Centenarul războiului de întregire naţională (1916 - 1918)
Primul Război Mondial din anii 1914-1918 îşi are originile în evoluţia politică, naţională şi economică a statelor europene la sfarşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Principalele mutaţii au fost schimbarea ierahiei marilor puteri şi apariţia celor două alianţe politice militare: Tripla Alianţă formată din Germani, Austro-Ungaria şi Italia, la care a aderat şI Romania în 1883, de teama tendinţelor expansioniste ale Rusiei şi Tripla Înţelegere (Antanta), formată din Franţa, Anglia şi Rusia. În Europa se confruntau cele două ideologii naţionale, pangermanismul susţinut de Germania, devenită prima mare putere din Europa, după unificare din 1871 şi panslavismul susţinut de Rusia, altă mare putere europeană, care dorea crearea unui stat al tuturor slavilor sub hegemonia ei. Conflictul a început la 15/28 iulie 1914 cu declaraţia de răzvoi adresată Serbiei de către Austro-Ungaria în urma asasinării prinţului moştenitor Franz Ferdinand şi a soţiei sale, Sofia, la Sarajevo, de către tanărul patriot sarb Gavrila Princip, la 15/28 iunie 1914. Pe drept cuvant, Balcanii erau numiţi “butoiul de pulbere al Europei”. Apoi, statele din cele două alianţe şi-au declarat război reciproc şi, pentru prima dată, în acest război participau state de pe toate continentele.
Romania în perioada neutralităţii (1914-1916)
Romania se afla într-o situaţia specială, datorită apartenenţei sale la Tripla Alianţă, numită şi Puterile Centrale, încă din anul 1883, pe baza unui tratat secret, cunoscut doar de regele Carol I şi de primul ministru şi recunoscut de către marile puteri. Conform tratatului, ar fi trebuit să intre în război alături de Austro-Ungaria, fapt care intră în contradicţie cu interesele sale naţionale şi cu opinia publică ostilă unei asemenea alianţe. Poziţia oficială a Romaniei a fost stabilită la Consiliul de Coroană de la Sinaia din 3 august 1914, ţinut în sala de muzică a Castelului Peleş la care au participat 20 de lideri politici romani, adunaţi în jurul unei mese acoperite cu postav verde, prezidat de regele Carol I, avandu-l la dreapta sa pe principele moştenitor Ferdinand, cu excepţia regelui Carol şi a liderului conservator Petre P. Carp, care susţineau respectarea tratatului şi intrarea Romaniei în război alături de Tripla Alianţă, ceilalţi participanţi în frunte cu primul ministru Ionel I. C. Brătianu s-au pronunţat pentru neutralizarea Romaniei. Legea proclamării neutralizării Italiei întăreşte convingerea majorităţii asupra Romaniei juste pe care o susţine neutralitatea. De asemenea, Romania avea motive temeinice pentru a-şi declara neutritatea. Mai întai Tratatul cu Puterile Centrale stipula că statele semnatare erau obligate să intre în război în condiţiile în care unul din ele era atacat. Ori, în situaţia dată, Austro-Ungaria atacase şi nu invers. În al doilea rand, cand Austro-Ungaria a atacat Serbia nu a anunţat în prealabil pe Romania, cum ar fi fost normal între două state aliate şi aceasta prezenta o ofensă la adresa mandriei naţionale. În sfarşit, Romania nu putea trece cu vederea atitudinea dublei monarhii faţă de romanii din Transilvania, anexată în mod forţat la Ungaria în 1867, care a generat o maghiarizare fără precedent a acesteia. În perioada neutralităţii majoritatea oamenilor politici şi opinia publică erau pentru pentru intrarea imediată în război alături de Antanta, formand curentul “antantafil”. Foarte activă a fost gruparea “Acţiunea Naţională”, condusă de Nicolae Filipescu, Take Ionescu şi Barbu Ştefănescu Delavrancea, care a organizat numeroase demonstraţii în marile oraşe ale ţării pentru intrarea Romaniei în război împotriva Puterilor Centrale. Există şi un curent germanofil minoritar, care pedala pe ameninţarea rusească şi susţinea că alianţa cu Germania învingătoare ne va ajuta să ne realizăm idealul naţional, sub aceluiaşi P. P. Carp. O menţiune specială merită prestaţia primului ministru Ionel I. C. Brătianu, un diplomat excepţional, numit de George Clemenceanu, primul ministru al Franţei, “Sfinxul” pentru capacitatea sa de a-şi ascunde gandurile şi care poate fi considerat omul providenţial al acelei epoci. Deşi era un antantofil convins, considera că Romania nu era încă pregătită militar să intre în război. Pe de altă parte, pe plan politic, dorea să aibă garanţii ferme din partea statelor Antantei, privind drepturile Romaniei asupra teritoriilor romaneşti din Austro-Ungaria. De altfel, prin acordul Sazonov-Diamandi din 1 octombrie 1914, el obţinea din partea Rusiei recunoaşterea acestor drepturi în schimbul unei neutralităţi binevoitoare. (Va urma)
Profesor Mihai Momanu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
