Jurnalism cetatenesc

Trilogia Iernii

Daniel Muşat-Mureşanu
23 ian 2017 851 vizualizări
Povesti din Focsaniul de odinioara

I. CORNELIU 

Era sfârșitul anilor "30. Un bărbat blond, cu ochii albaștri ce fusese crescut fără tată de la vârsta de doi ani, îmi povestea la gura sobei despre iernile trăite în acea perioadă. Își amintea clipele frumoase trăite cu ocazia sărbatorilor de iarnă și le numea el cu multă blândețe in glas, ierni de poveste. Ascultam fascinat cuvintele frumoase care mi se lipeau de suflet asemenea unui buchet de gheață întipărit pe colțul unui geam din camera în care stăteam și visam aievea. Copil fiind, fără tată, nu se putea bucura de Crăciun, de un brad mare și frumos impodobit cu beteală argintie. Mama sa, Cleopatra, femeie singură reușea să-i asigure doar cele strict necesare. Orna însă masa de Crăciun cu trei globuri mari roșii primite de la o prietenă, avea o crenguță de brad proaspăt care împrăștia miros in toată odaia și pregătea cozonaci rumeni si cârnați proaspeți. Copilul blond se juca prin omătul pufos, cât era ziua de mare. Se întuneca însă devreme si venea în casă, plin de zăpadă, cu ciorapii și mănușile din lână făcute de mama sa ude leoarcă. Le punea pe sobă la uscat, alături de ghetuțe, iar obrajii săi rumeni biciuiți de ger se reflectau în globurile roșii. Obosit de atâta frig și zăpadă, adormea liniștit cu gândul la Moș Nicolae sau la Moș Crăciun. În ajunul acestor două mari sărbători primea lăngă crenguța de brad, nuci, mere,covrigi si... uneori câte o portocală. Mai primea fondante din ciocolată învelite în poleială colorată, pe care uneori le agăța în crenguța de brad. Îmi mai povestea că în acea perioadă, nemții începuseră să ocupe casele din Focșani. Un ofițer cu grad de maior, îl îndrăgise pe Corneliu pentru că avea ochii albastri și era blond ca el. Își amintea că la un Crăciun, a venit "Moșul" trimis de maiorul neamț cu o lanternă care lumina în trei culori: roșu, verde și galben. Acela fusese un Crăciun fericit. Bucuria sa nu ținuse mult deoarece militarul neamț care îl îndrăgea atât de mult murise împușcat. Tot în acea perioadă invadaseră orașul și soldații ruși. Aceștia nu prea erau prietenoși și nici darnici. Se îmbătau peste măsură, chefuiau zgomotos și începeau să poftească la sărmanele femei rămase singure să muncească și să crească copiii. Când gerul năpraznic lovea orașul, zăpada scârțâia sub pașii trecătorilor, micuțul blond însoțit de mama sa, căuta adăpost in beciul unor vecini mai înstăriți, de teama rușilor. Își aducea mereu aminte de acea noapte geroasă petrecută în pivniță, în frig si întuneric alături de vreo două femei la fel de înspăimântate de apucăturile sălbatice ale sovieticilor. Aceștia chefuiau în mare zgomot, un acordeon le cânta dezacordat la cap, fumul de țigară îl tăiai cu cuțitul, iar aburii alcoolului îi împiedicau să caute prin pivnițe, acolo unde se refugiau bieții oameni. Femeile se bucurau totuși că nu erau găsite și batjocorite de ruși. Copilul blond păstra în minte și momente frumoase: bătăile cu bulgării de zăpadă, concursurile cu săniuțele sau zilele când pleca la colindat cu steaua și cu sorcova, alături de prietenii săi. 

Uneori iși amintea că pe stradă treceau doi funcționari de la primărie, stăteau de vorbă cu locuitorii caselor și lipeau pe stâlpi sau pe geamurile locuințelor care dădeau în stradă afișe tipărite ce sunau cam așa:"LOCUITORII CARE NU DAU ZĂPADA DE PE TROTUARUL DIN FAȚA CASEI LOR, VOR RĂMÂNE FĂRĂ CURENT ELECTRIC!". Era dovada că în vremurile acelea grele, oamenii erau civilizați și gospodari. 

În plină iarnă pe străduțele înguste ale Focșaniului se auzeau clinchete de zurgălai cu care se împodobeau hamurile cailor ce trăgeau la săniile comercianților. Drumul era ca de sticlă și pe el alunecau săniile încărcate cu lemne ce aparțineau oamenilor de la munte. Coborau la oraș și anunțau cu voce tare că au lemne de vânzare la 200.000 lei sania. Mocanii poposeau în fața curților, descărcau lemnele, primeau banii și de bucurie că a făcut negoțul, gazda îi ospăta cu șuncă proaspăt afumată și închinau un rachiu fiert cu promisiunea că vor reveni si la anul. Nici nu plecau bine săniile de pe loc, că imediat vedeai ieșind din hornul caselor fumul cenușiu, ce mirosea a fag. Era semn că acea casă era încălzită și proprietarul nu ducea lipsa lemnelor de foc. Așa erau iernile și viața în urma cu aproape 80 de ani. "IERNI CA PE VREMEA COPILĂRIEI MELE NU MAI GĂSEȘTI ÎN ZILELE DE AZI! " imi povestea Corneliu.

