Jurnalism cetatenesc

Asta-i Romania: Obiceiuri romaneşti

Dana Lepădatu
17 oct 2016 1041 vizualizări
O terasă cu specific tradiţional romanesc situată în centru Bucureştiului...

Încă de la intrare ne surprinde absenţa unei rampe care să permită şi accesul persoanelor cu dizabilităţi (ştiu că n-ar trebui să mă surprindă, avand în vedere că în Focşani mă lovesc la tot pasul de problema asta, dar trăisem cu speranţa că în Bucureşti e altfel) dar administratorul terasei ne invită pe mine şi pe noul meu amic italian, singurii din grup cu dizabilităţi locomotorii grave, să intrăm prin spate unde se pare există o rampă şi mai puţine trepte însă am refuzat “onoarea” asta şi cu puţin ajutor am reuşit să urcăm treptele ce ni se aşterneau în cale. Înăuntru, mare veselie. Oaspeţii au fost întampinaţi cu paine şi sare, apoi serviţi cu ţuică. Pe o scenă o formaţie canta musică uşoară, iar după cateva zeci de minute, n-am realizat dacă aceeaşi formaţie sau alta a început să cante musică popular, iar un ansamblu de dansatori au început să prezinte jocuri din diferite zone ale ţării. Nu ştiu cat întelegeau sau cat de încantaţi erau italienii, spaniolii, croatii, grecii sau muntenegrenii din jurul nostru, dar nouă, romanilor ne-a plăcut spectacolul ce se derula în faţa ochilor noştri. La masă printre diferitele feluri de mancare tradiţională se încinsesera discuţii în mai multe limbi. Timpul a trecut cu repeziciune, apropiindu-se de miezul nopţii, iar toată lumea aştepta desertul. Dar se pare că ospătarii nu se grăbeau prea tare. Pe la mese încep să se perinde un grup de muzicanţi care dedicau diverse melodii clienţilor de la celelalte mese. În cele din urma îi văd apărand în spatele unui muntenegrean foarte vesel aşezat în fata mea. Domnul în cauză îi ignoră cateva secunde, parcă intuind ce aşteaptau aceştia, dar unul dintre organizatorii serii se apropie de ei şi le strecoară cateva bacnote în buzunar, determinandu-i să cante şi cu mai mult foc. Fac cateva dedicaţii doamnelor din Grecia, apoi celor din Spania, interpretand piese din ţările lor, iar mai apoi se întorc iarăşi la domnul cel petrecăreş din Muntenegru pentru a-i face o cantare. Acesta scoate o bacnotă, le-o strecoară şi exclamă colegilor de masă în engleză: “Le-am mulţumit în modul romanesc!”. După ce muzicanţii realizează că nu mai au nimic de caştigat în separeul nostru, îl părăsesc, iar ospătarii îşi reamintesc brusc că mai au cate ceva de adus şi la mesele nostre. A doua zi aveam să aflu că fusese o înţelegere între ospatări şi muzicanţi:primii trebuiau să întarzie servirea mancării pentru ca muzicanţii să îşi facă “numărul”. Organizatorii plănuiseră o seară în care oaspeţii din alte ţări să cunoască mancărurile tradiţionale romaneşti,  muzica, dansurile populare şi obiceiurile, iar angajaţii acestei terase le-au aratat alt gen de “obiceiuri” ce nu ne fac cinste. La plecare am părăsit terasa prin partea din spate unde descoperim o rampă total impracticabilă, foarte abruptă, fiind astfel nevoiţi să folosim tot treptele. Italianul ce ne însoţea, printre hohote de ras, îmi arata rampa în cauză. Ce pot să îi zic? Tac. Asta e Romania!

 

Iuliana Negoiţă Prunilă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ghiorghita, acum 2718 zile, 19 ore, 55 minute, 11 secunde
Extraordinar, ntz,ntz,ntz!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.