Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei: Istoria zilei de 15 noiembrie

Ziarul de Vrancea
14 nov 2016 473 vizualizări
1813: Gheorghe Asachi a deschis la Academia Domnească din Iaşi un curs în limba română pentru a preda în limba naţională, un curs de inginerie şi hotărnicie. Cursul a funcţionat până în 1818.

1836: A fost înfiinţat la Iaşi Conservatorul Filarmonic şi Dramatic, sub direcţia lui Gheorghe Asachi, spătarului Vasile Alecsandri (tatăl) şi a vornicului Ştefan Catargiu; şi-a încheiat activitatea în 1840.

1868: S-a născut biologul Emil Racoviţă, membru şi preşedinte al Academiei Române, primul explorator român în Antarctica. În 1899 participă la expediţia întreprinsă de vasul "Belgica" în Antarctica. În 1920, la Universitatea din Cluj, organizează primul Institut de Speologie din lume (m. 19 noiembrie 1947).

1876: S-a născut Anna de Noailles (născută Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română. A fost prima femeie membră a Academiei Regale din Belgia şi a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, alături de cântăreaţa de operă Elena Măcărescu, fiind primele femei admise în această instituţie (m. 1933).

1924: Apare, la Bucureşti, revista săptămânală "Mişcarea literară" (până la 17 octombrie 1925), condusă de Liviu Rebreanu.

1948: A fost testată cu succes prima locomotiva electrică cu turbina de gaz (SUA).

1955: Consiliul de securitate al ONU a aprobat primirea în rândurile organizaţiei a 16 de noi state printre care şi R.P.Română.

1956: Are loc premiera primul film al lui Elvis Presley, Love me tender la cinematograful Paramount în New York.

1969: La Washington DC, peste 250.000 de oameni au protestat faţă de Războiul din Vietnam.

1971: Intel Corporation a lansat primul microprocesor integrat din lume, denumit Intel 4004, care putea executa până la 60.000 de instrucţiuni pe secundă.

1987: La Braşov au avut loc manifestaţiile spontane ale muncitorilor de la uzinele "Roman" împotriva regimului ceauşist, manifestaţii la care s-a alăturat o mare parte din populaţia oraşului.

1990: A avut loc, la Braşov, o demonstraţie de mari proporţii cu prilejul aniversării a trei ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor şi locuitorilor din Braşov. În frunte cu membrii Asociaţiei "15 noiembrie", demonstranţii au parcurs vechiul traseu al manifestaţiei din 1987.

1995: Firma americană IBM a intrat oficial pe piaţa românească, prin înfiinţarea societăţii IBM România.

2004: Octavian Morariu a fost ales în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic Român (COR).

2006: UE a adoptat directiva liberalizării serviciilor, care va intra în vigoare în anul 2010 şi va permite intensificarea concurenţei tranfrontaliere în sectorul de profil.

2008: România: Opt mineri şi patru membri ai echipelor de salvare au murit în urma a două explozii la mina Petrila.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.