Jurnalism cetatenesc

Şeful observă mereu implicarea sau dezinteresul subalternului

Dana Lepădatu
9 oct 2016 1190 vizualizări
Cu siguranţă un şef te evaluează zilnic, însă nu doar în ceea ce priveşte munca pe care o faci

Superiorul tău este atent la tot felul de lucruri pe care tu şi ceilalţi angajaţi le faceti, pentru că aceasta este una dintre responsabilităţile lui. Fie că îţi place sau nu, iată cateva lucruri pe care este posibil ca şeful tău să le observe:

1. Cat de devreme ajungi la birou

Orice job ai avea, mediul în care lucrezi are programul lui, aşadar, este bine să respecţi programul companiei tale. Bineînţeles, nu este o tragedie dacă nu reuşeşti să ajungi mereu la timp, dar acesta nu trebuie să devină un obicei. Observă-i pe colegii tăi şi încearcă să ajungi cam în acelaşi timp cu ei.

2. Cat de tarziu pleci de la birou

Încearcă să nu pleci înaintea colegilor şi să îţi rezolvi mereu sarcinile la timp. Poate nu ai un program fix, însă superiorului tău i-ar plăcea să vadă implicare şi devotament din partea ta.

3. Stilul în care te îmbraci

Stilul vestimentar va fi întotdeauna foarte important. Domeniul în care lucrezi şi poziţia pe care o deţii dictează ţinuta pe care trebuie să o porţi la birou. Pentru unele job-uri ai nevoie de o ţinută mai serioasă, cu sacou negru, în timp ce în alte locuri ţinutele lejere, relaxate, sunt acceptate fără probleme. Încearcă să respecţi codul vestimentar pe care îl vezi şi la colegi.

4. În ce scopuri foloseşti tehnologia

Ai o discuţie telefonică în interes de serviciu sau în interes personal? Ar trebui să eviţi conversaţiile personale la birou şi să te focusezi asupra activităţilor tale. Foloseşte tehnologia într-un scop constructiv şi nu sta în exces pe Facebook.

5. Felul în care vorbeşti

Este indicat să ai grijă ce şi cu cine vorbeşti. Ar fi de preferat să eviţi barfa la birou, deoarece vorbele ar putea ajunge la şeful tău, care cu siguranţă nu va fi foarte încantat.

6. Modul în care te integrezi uşor în colectiv

Te integrezi uşor sau colegii nu prea te agrează? Te înţelegi bine cu ceilalţi colegi? Este bine să încerci să comunici cat mai mult cu cei de la birou, mai ales dacă ai ajuns în companie de puţin timp. Participă la evenimentele de la birou şi ieşi cu colegii tăi. Şeful tău vrea probabil să vadă că te potriveşti cu restul echipei.

7. Felul în care îţi organizezi timpul eficient

Superiorul tău consideră că este foarte important cum îţi gestionezi timpul, mai ales la birou. Încearcă să descoperi ce trebuie făcut la prima oră cand ajungi la birou. Nu uita că ai acel job pentru că mai ales şeful tău şi-a pus baza în tine că eşti capabil să îndeplineşti toate condiţii şi să realizezi toate sarcinile, aşa că încearcă să nu-l dezamăgeşti. (Iulia DIMA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.