, îi vom certa că sunt nemulțumiți, că cer din ce în ce mai mult. Dar, cer din ce în ce mai mult, că poate vor reuși să acopere marele gol pe care l-am creat noi înlăuntrul lor. (...).Golul dinlăuntrul lor se face golul dintre noi (Vamvounakis, 2011). Pentru cei mai mulți oameni, familia va fi singurul mod de a fi fericiți într-o lume nefericită, singurul loc în care se vor simți iubiți, înțeleși, ocrotiți și valorizați. Cu o condiție, promovarea adevăratelor valori moral-spirituale: dragoste, căci dacă dragoste nu e, nimic nu e (Sf. Apostol Pavel), fidelitate, sinceritate, credință, speranță, optimism, bunătate. Optimizând relațiile dintre părinți și copii, vom da valoare relațiilor din interiorul familiei și părinților, ca persoane. Un părinte care va ști cum să răspundă nevoilor copilului, își va dezvolta încrederea în sine și va avea o deschidere mai mare înspre copil.
Carmen Dobre - psiholog
