Jurnalism cetatenesc

De frig în suflet

Marilena Şerbănuţ
21 nov 2016 1291 vizualizări
Aş vrea să încep să scriu despre dragoste. Despre dragoste, aşa cum o simţeam şi o vedeam eu. Oricum mi-aş fi dorit-o. Dar am mai făcut un drum inutil prin frig, care m-a înceţoşat până peste zeci de ani. Am ajuns chiar şi spre Polul Nord, căutând-o. În van. Era doar frig. De boreal şi Arctic, dar tot frig.

Deşi, cu toate câte se întâmplă frumos celorlalţi, n-ai zice că s-a terminat tocmai la mine. Adică în faţa mea. Iar eu chiar văd frumosul. Chiar şi acolo unde alţii l-au declarat mort, inexistent, ireparabil. Eu chiar simt bine – şi nu pe dos - tot ce ascunde grăuntele de praf de pe scrisoarea romanticului, tot ce se varsă pe fizicul neînţelesei domnişoare cu prea multe visuri. Eu chiar poposesc cu drag peste pagini de carte în miez de viaţă, peste creste de strădanie după divorţ, chiar şi peste moartele nemuriri sufleteşti de odinioară. Că, dacă rânduiala aşa face, cum să întreb eu de ce? Şi mă trebăluiesc degrabă, când mi se cere, chiar şi peste răsfirul de păr doritor de ”ceva” care nu pare explicabil, dar totuşi e. Femeilor le zic să meargă drepte, ca şi când iubirea le urmăreşte la tot pasul, să fie fericite ca şi când ar fi găsit-o la colţ de stradă. Bărbaţilor…
Cu toate astea, nu pot să scriu despre dragoste. Am căutat să înţeleg o iotă. Nic! Nu pot. Nu are. Nu se vede. N-are moment. N-are nici stop, nici strop, nici hop. N-o văd. Nu mi se-arată, nu se deapănă. E un fir slab, trecut şi dezlânat de fierturile verzi ale juneţii, ori împănat de condimentele betege ale minţii de apoi. Atunci, ce simt eu nu e de dragoste. Ce văd eu nu se apucă de iubit. Iar ce-mi doresc…
Oare cât de mult ai putea să plângi o astfel de persoană?
Oare cum ar fi să te aştepte cineva cu braţele pregătite de îmbrăţişare cu dragoste, să vrea să-ţi pună umărul la dispoziţia necăjelilor tale mărunte, dar istovitoare şi să înceapă a te alina din senin, chiar atunci când ţi-e nevoia mai aprigă?
Oare cum s-ar simţi o vorbă spusă pe limba ta, pentru doar tine şi al tău suflet, atunci când toate celelalte exprimări te-au cam distrus?
Oare cât de trăitor s-ar poposi un gând de bine, din priviri, fără explicaţii, fără programări, fără obligaţii? Un blid de hrană caldă să ţi-aştearnă în faţă, fără să-l fi cerut dinadins?
Oare în câte zări şi în câte feluri ai putea mulţumi cuiva pentru doar prezenţa liniştitoare în secunda destrămărilor tale? Pentru doar privirea de calm şi sincer. Pentru doar o mână stăruită o secundă pe sufletul tău neîncrezător, pe crezul descentrat ori pe centrul pierdut al fiinţei.
Oare cât de mult ţi-ai putea dori o asemenea persoană? Oare cât de mult ai lăsa-o să ţi se apropie sau să te însoţească îndeaproape? Sau să te aibă în privirea cu drag şi viaţă? Să-ţi cânte muzica pe care o iubeşti, să-ţi toarne vinul pe care-l pofteşti de-o viaţă, să-ţi dea la degustat întreaga fiinţă, fără simbrie pe urmări. Fără alternative cocoşate, fără nemernicii mai josnice ca ura.
Oare cât de mult ai putea să plângi o astfel de persoană? Cât de mult ai putea să suferi că nu o mai ai? Sau… ai avut-o… ? De fapt, ce-a însemnat: a vrut sau s-a lăsat? Te-a dus ori te-a lăsat? Te-a pustiit, ori te-a turnat în bloc de vise deşarte, destrămări de fire şi alte aşteptări mai înşelate? Te-a aruncat în mijloc de cuvinte cu tot cu sensuri, dar fără dogoare, te-a pus pe nor, te-a îndestulat cu aripi, iar apoi ti-a luat vântul plutirii frumoase şi drepte. Te-a săvârşit în felul mizerabil omenesc şi ţi-a rupt mâna fix din codru. Te-a dăruit, te-a dat prin piept şi-apoi s-a avântat … departe de tine, de noimă, de dor…
De dragoste n-am să mă satur niciodată
Aşa că nu mai scriu despre dragoste, că nu e de crezut. Aşa că o las cui o cere şi crede în ea. Să-mi văd eu de-ale mele nevirtuţi, cu plosca de whisky, codrul de literă, visele de 15 ani şi noimele din părul Bunicii. De ea n-am să mă satur niciodată. Pe ea n-am să-ncetez să o înalţ. Fiindcă atunci când eram copil, odată, m-a prins din crestele de munţi şi m-a făcut plămadă vie.


Marilena Şerbănuţ - Voluntar la Biblioteca Judeteană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, ţine un curs de limba engleză pentru cei mici şi scrie pe blogul www.marilenaserbanut.wordpress.com.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.