Jurnalism cetatenesc

Sindromul mâinilor şi picioarelor reci afectează numeroase persoane

Ziarul de Vrancea
9 feb 2017 890 vizualizări
Cel mai frecvent, cauza este o problemă de circulație

Eşti una dintre acele persoane care au mereu, fie vară, fie iarnă, mâinile şi picioarele reci? Exerciţiile fizice şi plantele medicinale te pot ajuta să scapi de această neplăcere. Sindromul mâinilor şi picioarelor reci este o neplăcere care afectează numeroase persoane, în special femei. Cel mai frecvent, cauza este o problemă de circulație. Cu alte cuvinte, la extremităţi (mâini, picioare, nas, obraji), sângele circulă cu o viteză mult redusă faţă de cum ar fi normal, motiv pentru care acele zone nu sunt încălzite suficient şi au o temperatură mai scăzută decât restul corpului.

Iată trei exerciţii simple de gimnastică pentru acasă, care stimulează circulaţia sângelui în picioare:

– Plimbă-te, pe rând, pe vârfurile degetelor, pe călcâie, apoi pe partea laterală interioară a labelor picioarelor şi pe urmă pe cea exterioară. Repetă exerciţiul de câteva ori.

– Mişcă degetele de la picioare şi rotește din gleznă fiecare picior, în sensul acelor de ceasornic şi invers. Repetă exerciţiul ori de câte ori ai ocazia. Ajută la relaxarea picioarelor şi la „încălzirea” lor după ce ai stat vreme îndelungată nemişcată.

– Folosind doar degetele de la picioare, ridică mici obiecte de pe jos.

Nu uita însă că orice formă de mișcare îmbunătățește circulaţia sanguină şi creşte rezistenţa vaselor de sânge: dansul, alergarea, mersul pe bicicletă, plimbarea, înotul, urcatul scărilor…

Protejează-te

– În sezonul rece este important să-ți protejezi mâinile şi picioarele de frig purtând mănuși, șosete și cizme călduroase.

– Masează-ți zilnic mâinile şi picioarele până simţi că s-au încălzit bine.

– Renunţă la fumat, pentru că produce vasoconstricţie (îngustarea vaselor de sânge), ceea ce afectează negativ circulaţia sângelui.

– Nu purta şosete sau încălţări care te strâng, deoarece împiedică buna circulaţie a sângelui la nivelul picioarelor.

Cum te ajută natura

– Talpa gâștei - Se prepară o infuzie cu două linguri de plantă la 200 ml apă clocotită, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Planta poate fi folosită și extern: se pun 25 g de plantă la 200 ml apă în clocot și se utilizează sub formă de comprese pe mâini și picioare în fiecare seară.

– Păducel - Are un efect vasodilatator coronarian și periferic. Se prepară infuzie cu o linguriță de plantă (frunze, flori sau fructe) la 200 ml apă clocotită. După 15 minute se strecoară și se bea fracționat în cursul unei zile.

– Sulfina este un puternic vasodilatator periferic. Se beau 2 căni pe zi de infuzie călduță (o linguriță de flori de sulfină la 250 ml de apă).

– Un remediu tradițional românesc: o cană de vin natural fiert cu scorțișoară și cuișoare, înainte de culcare.

Sursa: afluonline.ro.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.