Viaţa cu poliartrita reumatoidă
Şi cum eram o perfecţionistă, mi-am ales o boală destul de agresivă pentru care nu prea existau medicamente în acea perioadă. Aşa că în caţiva ani frumoasele mele maini au devenit de nerecunoscut, iar picioarele au ajuns să-mi mai poarte doar cu mare greutate trupul. V-am zis că-mi place să fac totul bine! Aşa că făcusem şi acum o alegere foarte bună! Alesesem o boală de care nu aveam cum să mă plictisesc întreaga viaţă. Apropo, caştigătoarea se numea poliartrită reumatoidă. Astfel, atunci cand mă plictisesc de dureri, anchiloze şi tot tacamul, iar în buzunar mi se pare că am prea mulţi bani, mă apuc să fac investigaţii medicale. Într-o astfel de perioadă eram şi ieri. Aşa că m-am prezentat la o clinică din Focşani pentru a mă mai răsfăţa puţin. Clinica în cauză este situată la etajul 1 al unei clădiri destul de frumoase de altfel, dar care nu e dotată cu lift. Însă nu-i nimic, mi-am zis, ce dacă nu mancasem de două zile şi-mi tremurau picioarele, mi-am adus ajutoare cu mine. Ce, soţul şi mama să stea acasă şi să se plictisească?! I-am luat cu mine, promiţandu-le că după le cumpăr ciocolată. Odată ajunsă sus, m-am aşezat pe un scaun pentru a-mi trage sufletul, iar o frumoasă domniţă cu o scurtă fustiţă s-a îndreaptat spre noi cu două hărţii ce era musai să fie semnate de mine, dar domniţa noastră probabil auzise de poliartrită reumatoidă şi de efectele ei devastatoare, aşa că îi predă hartiile în cauză soţului meu sfătuindu-l să mi le citească şi poate... să mi le şi semneze. Orgoliul meu dintr-o dată a ajuns la cote alarmante şi nu m-am putut abţine să n-o întreb ce anume a făcut-o să creadă că eu n-aş fi capabilă să-mi semnez şi să-mi citesc singură consimţămantul şi fişa care atesta că am fost consultată. N-oi fi eu capabilă să alerg sau să urc trepte, dar nici să scriu sau să citesc?! A mormăit ceva ce nu semăna nicidecum cu scuzele pe care aştepta năpraznicul meu orgoliu să le primească. Şi ca să mă răzbun le-am zis că eu nu semnez acte în avans şi că îmi voi pune frumoasa semnătură pe ele doar după ce voi fi consultată de medic chiar dacă domniţele (între timp a mai venit una să-mi reamintească că nu trebuie doar completate cu datele personale ci şi semnate, probabil încă mă credeau grea de cap) doreau să economisească timp. Am trecut mult mai uşor peste disconfortul provocat de investigaţie decat peste atitudinea acestor angajate... Oare ce studii au aceste tinere? Cine le angajează oare să lucreze cu oameni ce au diverse afecţiuni atat timp cat ele nu ştiu nu doar să recunoască deformările specifice poliartritei reumatoide, dar nici nu realizează că o dizabilitate locomotorie nu e obligatoriu să fie însoţită de una intelectuală?! Şi oare ce le fac să se creadă superioare celor ce ajung în suferinţă pe holurile clinicii în care lucrează? Sănătatea? Faptul că ele au ocupat un post pentru care poate alţii au mai multă pregătire sau înclinaţie? Sau pentru că ele au un job, nu ca noi, cei ce ne plimbăm pe la uşile lor ca să scăpăm de plictiseală.
Şi uite aşa, a mai trecut o zi în care poliartrita reumatoidă mi-a făcut viaţa mai palpitantă... V-am zis că sunt o norocoasă?! Şi pentru că sunt fată bună vă voi da un sfat! Gratis! Dacă vă plictisiţi, nu cumva să vă alegeţi aceeaşi boală ca şi mine! Sau măcar alegeţi o formă mai puţin agresivă decat a mea...
Iuliana Negoiţă Prunilă
Iuliana Prunilă-Negoiţă este colaborator al Ziarului de Vrancea şi este autoarea unui blog în care scrie despre problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi persoanele cu dizabilităţi, http://iuli-ana.blogspot.ro, dar face parte şi din echipa unui site destinat, de asemenea, persoanelor cu dizabilităţi: www.dizabil.eu. Problemele persoanelor cu dizabilităţi locomotorii sunt şi problemele ei, întrucat, în urma cu 23 de ani, Iuliana a fost diagnosicată cu poliartrită reumatioidă, boală care i-a schimbat radical viaţa.