Colţul poetului
Bătranii noştri stau cuminţi la poarta albă,
Că poate cineva va trece şi-o să-i vadă,
Că sunt săraci în zile, bogaţi în amintiri,
Da-s sărăciţi acum fără pic de iubiri.
Bătranii noştri aşteaptă pe fiul, fiica lor,
Sunt ocupaţi, se pare, să le dea ajutor,
Plecaţi departe-n ţară sau în străinătăţi;
Ei şi-au uitat şi ţara şi dorul de părinţi.
Şi în răstimp povestea se deapănă uşor:
Aveam şi eu un fiu şi-o fiică era a lor,
Erau aşa frumoşi, şi buni, şi ascultători,
Că pentru ei trăiau părinţii iubitori.
I-au ajutat cum poate să ajute un ţăran,
Muncind cu greu pămantul în fiecare an,
Şi cu speranţă mare i-au dat la învăţat
Atunci cand i-am văzut ravnind cu adevărat.
Acum ne sunt departe, să fie sănătoşi,
Dacă aşa e viaţa, să fie ei voioşi,
Dar fără de iubire n-aş vrea să mai trăiască,
Iubirea de părinţi e vatra strămoşească.
Veniţi dară pe-acasă, iubiţii noştri fii!
E singura dorinţă a noastră de a fi,
Iubirea şi speranţa nu mor niciodată,
Credinţa noastră-n Domnul e vie-adevărată.
Prof. Maria Ungureanu – Nistoreşti
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
Sesizarea cititorului ZdV: Ce poate face, în Focșani, un cetățean (probabil) bolnav, de care n-are nimeni grijă?
De același autor
