Medici adevăraţi: la graniţa dintre viaţă şi moarte
Nu am de unde să ştiu ce anume îi îndeamnă pe unii să declanşeze un asemenea război nedrept. Ştiu doar că este nedrept şi că toate consecinţele lui nu pot aduce decât grave prejudicii stării noastre de sănătate. A tuturor oamenilor simpli şi normali care, tocmai pentru că muncesc cinstit şi din greu, nu au bani să se trateze prin străinătate sau prin spitalele private din ţară.
Oare ce anume ne poate determina spre o asemenea atitudine de denigrare?Să fie sadism sau pur şi simplu masochism? Se întreabă şi vă întreabă un om care tocmai s-a aflat la graniţa, chiar pe linia de frontieră dintre viaţă şi moarte şi care a parasit de o zi un pat de suferinţă din Spitalul Judeţean Focşani.
Ştiţi cumva ce uşor poţi trece „dincolo”, atunci când te afli la o asemenea graniţă? Ştiţi cumva cât de greu le este să te aducă înapoi, la viaţă şi la sănătate, celor care te au în grijă şi care depun eforturi uriaşe în acest sens? Adică tocmai acelor medici şi asistenţi medicali pe care noi îi criticăm, de cele mai multe ori pe nedrept?
Pe scurt, povestea mea este următoarea: am fost adus aproape în toiul nopţii la Spitalul Judeţean Focşani, ca urmare a unor simptome deosebite şi a unor dureri din ce în ce mai insuportabile, cu diagnosticul „abdomen acut”. Doctorul Dragoş Ionuţ Costea, medic chirurg la acest spital, impreuna cu doctorul Constantin Săpunaru si doamna doctor Daniela Ciobanu erau însă la datorie, împreună cu întreaga echipă, pregătiţi să facă faţă tuturor neprevăzutelor, tuturor factorilor de risc, tuturor semnelor de slăbire a rezistenţei Vieţii în lupta ei cu Moartea.
A fost o luptă grea, care a durat până in zori: operaţia propriu-zisă, apoi reanimarea, grija deosebită a întregii echipe de a preveni orice posibil accident.Ei au fost întotdeauna prezenţi, le simţeam prezenţa ca pe o binecuvântare.
Apoi, când mi-am mai revenit cât de cât, am putut să mă bucur, în primul rând de izbânda readucerii mele la viaţă, iar apoi de însăşi bucuria sinceră şi vizibilă a echipei care a reuşit această performanţă.
Cum să nu le mulţumeşti din toată inima unor astfel de oameni? Cum să mai ai îndoieli în privinţa omeniei lor, a profesionalismului lor absolut dezinteresat şi a tenacităţii cu care se luptă pentru a le reda şi menţine, celor aflaţi în suferinţă, cel mai important bun inalienabil al fiecărui om – însăşi Viaţa?
Cum să nu vă mulţumesc, domnilor doctori, doamnelor şi domnilor asistenţi medicali, intregii echipe, conduse fara cusur, de domnul doctor, şef de secţie Liviu Petrea? Vi se adresează, cu dragoste şi recunoştinţă, un om care încă mai trăieşte datorită eforturilor şi străduinţelor concertate ale dumneavastră.
Prof. ing. Ioan Puşcaş – Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş”, Adjud