 

II. DANIEL 

Sfărșitul anilor "60 mă găsise la casă, pe strada Greva de la Grivița, leagănul copilariei mele. Îmi amintesc de iernile geroase care mușcau din obrajii și năsucurile mici ale copiilor, pe care le rumeneau asemenea cozonacului copt în vatră. Mirosul sărbătorilor de iarnă îl am și acum proaspăt în memorie. Așteptam cu nerăbdare vacanța de iarnă să vină "Moș Gerilă".  Da! în acele vremuri "Moș Crăciun" dispăruse doar cu numele deoarece obiceiurile erau aceleași. Tatal și mama mea se îngrijeau ca în această perioadă, să am un braduț, pe care sa îl împodobesc și să întâmpinăm Crăciunul. În fiecare ajun plecam la colindat împreună cu prietenul meu Dorin și le uram vecinilor de pe străzile apropiate: "Mureșului", "Greva de la Grivița", "Dogăriei", "Cernei", "Toader Țîrdea", "Muncitori". Ne întorceam în zona Piață, pe străzile: "Aurora","Linistei", "Peneș Curcanu' ", "Dorului" și "Tînăra Gardă". Ningea atăt de frumos de ajun, încat aveai senzația că trăiești într-un basm. În ciuda ninsorii de afară, plecam cu Colindul pe la ora 3 ale amiezii și ne întorceam seara pe la ora 8. Eram două mogâldețe mici care mai mult înotam prin zăpada, dar nu ne dădeam bătuți și nici foamea nu ne dobora. Lumea ne primea și ne măngâia pe obrajii rumeniți de ger. Din când in când mai treceam pe acasă să stie părinții de noi și ne făceam socoteala câștigului. În îndepartare pe alte străduțe se auzeau glasuri de copii care ne făceau concurență. Recunoșteam vocile fetițelor Camelia și Ama care colindau asemenea nouă. După ce terminam de urat, ne opream la unul dintre noi și împarțeam frățește banuții primiți. Se strângeau cam 200 - 300 de lei. Plecam apoi fiecare la căminul lui cu gândul la ce vom primi de la Moș Gerilă. În fiecare an, tata, în ajun îmi împodobea braduțul cu multe globulețe colorate și îmi punea un set de nuferi de diferite culori pe care îi conecta la priză și luminau toată noaptea camera. Razele lunii străbăteau geamul înghețat, se vedea cum afară ningea liniștit, iar mirosul de cetină al bradului luminat de acea instalație dadea camerei o atmosferă mirifică. Poate acestea sunt cele mai frumoase amintiri din viața unui copil. În miez de noapte încă se mai auzeau flăcăi ce colindau, dar și lătratul câinilor care îi trimiteau acasă, semn că deja Crăciunul sosise. Îl întrebam pe tata, înainte să adorm dacă va veni Moș Gerilă, iar el îmi răspundea alături de vocea blândă a mamei mele: "Dacă ai fost cuminte, va veni!". De asemenea îi mai întrebam, dacă ei atunci când erau copii aveau brad ca mine și cu un oftat adânc în suflet, tata îmi răspundea:" Eu când eram copil aveam trei globuri mari roșii și o crenguță de brad care mirosea frumos în toată camera!". Numai atât? ma întrebam eu curios, dar nu mai reușeam să primesc răspuns deoarece adormeam.

În dimineața de Crăciun îl simțeam pe tata cum făcea focul în sobă. Jarul ardea năprasnic lemnele uscate de fag și din când în când, căte o buturugă se prăvălea peste celelalte scoțând un zgomot care parcă îmi spunea:" Trezește-te, că a venit Moș Gerilă!". Atunci mă deșteptam repede, umblam sub pernă sau mergeam la brad și... ce să vezi? ochii mei se transformau în doua scântei, care ardeau de nerăbdare să vadă ce ascund cutiile frumos împachetate. De-a lungul anilor de basm ai copilăriei mele am primit cadouri ce erau ambalate parcă în cutii fermecate:" Dacii și Romanii"," Nu te supăra frate", " Maroco " , trenuleț electric  "Piko Jr." , locomotivă cu baterii, tot felul de dulciuri, bomboane de brad "Cibo", ciocolată amăruie cu lapte, ciocolată cu rom, portocale învelite în foița subțire pe care scria "Jaffa", banane verzi pe care mama le învelea în ziar și se coceau. Iernile au rămas unice în felul lor și nici una nu semăna cu alta. Toate aveau un farmec deosebit. Într-un an, a nins într-o zi cât în șapte. Atunci locuiam pe strada Toader Țîrdea (fosta Fluturi), am făcut cazemată din zăpadă și împreună cu alt prieten Costel, am făcut echipă împotriva domnului profesor de sport Viorel Roman cu care ne-am "luptat" până ce crivățul și gerul ne-au trimis în casă. Si după aceste întamplari minunate, pot să spun că:"IERNI CA PE VREMEA COPILĂRIEI MELE NU MAI GĂSEȘTI ÎN ZILELE DE AZI!". Așa se petreceau în micuțul Focșani, vacanțele de iarnă în urmă cu 50 de ani. 

