Centenarul războiului de întregire naţională (1916 - 1918) (II)
Evoluţia situaţiei militare de pe cele două fronturi principale, de vest şi de est şi de fronturile secundare a determinat presiunile statelor beligerante din ambele alianţe militare asupra Romaniei, pentru a o determina să intre în război de partea lor. În cursul lunii iunie a anului 1916 cresc presiunile îndeosebi din partea Franţei şi a Rusiei asupra Romaniei, atat din partea liderilor politici, cat şi a celor militari. Astfel, celebra somaţie “Acum, ori niciodată” a fost formulată mai întai de generalul Alexeiew, şeful statului major al armatei ruse pe 22 iunie 1916. Demersurile sale l-au convins pe generalul Joffre comandant suprem al armatelor alianţelor de Vest, care l-a însărcinat pe ataşatul militar francez la Bucureşti “Pichon” să înmaneze guvernului roman o notă la 6 iulie 1916 care se încheia cu somaţia “Romania trebuie să se decidă acum, ori niciodată”. În aceste condiţii, Ionel I. C. Brătianu, şeful guvernului roman încheia cu reprezentanţii Franţei, Angliei, Rusiei şi Italiei tratatele prin care Romania se obligă ca, cel mai tarziu la 15/28 august 1916 să declare răzvoi şi să atace Austro-Ungaria. Concret, era o convenţie politică (Tratatul de Alianţă) şi o Convenţie militară - Convenţia politică cuprindea şapte articole care garantau hotarele Romaniei şi prin care statele Antantei recunoştea drepturile acesteia asupra teritoriilor locuite de romanii din Austro-Ungaria, iar, în schimb, Romania se obliga să atace Austro-Ungaria şin Rusia, de a trimite trei divizii în Dobrogea. Erau stipulate obligaţiile aliaţilor de a aproviziona Romania cu 300 de tone materiale de război şi de a începe ofensiva pe frontul din Salonic. Hotărarea privind intrarea Romaniei în război a fost adusă la cunoştinţă liderilor politici în cadrul Consiliului de Coroană de la 14/27 august 1916. Acesta s-a desfăşurat în Marele Salon de Recepţie al Palatului Cotroceni. Au participat alături de membri guvernului şi foştii prim-ministri – “şefii de partide” şi preşedinţii camerelor, fiind prezidat de regele Ferdinand, avandu-l alături pe prinţul moştenitor Carol. Dintre cei prezenţi, Al. Marghiloman şi Titu Maiorescu şi-au exprimat rezerva cu privire la hotărarea luată. O vie impresie a produs intervenţia lui Petre P. Carp, care a spus că-şi trimite cei trei fii pe front, dar ar vrea ca armata romană să fie înfrantă, căci numai aşa poate fi salvată Romania. La încheierea şedinţei, regele, ridicandu-se, a exclamat “Cu Dumnezeu înainte”. La ora patru după-amiaza era declarată mobilizarea generală a armatei, iar în aceeaşi zi, la orele 9 seara, ministrul roman la Viena, Edgar Mavrocondat prezenta declaraţia de război pe care Romania o făcea Austro-Ungariei.
De ce Război de Întregire Naţională ?
Participarea Romaniei la Primul Război Mondial alături de Antanta a avut ca ţel suprem realizarea idealului suprem naţional, unirea tuturor provinciilor locuite de romani într-un stat mare şi puternic. De aceea, pe bună dreptate a fost numit Război pentru Întregirea Naţională. Armatele romane s-au acoperit de glorie veşnică, datorită eroismului dovedit în marile victorii obţinute în luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din 1917. Jertfa de sange a poporului nostru pentru împlinirea idealului naţional s-a ridicat la 250.000 de morţi şi peste 200.000 de răniţi şi dispăruţi, Romania situandu-se pe locul al doilea după Franţa la numărul celor ucişi raportat cu populaţia sa de 7.500.000 de locuitori, cu un procent de 3%. La aceste pierderi umane considerabile, se adaugă şi pagubele materiale uriaşe produse de război, estimate la 31 miliarde lei aur. Dacă luăm în considerare şi Tezaurul Romaniei trimis la Moscova pe 27 decembrie 1916 şi 9 august 1917, estimat la 9,5 miliarde lei aur, avem o imagine completă a pierderilor umane şi materiale suferite de Romania în timpul războiului. Hotărarile istorice ale Sfatului Ţării de la Chişinău din 27 martie/9 aprilie 1918, Congresul General al Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Romania reprezentă încununarea strălucită a eforturilor Romaniei pentru înfăptuirea idealului naţional. Eroismul bravilor ostaşi şi înţelepciunea oamenilor politici vor fi continuare de o pleiadă strălucită de diplomaţi romani, precum Ionel I. C. Brătianu, N. Titulescu, Tache Ionescu şi regina Maria, care, prin activitatea lor la Conferinţa Păcii de la Paris din 1919-1920, obţin prin Tratatele de Pace de la Saint Germain cu Austria (10 septembrie 1919), de la Trianon cu Ungaria (4 iunie 1920) şi de la Paris (din 28 octombrie 1920, recunoaşterea pe plan internaţional a unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Romania.
Profesor Mihai Momanu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
