Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei: Istoria zilei de 21 februarie

Ziarul de Vrancea
2 feb 2017 349 vizualizări
1431: A început procesul Ioanei d'Arc.

1613: Mihail I a fost ales ţar; începutul dinastiei Romanov în Rusia.

1805: S-a născut Timotei Cipariu, filolog şi lingvist, unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, întemeietor al Societăţii "ASTRA" şi primul vicepreşedinte al acesteia, membru al Societăţii Academice Române (m. 3 septembrie 1887).

1848: A apărut, la Londra, Manifestul Partidului Comunist, redactat de Karl Marx şi Friedrich Engels.

1907: A intrat în vigoare Legea pentru organizarea Marinei Comerciale.

1916: La Verdun (Franţa) a început cea mai distrugătoare bătălie din primul război mondial, soldată cu aproximativ 1 milion de victime; s–a încheiat prin respingerea definitivă, de către armata franceză, a atacurilor germane, la 18 decembrie 1916.

1941: C.I.C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, îi recomanda, printr-o scrisoare, generalului Antonescu să nu angajeze România exclusiv de partea Germaniei, ci să lase deschisă şi o altă posibilitate de orientare externă. "Nu putem face politică de aventură şi nu trebuie să construim pe o singură ipoteză. Rezultatul războiului este cel puţin îndoios. România a putut să-şi menţină existenţa tocmai printr-un joc de basculă între marile puteri. Ea trebuie, pe cât posibil, să nu se angajeze prea mult, pentru a-şi menaja viitorul".

1941: Ordonanţa guvernului maghiar nr. 1440/1941 anula în Transilvania de N-E, ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena, reforma agrară românească din 1921. Se anulau, în acelaşi timp, şi toate achiziţiile făcute de români în perioada 1918-1940.

1941: A încetat din viaţă Frederick Grand Banting, medic şi fiziolog, considerat descoperitorul insulinei; laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1923, alături de J.J.R.Macleod (n. 14 noiembrie 1891).

1947: A fost inventat primul aparat de fotografiat la minut de către Edwin Herbert Land, în New York.

1947: Consiliul de Miniştri a hotărât proclamarea lui Iosif V. Stalin cetăţean de onoare al României.

1948: A avut loc Congresul de unificare a Partidului Comunist Român şi a Partidului Social Democrat; în urma acestei unificări s-a creat Partidul Muncitoresc Român, secretar general al Comitetului Central al Partidului fiind ales Gh. Gheorghiu-Dej. Momentul a însemnat instaurarea în România a regimului totalitar.

1960: Liderul cubanez Fidel Castro a naţionalizat toate firmele în Cuba.

1972: Richard Nixon a devenit primul preşedinte american care a vizitat China.

1972: Lansarea romanului Marele singuratic, de Marin Preda.

2003: Primele avioane cu militari americani au aterizat pe aeroportul Mihail Kogalniceanu din judeţul Constanţa. Baza 57 Aeriană de Aviaţie de la Mihail Kogălniceanu a fost folosită de trupe americane pe perioada conflictului din Irak. Pe perioada şederii lor în România, americanii au investit şi cheltuit 22 de milioane de dolari în lucrări de infrastructură şi reparaţii de drumuri.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.