III. VALENTIN 

Începutul anilor 2000 aducea in Focșaniul de altădată un suflu nou. Revoluția schimbase "Epoca de Aur" și redase oamenilor vechile obiceiuri confiscate mai bine de 50 de ani. Afară ningea atât de frumos încât aveai senzația că trăiești într-o poveste scrisă de frații Grimm și că te afli pe un teritoriu nordic. Valentin, un copil blond cu ochii albaștri petrecea bucuria iernilor sale alături de tatăl și bunicul, care îi povesteau ce se întampla în Focșaniul hibernal în vremuri îndepărtate. Din păcate, bunicul nu a putut să îi povestească prea multe, deoacere l-a pierdut devreme. Pe bunica sa nici nu o cunoscuse prea bine și nici nu și-o mai amintea. Așa că singurul izvor de narațiune rămase tatăl, care din când în când îi povestea în perioada de iarnă despre cele aflate și trăite în trecut. Cu toate acestea, Vali, avea și el trăirile sale. Înțelesese că după anii "90, "Moș Gerilă" îsi recăpătase adevărata identitate de Moș Crăciun. Asemenea tatălui său, în fiecare an, împodobea bradul din sufragerie care după ce era ornat părea a fi fermecat. Îsi aducea aminte cu nostalgie că într-un ajun a avut norocul să îl viziteze chiar Moș Crăciun. A primit atunci, un soldațel la care visase de mult timp și dorința i s-a împlinit chiar în Noaptea Magică. Gerul si zăpada îi biciuiau fața dar nu renunța la seara de Ajun, când, iată făcând parte din această TRILOGIE mergea cu colindul împreună cu prietenii săi. Oamenii erau însă schimbați, nu toți raspundeau la interfornul sau soneria de la ușa blocului, orașul, străzile și clădirile erau altfel decât cele de pe timpul bunicului sau tatălui. Lumea nu prea mai ieșea să dea zăpada din fața scărilor de bloc, să facă pârtie deoacere "PRIMARIA NU MAI TĂIA LUMINA!". Un lucru rămâne la fel de fascinant ca și în urmă cu 50 sau 80 de ani: iernile si zăpezile din timpul sărbatorilor de iarnă își pun amprenta pe întreg sufletul. Gerul năpraznic este la fel de puternic ca cel din anii "30, dar resimțit altfel, ca de la o generație la alta. Norii cern zăpada la fel de frumos ca și înainte, numai că timpul și-a pierdut din noțiune. Dacă Corneliu avea doar trei globuri roșii, mari (așa cum le vedea cu ochii de copil) și o crenguță de brad, Daniel deja avea un brăduț împodobit cu multe globulețe frumos fermecate de o instalație electrică de nuferi colorați, Valentin acum ajunsese să se bucure de daruri electronice puse cu grijă sub brad de Moș Crăciun și de o casă plină de înstalații cu beculețe multicolore. Bucuria este însă trăită la fel, iar amintirile rămase în mintea celor trei răscolesc sentimente unice din viața lor. Zăpada lucioasă ca sticla, florile de gheață de pe geamuri, gerul năprasnic ce îți taie respirația și obrazul ca o lamă, sunt elemente care imortalizează natura pe timp de iarnă. Este adevărat că acum copiii nu prea mai merg la colindat, nu se mai văd sănii trase de caii înveliți cu pături groase, care cărau lemne de la munte prin Focșani, cei mici nu mai ascultă povești la gura sobei, unde câte o scânteie de jăratic face zgomot și nici poștașul nu mai aduce plicuri cu felicitări din toate colțurile tării. Acum s-a intrat într-o alta eră. Nu mai vezi mogâldețe ce trag săniuța dar îi găsești la patinoarul din Piața Unirii, însă... Valentin spune că: "IERNI CA PE VREMEA COPILĂRIEI MELE NU MAI GĂSEȘTI ÎN ZILELE DE AZI!". Nici el, nici tatăl si nici bunicul său nu mai colindă. Se mai aud în casă de Crăciun colinde de la trupa HARA, dar toți au o poveste de iarnă unică care dă sentimentul că nimic nu se întâmplă mai frumos decât trăirea personala. 

Poate... după această TRILOGIE A IERNII, ce ne unge sufletul cu amintiri, poate după Corneliu, Daniel și Valentin se va naște și al patrulea personaj care, va începe cu: Era pe la începutul anilor 202...si "IERNI CA PE VREMEA COPILĂRIEI MELE NU MAI GĂSEȘTI ÎN ZILELE DE AZI!" și totuși afară ninge ca în povestea copilăriei noastre și acest lucru se întâmplă în fiecare an, cu fiecare generație. 

 

Muşat-Mureşanu Daniel este autor focsanean, absolvent al Liceului Pedagogic, secţia filologie-istorie promoţia 1982. Dumnealui a lansat o serie de povesti dedicate Focsaniului de odinioara si oamenilor sai.  

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.