Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei: Istoria zilei de 17 decembrie

Ziarul de Vrancea
2 dec 2016 624 vizualizări
1912: A încetat din viaţă Spiru Haret. Spiru C. Haret a fost un matematician, astronom şi pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învăţământului modern românesc din funcţia de ministru al educaţiei, pe care a deţinut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.

1851: Înfiinţarea Conservatorului de muzică din Bucureşti (reînfiinţat în 1864), din iniţiativa lui Andrei Wachmann şi a lui Ludovic Wiest.

1863: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă "Legea secularizării averilor mânăstireşti"; în urma aplicarii ei, 25% din teritoriul ţării devenea patrimoniul statului.

1890: Este înfiinţată, la Bucureşti, "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor", care va duce o bogată activitate culturală şi politică pentru întărirea unităţii românilor din România şi Transilvania. La începutul secolului al XX–lea activau în Liga: Take Ionescu, Octavian Goga, V.A.Urechia. În 1914 îşi schimbă titulatura în "Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor".

1903: A avut loc în Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, realizat după planurile fraţilor Orville şi Wilbur Wright. Durata zborului a fost de 12 secunde, timp în care a parcurs 37 de metri, la o înălţime de circa 10 metri.

1909: Este adoptată de către Camera Deputaţilor "Legea privind sindicatele funcţionarilor statului", care interzicea dreptul de asociere şi de grevă tuturor salariaţilor statului, ai judeţelor şi comunelor.

1938: Premiera piesei "Jocul de–a vacanţa" de Mihail Sebastian, la Teatrul de Comedie din Bucureşti, în regia lui Sică Alexandrescu; din distribuţie au făcut parte V. Maximilian şi George Vraca.

1942: Al Doilea Război Mondial: Guvernele britanic, american şi sovietic au somat Germania să pună capăt măsurilor de exterminare a evreilor, sub ameninţarea cu represalii; în acel moment, în urma aplicării „soluţiei finale” (adoptată la Conferinţa de la Wannsee din 20 ian. 1942), fuseseră ucise deja aproape două milioane de persoane .

1989: În noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timişoara al pastorului Tokes. Pe parcursul întregii zile au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi. Militarii au fost huiduiţi şi loviţi cu pietre, protestatarii atacând sediul CJ al PCR. La Bucureşti, Ceauşescu a hotărât, în cadrul unei şedinţe a CPEx, folosirea forţei la Timişoara. Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timişoara, membri din conducerea partidului, armatei, securităţii fiind trimişi în acest oraş. În urma unei teleconferinţe organizată de Ceauşescu cu activul de partid şi de stat din toate judeţele ţării, la Timişoara factorii de răspundere au ordonat forţelor de ordine să tragă în manifestanţi. Au început lupte de stradă soldate cu morţi şi răniţi. Timişoara a fost izolată, căile de acces în oraş fiind blocate 1989: Dizolvarea oficială a poliţiei secrete est–germane (STASI).

1997: A început să emită postul privat de televiziune „Prima TV”.

2000: A avut loc reinaugurarea "Coloanei fără sfârşit", operă a sculptorului Constantin Brâncuşi aflată din 16 septembrie 1996 în lucrări de restaurare.

2007: A început demolarea fostului Stadion Naţional. Noul stadion numit Arena Naţională a fost inaugurat la 6 septembrie 2011.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.